Pericol în ”Sub Arini” după lăsarea serii: ”Chiar a ajuns Sibiul un sat fără câini?”

Pericol în ”Sub Arini” după lăsarea serii: ”Chiar a ajuns Sibiul un sat fără câini?”

Cu toate că utilizarea petardelor înaintea sărbătorilor e interzisă prin lege, încă din luna noiembrie materialele pirotehnice își fac simțită prezența în Sibiu. Parcul Sub Arini devine, după lăsarea serii, locul în care copii și adolescenți aruncă petarde, spre disperarea trecătorilor. Cei ce locuiesc sau obișnuiesc să treacă prin zonă se plâng că, în fiecare seară grupuri de copii sau adolescenți aruncă petarde pe aleile din parc, fenomen întâlnit, de altfel, și în cartierele orașului.    

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu de puține ori petardele au rănit oameni, pe unii lăsându-i cu sechele pentru tot restul vieții. Cei care comercializează ilegal sau utilizează materiale pirotehnice în afara intervalelor prevăzute de lege, riscă sancțiuni, doar că, pentru a fi trași la răspundere, trebuie să fie identificați.

”Am văzut petarda explodând lângă un bebeluș!”

Mai mulți sibieni s-au plâns că, după lăsarea serii, grupuri de copii sau adolecenți aruncă petarde, materialele pirotehnice putându-se transforma în adevărate pericole. ”Am văzut petarda explodând lângă un bebeluș! O familie cu un copil în cărucior trecea pe aleea care duce spre ”Bolta rece” și dintr-un grup de copii cineva a aruncat o petardă foarte aproape de cărucior. Vă dați seama că se putea întâmpla o tragedie. Am înțeles din discuțiile pe care le-am auzit între ei că erau de la Școala ”I.L. Caragiale”. Copilul și părinții s-au speriat foarte tare. Eu trec zilnic prin parc și mereu, după lăsarea serii, apar grupuri de adolescenți care aruncă petarde”, ne-a spus un sibian. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Poate că polițiștii locali ar putea face ceva!”

Nu doar în Parcul Sub Arini sunt aruncate petarde, ci și în cartierele de blocuri. În Hipodrom, Ștrand sau Vasile Aaron, atmosfera Sărbătorilor de iarnă se simte deja, dar nu datorită colindătorilor sau a zăpezii, ci din cauza zgomotelor puternice produse de petarde. Unii dintre sibieni spun că au încercat să le atragă atenția adolescenților care utilizează materiale pirotehnice, dar aceștia dispar imediat. ”Poate că polițiștii locali ar putea face ceva. De exemplu niște patrule prin parc și cartiere, după lăsarea serii. Poate n-ar fi rău să meargă în vcivil, să nu atragă atenția. E dezastru ce se întâmplă. Mergeți seara prin parc sau prin Ștrand și veți vedea că e ca la război: pocnete asurzitoare și miros de fum. Chiar nu ia nimeni atitudine față de această încălcare a legii? Chiar a ajuns Sibiul un sat fără câini?”, se întreabă o sibiancă.

Foto: Răzvan NEGRU

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
04 decembrie 2023 la 13:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 46 minute
Un jucător cu aproape 300 de meciuri în Superligă, la FC Inter. ”Bleu-albaştrii” încep pregătirile
FC Inter începe pregătirile cu un tun dat pe piaţa tranferurilor. Sub comanda antrenorilor Mihai Ianc, Theodor Botă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.07.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Raoul Cristea, noul jucător al Şelimbărului, a făcut junioratul în Spania. Ce spune despre diferenţele dintre fotbalul iberic şi cel din România
Raoul Cristea a plecat cu familia în Spania pe când avea 8 ani şi a fost înscris de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Peste 9.100 de participanți la ASTRA Multicultural 2026
Ediția din acest an a festivalului ASTRA Multicultural a reunit 9.156 de participanți în Muzeul în aer liber...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Analiza FRF: FC Hermannstadt, pe locul secund în clasamentul minutelor acordate jucătorilor români, sezonul trecut
Cu două zile înaintea debutului noii ediţii de campionat, Federaţia Română de Fotbal a prezentat ”Analiza sezonului 2025/26...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Copiii din Cristian cuceresc “Cupa Mării Negre” la fotbal
“Cupa Mării Negre” ajunge în localitatea sibiană Cristian după ce micii performeri au avut un parcurs de excepţie,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Se închide circulaţia pe autostrada A1 în judeţul Sibiu
Circulaţia pe sensul de mers Sibiu – Sebeş al autostrăzii A1 se va închide temporar în noaptea de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Câştigătoarea Cupei României îl pierde pe fostul golgeter al Superligii, dar transferă unul dintre cei mai buni portari din eşalonul judeţean
ACS Păltiniş Răşinari, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, s-a despărţit de Marius Cosovanu, unul dintre jucătorii care...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Restricții de trafic în Sibiu pentru Red Bull Romaniacs. Bulevardul Coposu se închide cinci zile
Sibiul intră, din nou, în atmosfera Red Bull Romaniacs, competiția internațională de hard enduro care va aduce în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Folclorul din Mărginimea Sibiului ajunge în Italia prin proiectul „Din Carpați în Dolomiți”
Tradițiile și folclorul din Mărginimea Sibiului sunt promovate, în perioada 15–23 iulie, în Italia, prin proiectul cultural internațional...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Luna lui Cuptor fără temperaturi de cuptor. Sau de la vară la toamnă într-o singură săptămână
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi ușor instabilă....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria
Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.