VICTORIE cu Israelul și ROMÂNIA merge la turneul final al EURO. Mult hulitul Pușcaș și Ianis Hagi au întors rezultatul după ce ”tricolorii” au fost conduși încă din minutul 2!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

România merge la turneul final al Campionatului European de anul viitor, din Germania, după ce a câștigat, în urmă cu câteva minute, la Felcsut, în Ungaria, cu 2-1 meciul cu Israelul. ”Tricolorii” au acum 19 puncte și sunt pe primul loc în grupă, iar dacă va obține, marțea viitoare, cel puțin un punct, pe ”Arena Națională”, cu Elveția, își va păstra locul în fotoliul de lider, la finalul preliminariilor.
Israelul a deschis scorul încă din minutul 2, prin Zahavi, în urma unei lovituri de la colțul terenului. George Pușcaș, atacantul pe care selecționerul Edward Iordănescu a ales să-l trimită în primul ”unsprezece”, deși a fost foarte mult criticat pentru asta, a egalat în minutul 10, reluând în plasă, din apropiere, cu capul, după un șut al lui Drăguș, respins în transversală de portarul Blazer.
Golul victoriei a fost reușit de Ianis Hagi în minutul 63, reluând în plasă, cu stângul, la colțul scurt, din interiorul careului mare.
România a terminat meciul în zece oameni pentru că Valentin Mihăilă a fost eliminat direct, în minutul 85.
Clasamentul grupei este următorul: 1. România – 19 puncte; 2. Elveția – 17; 3. Israel – 12; 4. Kosovo – 11; 5. Belarus – 6; 6. Andorra – 2.
Edward Iordănescu a folosit următoarea formulă de echipă: Horațiu Moldovan – Andrei Raţiu, Andrei Burcă, Radu Drăguşin, Nicușor Bancu – Răzvan Marin (Alexandru Cicâldău 87), Vladimir Screciu (Marius Marin 77) – Ianis Hagi (Florinel Coman 65), Nicolae Stanciu (Adrian Rus 87), Denis Drăguş (Valentin Mihăilă 65) – George Puşcaş.
România ajunge la un turneu final al EURO la 8 ani de la precedentul, în Franța 2016 ”tricolorii” terminând pe ultimul loc într-o grupă cu ”cocoșii galici”, Elveția și Albania. Cu Franța, naționala noastră a pierdut cu 2-1 (gol Stanciu), cu Elveția s-a terminat la egalitate (gol Stanciu, din penalti), iar cu Albania, a cedat cu 1-0.

Autor
18 noiembrie 2023 la 21:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Participare record la ediția 2025 a Maratonului Internațional Sibiu
Ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu (MIS) va aduce la start un număr record de participanți....
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Intrare liberă la meciul decisiv pentru rămânerea în Liga 2 a ”călăreților roșii”. ”90 de minute cu toții pentru Șelimbăr”
Sâmbătă, 10 mai, de la ora 11:00, CSC Șelimbăr joacă, pe Stadionul ”Măgura” din Cisnădie, ultimul meci din...
Actualitate
1 min de citit
acum 16 ore
Sibiu în Top 10 național la volei U17: Champions pe 9, CSȘ pe 10. Două echipe, un oraș, o mândrie!
Voleiul juvenil sibian confirmă, din nou, că orașul nostru este un punct important pe harta performanței sportive din...
Sport
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 16 ore
Antrenorul Oțelului, laude la adresa portarului Cătălin Căbuz: ”Trebuie să-i facă statuie!”
Antrenorul Oțelului, cea mai în formă echipă din play-out, care avea cinci victorii consecutive înaintea duelului cu FC...
Sport
2 min de citit