Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti

Să intrăm direct (înainte să ne desfacem sufletul sau să ni-l despice vreun detaliu imprevizibil) în subiectul acesta care ne dispune, înspre fabulaţie şi ne indispune, în caz de realitate cruntă. Şi întristată, din moment ce nu avem acces la o inimă suplimentară. Nu biologică şi nici personalizată prin decesul unui donator fără nume, adresă, profesiune şi prenume cibernatizate. Încă o inimă-reparatorie prin intenţie-costă 180.000 de euro, pentru o speranţă de încă şase luni de vieţuire întristată, printre amintiri.

După aceea, repetăm. În ritmul inimii de tinichea, repetăm. După aceea, repetăm cum să ne bucurăm, în premieră, de o viaţă redobândită. Sau eşuată. Noua inimă, tehnologizată, este de mărimea unei noptiere conectată la o sursă de energie şi o plimbi prin casă, şi mai mult te oboseşte, de parcă nu ţi-a fost îndeajunsă aşteptarea care te-a menţinut în stare de dependenţă.

***

Cei care au inimă, economisesc prin neplata celei suplimentare. Le este suficient să respire. Le este îndeajuns să fredoneze (să falsifieze) în burduful pieptului lat unde se comprimă tăcerile şi başii dintre bătăile unei inimi fără rezonanţe. Cât costă respiraţia celor cu inimă indiferentă? Putem să reportăm orice valoare la preţ de second-heart, iar ceilalţi, "neinimoşii", metronomizează şuieratul obosit al vulnerabilităţii. Nu ştim cu ce ne ocupăm inima, atât cât o menţinem. Suntem condamnaţi în repetiţia respiraţiei sacadate. Ideea este că nu suntem în stare să respirăm, fără ajutorul vreunei coaliţii.

Dacă se "taie" curentul sau îţi taie cineva, cu inimă şi cu intenţie, cablul de aprovizionare de la maşinăria cu formă de aspirator? Înseamnă că s-a murit din cauze naturale. Şi ne mai închipuim că unele intenţii, fapte şi constrângeri pornesc tocmai din inimă. La fel de decuplată de la realitate mi se pare respiraţia artificială (câteodată sacadată, alteori dubios de uniformizată) din orice coaliţie întreţinută bouche-a-bouche.

De ce mai suntem impozitaţi pentru o inimă de tablă (decapată) şi de care unii au trebuinţă pentru supravieţuire, o dată la patru ani, într-o viaţă (decupată)? Inima e o trăznaie ce ne costă ori de câte ori bate în ritmul celor care au "câştigat" dreptul de a ne uniformiza politic, ideologic, moral şi ritualic în anti-camera de gardă a urgenţei naţionale. Şi aşteptarea costă, dacă nu te-ai născut cu o inimă în plus sau nu ai fost hărăzit (sau moşit) mai presus de coaliţia dintre cele două sensuri care, mai devreme sau mai târziu, se întretaie la o cotitură dinaintea ultimei halte.

Cât ne-ar mai costa un kit pentru încă o inimă fără personalitate?