Alcoolul la volan a făcut (să se aplice) legea pe drumurile din judeţ

Acasa >

Articol

IPJ Sibiu informeată că în weekendul ce a trecut poliţiştii sibieni au constatat zece infracțiuni la regimul circulației, au reținut 27 de permise de conducere, au retras 21 de certificate de înmatriculare și au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 190.000 de lei. Cele mai multe infracțiuni constatate au fost cele de conducere sub influența alcoolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe 25 mai, în jurul orei 2.30, în Slimnic, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un localnic în vârstă de 42 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Tot pe 25 mai, în jurul orei 11.30, în Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Turnu Roșu. În urma testării, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Pe 26 mai, în jurul orei 1, în Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cimitirului de către un sibian în vârstă de 58 de ani.
Testarea alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Şi aici, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În aceeaşi zi, în jurul orei 10.30, în Brădeni, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Iacobeni. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În consecință, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Maşini neînmatriculate la Sadu şi Ocna Sibiului

Pe 24 mai, în jurul orei 18, în Sadu, polițiștii rutieri de la Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106C, la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 34 de ani, din Râu Sadului.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul condus de către femeie este neînmatriculat. S-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În aceeaşi zi, în jurul orei 21, la Ocna Sibiului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu, de către un localnic în vârstă de 23 de ani.S-a constatat că autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

27 mai 2024 la 10:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 1 oră
Tiago Goncalves și Alessandro Murgia în ”Echipa etapei” a VII-a din play-off-ul/play-out-ul Superligii după victoria sibienilor cu Oțelul
Cei doi jucători de la FC Hermannstadt au marcat golurile prin care echipa lui Măldărășanu a câștigat, duminică...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Căbuz e pe locul al treilea în bătălia pentru ”Trofeul Helmut Duckadam”
Cu o zi înaintea finalizării votării pentru câștigătorul primei ediții a Trofeului Helmut Duckadam”, portarul sibian Cătălin Căbuz...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Atenționare: Cod Portocaliu de furtuni puternice și grindină în județul Sibiu
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de furtuni periculoase și grindină astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Reţinut pentru că a vrut să plătească cu cardul altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut, luni, un tânăr de 20 de...
Actualitate
2 min de citit