A cerut rezilierea contractului cu FC Hermannstadt pentru a se întoarce la fosta campioană națională

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Gabi Iancu ceruse rezilierea pe cale amiabilă a contractului care-l mai lega de FC Hermannstadt până la finalul sezonului 2024/2025 pentru a se reîntoarce sub comanda lui Gică Hagi, la Farul. Aceasta este a patra revenire a atacantului pe Litoral, el mai îmbrăcând tricoulViitorului în perioadele 2009 – ianuarie 2013, 1 iulie 2016 – 30 iunie 2017 și 1 iulie 2019 – ianuarie 2021, precum și pe cel al Farului între februarie 2022 și 31 mai 2022.

Transferul fostului atacant al echipei sibiene a fost anunțat de Farul chiar înainte de reluarea pregătirilor, miercuri seara. Gabi Iancu a semnat cu constănțenii pe doi ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În vârstă de 30 de ani, Gabi Iancu s-a format la Academia Gheorghe Hagi, cu care a câştigat primele trofee în competiţiile naţionale de juniori.

A debutat în prima divizie în iulie 2012, iar de atunci a disputat 214 partide în Superligă, marcând 52 de goluri şi oferind 23 de pase decisive.

Gabi Iancu a fost golgeterul Superligii în sezonul 2019/2020, cu 18 reușite.

El are în palmares patru titluri naţionale, cu FC Viitorul (2017) și cu FCSB (2013, 2014 şi 2015).

Gabi Iancu este, de asemenea, câştigător al Cupei României cu FCSB în 2015 şi dublu câştigător al Supercupei României, tot cu FCSB (2014) şi cu FC Viitorul (2019).

Pe lângă FC Viitorul, FCSB, Farul și FC Hermannstadt, a mai jucat de-a lungul carierei la Karabukspor (Turcia), Termalica Nieciecza (Polonia), FC Voluntari, Dunărea Călăraşi și FC ”U” Craiova.

El venise la FC Hermannstadt în primă fază sub formă de împrumut de la Akhmat Groznîi, în a doua jumătate a sezonului 2022/2023, după ce, în turul sezonului regular, a fost împrumutat la FC ”U” Craiova.

În vara anului trecut, după ce s-a despărțit de gruparea din Rusia, a semnat cu FC Hermannstadt până în vara anului 2025.

În sezonul 2022/2023, atacantul a evoluat în 10 partide pentru FC Hermannstadt, una în Cupa României, înscriind un gol, iar în următorul an competițional, Marius Măldărășanu l-a folosit în 37 de jocuri, dintre care patru în Cupă, marcând patru goluri.

Autor
13 iunie 2024 la 17:32
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 26 minute
Agnita, pusă pe fugă în cea mai lungă zi din an
Agnita a fost în mișcare weekendul acesta, la cea de-a patra ediție a Crosului Agnitei. Aproape 500 de...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Fostul golgeter al lui Hermannstadt, față în față cu Barcelona și Real Madrid! A promovat în LaLiga după ultimul meci al sezonului, în Spania
Dacă nu va fi împrumutat între timp, Daniel Paraschiv ar putea întâlni Barcelona și Real Madrid în sezonul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Prima victorie a sibienilor în cantonamentul din Turcia, cu selecționata africanilor fără contract. Chițu și Buș au marcat din nou
În al doilea amical din cantonamentul de la Bolu, FC Hermannstadt a obținut, în această seară, prima victorie...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Mo” Pratt continuă la CSU Sibiu. Americanul împlinește, luna viitoare, 40 de ani
Americanul de 40 de ani a semnat cu ”galben-albaștrii” pe încă un sezon. Pratt este primul jucător anunțat...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
FC Hermannstadt și-a luat fundaș de bandă pretabil regulii U21. ”Folosesc ambele picioare, sunt un jucător destul de ofensiv”
Al doilea jucător transferat de echipa sibiană este Luca Stancu, de la AFC Câmpulung Muscel, c care a...
Sport
2 min de citit
acum 23 ore
Baschet și atmosferă de festival, la Streetball. „Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit