Aceeași mașină condusă de doi prieteni în Laslea: unul beat, altul fără permis. Polițiștii i-au reținut

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Dumbrăveni au reținut doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, din Laslea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel de 21 de ani este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar cel în vârstă de 26 de ani este cercetat penal pentru că a condus fără permis, sub influența alcoolului și încredințare.

„În fapt, la data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, în localitatea Laslea, polițiștii rutieri l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 26 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept și având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate ulterior, polițiștii au constatat că același autoturism fusese condus pe raza localității Laslea de către tânărul în vârstă de 21 de ani, care nu deține permis de conducere și căruia bărbatul în vârstă de 26 de ani i-ar fi încredințat autoturismul în cunoștință de cauză că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, spun reprezentanții Poliției Sibiu, într-un comunicat de presă transmis joi.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor două persoane, urmând a fi prezentate unității de parchet competente pentru a se dispune măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.  (L. B.)

19 octombrie 2023 la 10:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 minute
Măsuri speciale de siguranță în județul Sibiu pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Pentru desfășurarea în siguranță a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Mașină cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial din Șelimbăr
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:00, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
FOTO Iarna din mai: ninge la Păltiniș și în zona de creastă a Făgărașului
Noaptea de vineri spre sâmbătă a readus iarna în județul Sibiu: ninge la Plătiniș și în zona înaltă...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Incendiu puternic pe strada Hermann Oberth din Mediaș: acoperișul unei case și două anexe, distruse
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață pe strada Hermann Oberth din municipiul Mediaș. La fața locului au intervenit...
Actualitate
1 min de citit