S-a născut în 18 februarie 1859 la Bocșa Montană devenind o personalitate marcantă, adânc întipărită în conștiința contemporanilor săi, înscrisă organic în contextul luptei pentru dreptate socială, națională și ridicarea culturală a poporului român transilvan.

Intelectual de certă valoare, cu o activitate multilaterală pe tărâm publicistic, politic, cultural și economic, Corneliu Diaconovici este descendentul unei vechi familii gorjene așezată în Banat în veacul al XVIII-lea (V. Lazăr, Dr. C. Diaconovici, în: „Dacoromania”, III, 1924, p. 1078). Studiile elementare le parcurge la Viena și Reșița, cele secundare în Lugoj și Timișoara, urmate de cele universitare, în specializarea juridică, la Oradea și Budapesta. După absolvirea facultății și doctoratul trecut cu succes în jurisprudență, revine în Banat, la Lugoj, unde ocupă  un post de avocat (anii 1880-1883).

Apreciat cunoscător al limbilor germană și maghiară, Diaconovici etala calitățile unui   neobosit militant  pentru drepturile naționale ale românilor, un spirit aplecat spre buna conviețuire între toate naționalitățile din Banat și Transilvania, un individ  cu o activitate publicistică remarcabilă,  un prolific corespondent de presă al mai multor ziare române, germane și maghiare. Un contemporan al său îl aprecia drept „… un bărbat fin, distins ca figură și ca mentalitate, totdeauna moderat și ponderat în vorbă și în faptă” (C. Popp, Dr. Cornel Diaconovici, în: „Revista Economică”, anul XXV, nr. 34 din 30 august, 1923, p. 337)

În anul 1884 îl întâlnim din nou la Budapesta la  conducerea  ziarul „Viitorul” (1884-1885) de unde se retrage în urma unor divergențe politice. În atare situație pune bazele  revistei politice-literare „Romänische Revue”, pe care a editat-o timp de un deceniu. Gazeta orădeană  „Familia”, aprecia  rolul  nou înființatei revistei în peisajul jurnalistic din acea vreme: „.. de la 1887 (ea) a fost organul oficial al Comitetului național și a purtat timp de 10 ani o luptă demnă și serioasă întru apărarea politicii naționale a românilor din țară, contribuind mult la informarea publicului cititor german asupra scopurilor adevărate și asupra caracterului just și legal al luptelor noastre politice”. Revista  apare în următorii ani la Viena, Reșița , Timișoara și Sibiu, până în  1894.

Prestigiul binemeritat, validat de inițiativă și acțiune, determină conducerea Băncii „Albina” din Sibiu, de al solicita în serviciul său, unde ocupă, timp de șase ani, postul  de secretat și de director supleant (1890).

Contactul cu Asociațiunea „ASTRA” stabilit în 1892, reprezintă și  anul  în care este ales membru al Comitetului central al acestei prestigioase instituții de cultură. După trei ani, în 1895, îl găsim extrem de  activ pe postul de prim-secretar al Asociațiunii și director al revistei „Transilvania”. De numele lui  sunt legate o serie de realizări marcante ale acestei instituții: modificarea statutelor, numeroase și bine venite lucrări organizatorice, o nouă arondare a secțiilor „Astrei”, valoroasa enciclopedie, muzeul de istorie și etnografie, inițiativa publicării  „Bibliotecii poporale a Asociațiunii” ș.a.

 Amintim aici și  faptul că Diaconovici a fost editor al publicației „Dreptatea” din Timișoara, ziar  condus împreună cu Valeriu Braniște ( Vezi: Aurel Cosma jr. Istoria presei române din Banat, Timișoara, 1932, p. 53-55). Părintele moral și material al acestei publicații de politică națională a românilor bănățeni a fost dr. Alexandru Mocsony, cel care a grupat în jurul acesteia o serie de strălucite condeie ale Banatului din acea vreme. Prin efortul conjugat, se reușește  transformarea „Dreptății” într-un apreciat ziar politic, economic și literar. Primul număr al ziarului a ieșit din tipografie în ziua de 25 decembrie 1893/6 ianuarie 1894. Pe frontispiciu purta numele lui Corneliu Diaconovici ca editor și pe cel al dr. Valeriu Braniște ca redactor responsabil.

Opera care i-a adus celebritatea lui Corneliu Diaconobvici, cea mai trainică, mai de valoare și mai cunoscută publicului larg, a fost, fără îndoială, Enciclopedia Română. Ea ilustra o operă de o însemnătate specială în istoria culturii române în care este oglindită puterea de muncă a intelectualilor noștri din secolul al XIX-lea. Ideea unei astfel de lucrări s-a conturat în ziua de 3 ianuarie 1895, dată la care  dr. Corneliu Diaconovici prezenta Comitetului Asociațiunii proiectul realizării unei enciclopedii menită „ a lăți științele și artele în cercuri cât mai largi la poporul nostru, anume prin editarea unei enciclopedii române în forma așa numitelor Lexicoane de conversație” (DJSAN, fond ASTRA, dosar 13/1895, f. 8).

Comitetul Asociațiunii, fără a dispune de mijloacele materiale în vederea ducerii la bun sfârșit a acestei grandioase idei, numește o comisie care urma să studieze proiectul prezentat. Din aceasta făceau parte următorii: Ilarion Pușcariu, Zaharia Boiu, Partenie Cosma, Leontin Simionescu și Corneliu Diaconovici (N. Nistor – M. Stoia, Contribuții academice la elaborarea primei enciclopedii române (1896-1904), în: „Transilvania”, serie nouă, anul III (LXXX), 1974, nr. 2, p. 40).

 Diaconovici era considerat – după cum rezultă  din procesul-verbal al ședinței- drept cel mai iscusit în materie, cel care „a colaborat la mai multe enciclopedii germane și a avut a face  studiile necesare pe acest teren” (DJSAN, fond Astra, dos.76/1895, f. 12.). În vederea sprijinirii efective a acțiunii de colaborare a enciclopediei românești, prima lucrare de acest gen, operă colectivă ce urma să aibă un răsunet național și internațional, comitetul Asociațiunii hotărește să publice un apel în revista „Transilvania” și în alte periodice românești, prin care aducea la cunoștința publicului misiunea cu care a fost însărcinat Corneliu Diaconovici, solicitând, totodată,  ca acesta să primească concursul cercurilor competente românești.

În ședința din 2 mai 1895, Corneliu Diaconovich informa Comitetul Asociațiunii despre stadiul în care a ajuns proiectul enciclopediei. Ea urma să fie tipărită la Sibiu, în tipografia „W. Kraft”, care a acceptat editarea acesteia într-un tiraj de 3.000 exemplare. Totodată, Diaconovici informa Comitetul că a încheiat un contract cu o librărie din București în vederea difuzării publicației în România, că a inițiat și stabilit contacte cu o serie de cercuri literare și științifice, obținând sprijinul mai multor profesori universitari, al unor membri a diverse academii de științe și al unor societăți științifice (DJSAN, fond Astra, dosar 190/1895, ședința  din 2 mai 1895, f. 46-47).

Într-o nouă ședință a Comitetului Asociațiunii, desfășurată în  23 noiembrie 1895, Corneliu Diaconovici informa, și se arăta optimist, asupra stadiului la care au ajuns lucrările de pregătire pentru editarea Enciclopediei Române; în final, se constata că „la începutul anului viitor se va putea începe tipărirea primului fascicol” (DJSAN, dosar 536/1895, ședința comună din 23 noiembrie 1895, f. 157).

 Un număr de 172 de colaboratori, renunțând de bună voie la orice remunerație, s-au angajat „să realizeze până la capăt această lucrare, răspunzând pozitiv chemării conducerii „ASTREI”, venind a conlucra la realizarea acestei întreprinderi importante pentru dezvoltarea culturală a poporului nostru” („Transilvania”, anul XXVI, 1895, 2, p. 33-34).

Primul fascicol al Enciclopediei Române a apărut în august 1896, lucrarea monumentală fiind încheiată în martie 1904 cuprinzând în rândul colaboratorilor, într-o ordine aleatorie,   nume celebre ale epocii: Grigore Antipa, Victor Babeș, Ovid Densușianu, Gheorghe Dima, Atanasie Marienescu, A.D.Xenopol, Iosif Șterca Șuluțiu, H.Tiktin, Andrei Bârseanu, Teodor Burada, Partenie Cosma, Mihail Dragomirescu, Ioan Micu Moldovan, Gheorghe Ghibănescu și mulți alții

Este demn de relevat faptul că, în Enciclopedia Română redactorul acestei prestigioase publicații cultural-științifice și istorice, pe lângă titlurile articolelor de interes special românesc, în care a cuprins istoria și geografia românilor din diferite țări, bisericile și așezămintele lor, instituțiile lor sociale și de drept, terminologia poporală în diferitele ocupațiuni etc., nu a neglijat să includă date esențiale despre popoarele conlocuitoare din Transilvania, despre sași, unguri și secui, cu care românii au conviețuit de secole și au avut legături permanente, care s-au răsfrânt în toate domeniile vieții social-economice și cultural-științifice transilvănene. 

Enciclopedia a fost premiată de Academia Română, iar Corneliu Diaconovici, la propunerea lui Titu Maiorescu, ministru al Instrucțiunii Publice în acea perioadă, a fost distins cu medalia „Benemerenti” clasa I-a.

Grija pentru construirea localului și organizarea unui Muzeu de istorie și etnografie constituie o altă latură a activității lui Corneliu Diaconovici. Cu prilejul Adunării generale a Asociațiunii din 1896 de la Lugoj, Diaconovici propunea înființarea unui muzeu românesc de acest gen sub patronajul ASTREI. Propunerea  este reluată cu prilejul Adunării din anul următor de la Mediaș, votându-se construirea acestuia. Muzeul propriu-zis avea să cuprindă secțiile de istorie și etnografie, biblioteca, o sală de spectacole și birourile Asociațiuniui (clădirea adăpostește actualmente Biblioteca județeană „ASTRA”). Presa românească din Transilvania urmărea cu viu interes pregătirile în vederea deschiderii muzeului. O publicație sibiană marca evenimentul cu următoarea mențiune: „Muzeul Asociațiunii s-a deschis la 6/19 august 1905 în Sibiu, cu menirea de a prezenta mărturii istorice din trecutul românilor transilvăneni și cultura lor materială” („Telegraful Român”, nr. 84 din 6/19 august 1905, p. 335).

În funcțiile îndeplinite în cadrul Asociațiunii, Diaconovici s-a preocupat de îmbogățirea colecțiilor muzeale, de publicarea, pe spesele Asociațiunii, a unui calendar de familie, sporirea tirajului publicației pe care o conducea, a revistei „Transilvania”. S-a preocupat pentru bunul mers al despărțămintelor „Astrei”, pentru dotarea bibliotecilor, a militat pentru sporirea numărului despărțămintelor și pentru o nouă arondare a acestora. În calitate de prim-secretar al „Astrei”, Diaconovici era însărcinat din partea Comitetului cu elaborarea și redactarea, pentru fiecare adunare generală, a unui raport detaliat despre întreaga producție literară pe parcursul unui an, care urma să se facă cunoscut în cadrul adunării (DJSAN, fond ASTRA, dosar 19/1896, f. 17; dosar 444/1897, f. 87).

O înțelegere deplină a luptei sociale și naționale a românilor din Transilvania sfârșitului de veac XIX o vedem și în măsura inițiată de Diaconovici de retipărire a Conscripției episcopului Clain din 1773, dar și a Cronicii lui Anonimus. Grija pentru bunurile mobile și imobile ale Asociațiunii determină pe Diaconovici să propună asigurarea acestora în contra incendiilor.

Diaconovici s-a afirmat și în domeniul economic. Dotat cu un ascuțit spirit critic el analizează cu minuțiozitate aspectele vieții economice transilvănene. În domeniul bancar, lui îi aparține paternitatea în ce privește asocierea băncilor românești ardelene, în cadrul uniunii bancare „Solidaritatea”, militând, în același timp, pentru înființarea unui organ de presă special financiar-economic. Sprijinit de sibienii E. Borcia, Iuliu Popescu, Dionisie Rațiu, Romul Simu, Ion Vătășanu, I.I.Lapedatu va ediat în 1899 primul fascicol din „Revista Economică”.

În anul 1904 Diaconovici înaintează conducerii Astrei demisia, după care, trece Carpații și se stabilește la București. La faza actuală a cercetării nu suntem în măsură a da un răspuns concret privind cauzele care l-au determinat pe Diaconovici a părăsi „Astra” și Sibiul. Cu sentimentul împlinirii datoriei, fără a putea fi acuzat de lipsă de modestie, el nota: „ Mă retrag deci din postul de prim-secretar al „Asociațiunii” cu conștiința liniștită că mi-am făcut datoria și cu dorința sinceră ca aceia, care vor veni după mine, la a lor retragere să poată constata față cu stările de astăzi un progres tot atât de îmbucurător, după cum l-am putut constata eu față cu stările de la 1895” („Telegraful Român”, nr. 9 din 24 ianuarie/6 februarie 1904, p. 34). Revista „Luceafărul”, referindu-se la părăsirea „ASTREI” de către Corneliu Diaconovici, îngrijorată de evoluția acestei instituții pe mai departe, consemna următoarele: „Domnul Cornel Diaconovici, prim-secretarul „Asociațiunii”, și-a dat demisia din acest post. Comitetul central al „Asociațiunii”, în ședința sa de luni, 20 iulie a.c., a primit cu finea anului curent demisia d-lui C. Diaconovici… Să lăsăm în știrea Domnului pe cei morți și să ne întoarcem glasul către cei vii, în a căror mână e astăzi soarta instituției, văduvită prin demisia secretarului ei, care, cum se știe, e sufletul, capul și conducătorul de fapt al „Asociațiunii”.

Azi-mâine se va alege un nou secretar. Pe noi această alegere ne interesează de aproape, fiindcă de ea atârnă activitatea în viitor a răspândi lumina în toate unghiurile Ungariei călcate de picior de român și fiindcă această alegere e legată de o importantă problemă culturală a neamului nostru, a cărei ducere la îndeplinire va cădea pe umerii noștri” (Anul II, nr. 14-15 din 1 august 1903, p. 236).

La București, Diaconovici inițiază crearea unor case de amanet (Muntele de pietate). Ideea este receptată favorabil de guvernul român care îl însărcinează cu elaborarea proiectului de lege privind instituționalizarea acestor așezăminte de ajutorare a oamenilor nevoiași. La scurt timp, prin participarea și de capital românesc din Transilvania, ia ființă la București prima instituție de acest fel, „Casele privilegiate de împrumut pe amanet (Muntele de pietate) din România”, al căror director general ajunge dr. Corneliu Diaconovici. Tot la București el este întemeietorul și conducătorul „Băncii Carpaților”, instituție financiară asemănătoare cu „Casele privilegiate de împrumuturi și amanet” (C. Popp, Dr. Cornel Diaconovici, în: „Revista Economică”, anul XXV, 1923, nr. 34 din 30 august, p. 337).

În capitala României, Diaconovici activează până în anul 1916. La scurt timp înainte de intrarea României în război, el părăsește definitiv Bucureștiul. Se stabilește la Reșița unde-l ajunge moartea; și-a luat zborul spre zenit, ancorat fiind în veșnicie,  regretat sincer de toți cei care l-au cunoscut și apreciat după merit (I.Clopoțel, Moartea lui C.Diaconovich, în: „Adevărul”, anul XXXVI, 1923, nr. 12140 din 24 august, p. 1-2.). Corpul neînsuflețit al celui decedat la 17 august 1923 a fost depus în cripta familială din Reșița. Directorul executiv al Băncii „Albina” din Sibiu, Constantin Popp, anunța săvârșirea din viață a lui Diaconovici cu un  regret nedisimulat pentru cel care a fost „una din personalitățile cele mai distinse ale Ardealului în ultimii 40 de ani”. 

Pentru eternizarea memoriei unuia dintre cei mai valoroși colaboratori ai „ASTREI”, Comitetul central al Asociațiunii a inițiat un  fond special – „Dr.Corneliu Diaconovici” – în valoare de 10.000 lei La același fond a contribuit și Banca „Albina, cu 5000 lei.

             Crezul său de o viață, bunăstarea și culturalizarea mai adâncă a poporului român, prin personalitatea sa de strălucit cărturar și remarcabil cercetător, l-a promovat  cu credință și devotament pe măsura priceperii și puterilor sale, până în ultima clipă a vieții. Prin tot ceea ce a  înfăptuit, Corneliu Diaconovici și-a câștigat un  binemeritat loc în galeria marilor personalități date de pământul românesc. Faima lui Diaconovici trecuse de mult granițele țării. El s-a bucurat și de aprecierea străinătății, fiind membru al Academiei „Stella dˈItalia” și al societății „Museum für Völkerkunde” din Leipzig, precum și membru corespondent al mai multor societăți de știință germane și italiene (Lucian Predescu, Enciclopedia „Cugetarea”, București, 1940, p. 267).

                                                                                                               Lucian GIURA