Dorin Zotincă, academia de copii și juniori a AFC Hermannstadt: ”E nevoie de un ciclu minim de 2-3 ani pentru a vedea primele rezultate! Cum l-a convins pe Văsâi să se alăture proiectului…

Dorin Zotincă, academia de copii și juniori a AFC Hermannstadt: ”E nevoie de un ciclu minim de 2-3 ani pentru a vedea primele rezultate! Cum l-a convins pe Văsâi să se alăture proiectului…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dorin Zotincă, directorul Academiei AFC Hermannstadt, a povestit, într-un interviu acordat pentru pagina de Facebook a grupării de pe ”Municipal”, cum l-a convins pe Adrian Văsâi, fostul selecționer al naționalei U19 a României, de numele căruia se leagă ultima calificare a ”tricolorilor” de la acest nivel la un turneu final al EURO, să i se alăture proiectului.

”Purtăm discuții de ceva timp. Dincolo de faptul că am fost colegi la FC Inter Sibiu pe vremuri și am jucat vreo 6 ani împreună, dacă nu mă-nșel, am avut o relație de colegialitate, de prietenie, am fost într-un grup cu care am obținut, la vremea aceea, niște performanțe. Da, discutăm de ceva timp. Mi l-am dorit de mult, este unul dintre antrenorii cu experiență la nivelul juniorilor, în special la grupele U17 și U19, este un antrenor care a lucrat la loturile noastre naționale și a calificat naționala U19 la un turneu final, a fost ultima noastră calificare. Asta spune multe despre CV-ul lui și capacitatea de a înțelege tot ce înseamnă tinerii jucători. Ăsta era unul din argumente. După aceea, este sibian și discuțiile noastre s-au purtat inclusiv cu Radu Neguț, cu Dani Coman, adică cei care lucrăm în fotbal, ne cunoaștem și am suscris toți ideii că încercăm să ne formăm. Ca să avem o academie puternică, trebuie să ne formăm un grup foarte bun de antrenori. (…) Adrian este un antrenor cu licență Pro, de aici aș porni discuția, este unul dintre puținii antrenori dintr-o elită a antrenorilor din România și tocmai de asta trebuie să-i acordăm respectul cuvenit. Bineînțeles, oricare alt antrenor care își va obține licențele și va lucra la nivelul ăsta cu drag, față de tinerii jucători, va putea oricând să subscrie proiectului nostru și să facem echipă bună aici”, a spus Zotincă.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primele rezultate, așteptate în 2-3 anii

 

Dorin Zotincă a adăugat că trebuie multă răbdare vizavi de această academie a AFC Hermannstadt și că rezultatele vor apărea în timp.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Rămâne munca, deci o academie presupune o muncă continuă, jucătorii tineri au evoluțiile lor, prin faptul că sunt tineri, nu sunt întotdeauna foarte… constanți, trebuie să avem răbdare, iar rezultatele sunt cu bătaie lungă. De exemplu, nu poate să-și imagineze nimeni că, dac-a venit Adi Văsâi la Under 19, să zicem că mâine o să vedem 3-4 jucători la prima echipă. Este o muncă în echipă, împreună cu cei care ne susțin, conducerea clubului, alături de Primăria noastră, care – la fel – oferă un sprijin grupelor de copii și juniori și academiei, și nu numai, tuturor grupelor de copii și juniori din Sibiu, trebuie să lucrăm foarte mult. Eu încerc să construiesc o echipă cu care să lucrăm foartă multă vreme de-acum încolo și, să zic așa, ne trebuie un ciclu de 2-3 ani poate, minim, ca să vedem primii jucători. (…)

Trebuie răbdare, pentru că anumiți jucători se maturizează mai târziu și-atunci pot apărea mai târziu în circuitul echipei mari sau în circuitul Superligii. Superliga este departe de ce înseamnă academia la ora aceasta. Dar, ăsta este golul nostru, să prindem echipa mare din urmă, de ce nu, să vedem unul sau doi jucători să bată la porțile echipei mari, să le captăm atenția”, a mai spus Zotincă.

 

Scouting zonal și colaborări cu Alma și Interstar

 

Managerul academiei de copii și juniori a lui Hermannstadt a mai susținut că vor fi căutați jucători nu numai pe plan local, iar colaborările cu cele două școli din Sibiu, Alma și Interstar, vor merge mai departe.

”Scouting-ul este unul din principalele argumente ale unei academii. Trebuie să selectăm în permaneță jucătorii de perspectivă, trebuie să ne uităm, să-i descoperim, nu numai în Sibiu. E adevărat, trebuie să avem resurse pentru lucrul ăsta, avem o colaborare bună la ora aceasta cu Alma Sibiu, școala de fotbal cu cei mai mulți copii. Totodată, avem o colaborare bună și cu Interstar, doar că ei mai colaborează și cu Șelimbărul, dar asta nu este o problemă pentru că întotdeauna am spus că noi încercăm să producem jucători, dacă nu sunt pentru Hermannstadt, de ce să nu joace la Șelimbăr, de ce să nu fie buni pentru Șelimbăr sau pentru Liga 3, cine va avea nevoie”, a completat Zotincă.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
19 iulie 2023 la 14:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.