Un gând al Papei Benedict al XVI-lea mi-a reținut atenția. Scris în remarcabila sa biografie Iisus din Nazaret că Domnul Hristos s-a așezat într-o iesle de piatră la Naștere pentru că piatra fusese dintre primele materii ce primiseră Binecuvântarea Facerii, fierbinte și iluminată de tăria căldurii. Și că, în fapt, născându-Se în căușul de lavă al Ieslei Sale Domnul începea Restaurarea Lumii. E sensul adânc al volumului Claudiei Motea, Brâncuși, dragostea mea! (Ed. Creator, Brașov, 2023, 303 pg.) Este o alcătuire rarisimă, nouă personaje-monolog căutându-și asprimea de palmă dogorită de piatră. Un căuș de rostiri despre Brâncuși. Traduse ulterior în 10 limbi, ca de foc, așezate peste un pridvor de Templu. Toate personajele sunt, firesc, feminine. De o feminitate care nu se rușinează să rostească rostul iubirii lor pentru Constantin, boierul din Hobița. Fiecare prezentare-monolog este asemeni unei dălți ce așchiază la un construct-metaforă, un soi de epistolar pnevmatic, un corolar de avertizare că mai avem suflet. Și că sufletul acesta se poate întregi cu vibrația Brâncuși, valul de energie care marchează încă fiecare piatră ce-și așteaptă facerea-refacerea. Nu, nu sunt doar nouă Muze brâncușiene așezate în praful de piatră al unui atelier. Ci sunt nouă icoane umane în ridurile cărora se odihnește irisul de Duh al Omului-Zbor. Un intermezzo liniștit între textul românesc și traducerea dintâi este marcat de intra-fața propusă de  Elena- Carmen Bobocescu, Nouă personaje în căutarea unui cioplitor- iubirile lui Brâncuși și viziunea artistei Claudia Motea (pp. 33- 36). Personal văd cartea ca un mare Program de Teatru- ce dor mi-e să merg la teatru și să am programul de odinioară cu toți ai scenei brașovene tineri, vii, plini de inspirație- prin care Claudia Motea (actriță, poetă, scenaristă, dramaturgă, traducătoare și profesoară de artă dramatică) ( a se vedea medalionul ce o privește, pp. 292-293) dă mărturie lumii despre el, Pietrarul nostru cu dumnezeiască vedere. Nu pot încheia netranscriind motto-ul cărții, ton scrierii ei: „Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El este important…”- Constantin Brâncuși.