Congolezul Tsoumou se întoarce în fotbalul românesc, dar nu la Hermannstadt. Va juca în alb-vișiuniu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, pe site-ul său oficial, transferul atacantului congolez Juvhel Tsoumou (32 de ani), care ultima oară a evoluat la gruparea vietnameză Cong An Ha Noi FC.

Tsoumou, adus pentru a suplini absenţa atacantului Albion Rrahmani, accidentat, a semnat un contract valabil doar până în această iarnă.

Juvhel Tsoumou a fost adus în fotbalul românesc prima dată de FC Hermannstadt, pentru care a evoluat în 41 de partide, marcând 8 goluri, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

”Juvhel Tsoumou întăreşte departamentul ofensiv al Rapidului, evoluând pe postul de atacant. În vârstă de 32 ani, Juvhel a semnat un contract valabil până în iarnă, cu opţiune de prelungire până în vara anului 2024”, anunţă site-ul grupării giuleştene.

Tsoumou speră că va contribui la multe victorii ale noii sale echipe. ”Sunt bucuros că am venit la Rapid. Sper că vom celebra împreună multe victorii şi că împreună vom scrie istorie”, a declarat congolezul.

Juvhel Tsoumou, care deţine şi cetăţenia germană, a mai evoluat în România la FC Hermannstadt, FCSB şi Farul Constanţa. În cariera sa a mai fost legitimat la cluburile Eintracht Frankfurt, Alemannia Aachen, Preston, Plymouth, TSV Hartberg, FK Senica, SV Waldhof Mannheim, SV Wacker Burghausen, Ermis Aradippou, Liaoning Shenyang Urban, Wydad Casablanca şi ultima oară la Cong An Ha Noi FC.

Fotbalistul congolez este al doisprezecelea jucător transferat de FC Rapid după Omar El Sawy, Christopher Braun, Iulian Cristea, Răzvan Oaidă, Borja Valle, Cătălin Cîrjan, Claudiu Petrila, Claudiu Micovschi (cedat la UTA între timp), Albion Rrahmani, Andrei Borza şi Kevin Olivier Soni.

09 noiembrie 2023 la 17:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Măldărășanu: ”Sunt realist, sunt 3 puncte nemeritate, este o victorie norocoasă”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a recunoscut, la finalul meciului de la Galați, că victoria este una nemeritată...
Sport
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
FC Hermannstadt câștigă derbiul pentru șefia play-out-ului, întorcând rezultatul la Galați, în repriza secundă
Sibienii erau conduși cu 1-0 la pauză, dar italianul Murgia și Tiago Goncalves au întors rezultatul în numai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu, la un meci distanță de calificarea în turul următor după cele două victorii de-acasă, cu Galațiul. Pipkins a strălucit de fiecare dată
”Galben-albaștrii” au câștigat ambele meciuri disputate în Sala ”Transilvania”, joi și sâmbătă, astfel că mai au nevoie de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
După 3 ani, fotbalul revine pe arena mare a Mediașului. Academia ACS Mediaș va avea acces la întreaga bază sportivă
O veste mult șteptată nu numai de cei de la prima echipă a ACS Mediaș, din Liga 3,...
Actualitate
2 min de citit