Vi se întâmplă, sunt convins, să navigați și să descoperiți de vânzare, în tr-o librărie sau anticariat virtual, câte o carte pe care ați ratat-o la apariția ei dar despre care ați auzit sau citit sau…visat. Mie mi-a intrat astfel pe mână cartea lui Alberto Mendez, Floarea-soarelui oarbă (Ed. Leda- Grupul Editorial Corint, 2008, 151 pg.). Autorul s-a stins în 30 decembrie 2004 (născut în 27 august 1941 la Borra) fiind licențiat al Universității Complutense din Madrid, în Filosofie și Litere. Cartea aceasta îl face mai celebru decât fusese, depășind cercurile literare din capitala iberică și coloanele revistelor literare unde semnala vocația sa. Apărută în 2004 la Editorial Anagrama avea să primească Premio Nacional de Narrativa (2005) și Premio de la Critica de narrativa tot în 2005. Se stinsese. Singurul premiu pe care-l primise în viață ca nuvelist de marcă a fost Setenil Award în 2004, cartea istorică a anului. Poate că trecerea lui pe la Roma- unde avea să obțină bacalaureatul- a fost fundamentală orientării sale de stânga în 1982 afiliindu-se comuniștilor. A co-fondat editura Ciencia Nueva- câteva cărți prin care am trecut vizează soluția de stânga în educație și cultură- împreună cu Manuel Fraga în 1969 (an greu, aduceți-vă aminte de dictatura lui Franco)și a fost implicat ca editor la Les Punxes and Montena.

Volumul acesta restrâns fizic- sunt patru texte admirabile puse sub semnul înfrângerii- aduce un semn al vindecării memoriei Războiului civil spaniol, una dintre cele mai mari traume sociale ale omenirii și fractura încă nevindecată a poporului spaniol. Nu vă va marca doar povestirea, admirabilă în traducerea Cătălinei Constantinescu, ci tonul sobru, echilibrat și non-justițiar al scriiturii. Personal am căutat în ultimii ani să înțeleg mecanismul dictaturilor în țări a căror democrație era mult mai amplă decât a noastră. Am descoperit drama Războiului Civil spaniol nu doar din literatură ori documente ci și de pe teren- Toledo, Valle De Los Caidos- ascultând oamenii de dreapta și de stânga, citind analize ale istoriei moderne ori documente ale timpului. Filmografia modernă spaniolă a propus și propune nu doar documentare ci și excelente filme și seriale. Dar parcă nici un efort nu îmi pare mai dureros decât al lui Alberto Mendez. E o fragilitate de Floarea-Soarelui ce-și rotește înțelegerea în absurdul incredibil al morții-fratelui, morții- omului, morții lui Dumnezeu. Par preluate dintr-un carnet de jurnalist de front și, spre deosebire de celebrul roman Pentru cine bat clopotele a lui Ernest Hemingway publicat în 1940, cartea lui Mendez închide solar- apolinic judecata asupra istoriei, mottoul ei fiind fundamental înțelegerii zbaterii din sufletul scriitorului-om, titlu al primei povești din carte: Dacă inima ar gândi, ar înceta să bată! O carte din 2004, publicată la noi în 2008. Citiți-o, merită.