Adrian Petre speră să-și relanseze cariera la FC Hermannstadt: ”Este important să mi se acorde încredere”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Internaționalul Adrian Petre, care a semnat în această vară cu FC Hermannstadt, după despărțirea de Apolon Levadiakos, speră să revină în atenție sub comanda lui Marius Măldărășanu.

Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a vorbit  despre motivul pentru care a ales să semneze cu gruparea de pe ”Municipal” și felul în care s-a adaptat la noua sa echipă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Mă simt bine, îmi place foarte mult grupul, simt că sunt într-un colectiv foarte bun, profesionist. Sunt fericit că sunt aici, încerc să mă pun la punct fizic și ușor, ușor cred că o să fie bine.

Asta a fost foarte important pentru mine (n.a. în momentul semnării contractului), să mi se acorde încredere și cred că nu a fost o decizie foarte grea să vin la Hermannstadt, pentru că îmi place mult proiectul, îmi place colectivul, anul trecut a fost un sezon foarte bun și mi-au dat încredere să semnez aici. Acum, sper să fim mai buni decât anul trecut și să ajut și eu cât pot”, a afirmat jucătorul pentru pagina oficială de Facebook a clubului.

 

”Sunt un nouar!”

 

Adrian Petre a vorbit, cu această ocazie, și despre postul pe care se simțe cel mai bine. El a spus că îi place să marcheze, dar și să fie implicat cât mai mult în jocul echipei sale.

”Sunt un nouar, dar îmi place foarte mult să combin, îmi place foarte mult să ating mingea, să mă simt în joc. Și când simt nevoia să ating mingea, cobor foarte mult, pentru a fi implicat în joc. Nu-mi place să ies foarte mult din joc. Chiar dacă sunt un nouar, sunt un finalizator, dar încerc cât mai mult să fiu implicat în jocul echipei și să-mi fac treaba. Mai ales acum, în pregătire, unde trebuie să acumulez mult (n.a. din punct de vedere) fizic, să fie un efort foarte mare. Încerc s-alerg cât mai mult, dar în meci, mie îmi place foarte mult și nouar, și oriunde mi se cere”, a adăugat fotbalistul.

 

Reîntâlnire cu Gică Hagi

 

Adrian Petre a jucat, în debutuls ezonului precedent, la Farul actuala campioană, înainte de a se transfera în Grecia. Acum, în etapa de debut a noii ediții a Superligii, atacantul susține că încearcă să-și facă treaba cât mai bine pentru actuala sa echipă.

”Așa e la profesioniști, un an ești la o echipă, anul următor la altă echipă și joci împotriva echipei la care ai fost. Dar, eu încerc să-mi fac treaba unde sunt, chiar dacă am avut evoluții bune acolo (n.a. la Farul) și am ajuns în play-off. Cred că nu este foarte important pentru mine să joc și să marchez, important e să câștige echipa, să începem cu dreptul și cred eu că putem face acest lucru. După ce am văzut în pregătire, după ce am văzut aici (n.a. la Hermannstadt), cred că putem face un start de campionat foarte bun”, a adăugat Adi Petre.

 

Mesaj pentru suporteri

 

Adrian Petre crede că viitorul sezon al Superligii va fi unul foarte greu. El îi îndeamnă pe fabi să fie cât mai mult alături de ”alb-roșii”.

Îi așteptăm (n.a. pe suporteri) în număr cât mai mare. Acum este și un stadion nou. A revenit și Dinamo în Liga 1 (n.a. Superliga), Poli Iași și Oțelul, la fel. Cred că o să fie un campionat mult mai puternic decât anul trecut. Sperăm să fie cât mai multă lume alături de noi pentru că Sibiul merită astfel de stadioane pline, cu echipe bune și cred că o să fie o emulație bună”, a concluzionat fotbalistul.

 

 

Autor
10 iulie 2023 la 14:20
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit