Cercetătorii sibieni şi Conferinţa Naţională ASER

Cercetătorii sibieni şi Conferinţa Naţională ASER

Săptămâna trecută, în perioada 23-25 noiembrie 2023, s-a desfăşurat la Bistriţa şi Năsăud, cea de-a XIX-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România (ASER), cea mai importantă întâlnire de specialitate care reuneşte întreg corpul academic din muzee, cercetare şi învăţământul superior de profil. Înfiinţată în anul 2005, asociaţia are ca obiectiv major – stipulat în statut – promovarea intereselor profesionale ale tuturor etnologilor din România. 
Activităţile derulate de ASER de-a lungul vremii – editarea anuală a "Caietelor ASER", acordarea bursei "Mihai Pop", finanţarea unor cărţi publicate de tineri cercetători, participarea unor membri ai secţiunii de tineret la cercetări de teren – atestă creşterea eficienţei activităţii acesteia, ceea ce contribuie la consolidarea organizaţiei şi la crearea unor premise importante pentru afirmarea ei, cu atât mai mult cu cât una dintre priorităţile pentru perioada imediat următoare este aceea ca ASER să devină ONG de utilitate publică.
La Conferinţa Naţională ASER, Sibiul a fost reprezentat de cercetătoarele dr. Mirela Creţu şi dr. Karla Roşca (Muzeul ASTRA) şi de prof. univ. dr. Ilie Moise (Institutul de Cercetări Socio-Umane). Reprezentanţii cercetării etnologice din municipiul de pe Cibin au prezentat, în cadrul secţiunilor de profil, comunicări axate pe specificul şi elementele de bază ale identităţii zonei, iar muzeografa Karla Roşca şi-a lansat volumul "Ceramica săsească din zona Sibiului în secolele XVIII-XIX", publicat, anul acesta, la Editura Mega din Cluj-Napoca.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tematica din acest an s-a axat pe etnologia bunei convieţuiri

Delegaţia sibiană – alături de ceilalţi cercetători participanţi la acest for ştiinţific naţional, preocupaţi de identitatea spirituală şi materială a României – a fost primită la Primăria Municipiului Bistriţa de edilul şef Ioan Turc, împreună cu celelalte oficialităţi: Gavril Ţărmure – manager al Centrului Cultural "George Coşbuc" şi Menuţ Maximilian -preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. În acest context, preşedintele ASER, prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, a subliniat rolul important al acestei asociaţii în protejarea elementelor spirituale care ne fac recognoscibili în spaţiul european şi mondial.
Dacă ziua de vineri – 24 noiembrie -a fost, în întregime, dedicată comunicărilor ştiinţifice şi dezbaterilor, sâmbătă, toţi participanţii la actuala ediţie ASER s-au deplasat la Muzeul Memorial "Liviu Rebreanu" din localitatea Prislop (denumită astăzi Liviu Rebreanu), unde s-a desfăşurat Adunarea generală a membrilor ASER. Cu acest prilej a fost marcat şi faptul că anul acesta prof. univ. dr. Ilie Moise a împlinit 75 de ani. Laudatio a fost rostită de dr. Mirela Creţu, director de specialitate la Muzeul ASTRA, care a subliniat locul şi rolul acestuia (profesor, editor, cercetător, jurnalist, colecţionar) în cadrul etnologiei româneşti – importantă disciplină identitară, alături de limba română, istoria şi geografia României. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Otilia Hedeşan i-a conferit profesorului Ilie Moise o diplomă de recunoştinţă în care subliniază "contribuţia substanţială în câmpul ştiinţelor etnologice din România". La rândul său, profesorul Ilie Moise a mulţumit conducerii ASER pentru acest moment-surpriză, care îl onorează, dar îl şi ajută să depăşească o perioadă nu tocmai fastă din viaţa sa.

Dr. Andreea BUZAŞ

27 noiembrie 2023 la 21:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 41 minute
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 2 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 3 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.