Măldărășanu, după înfrângerea cu Farul: ”E frustrant! Nu știum cât am fi meritat din acest meci, dar cu siguranță nu meritma să-l pierdem”

Măldărășanu, după înfrângerea cu Farul: ”E frustrant! Nu știum cât am fi meritat din acest meci, dar cu siguranță nu meritma să-l pierdem”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu, antrenorul echipei sibiene, era dezamăgit, la finalul jocului de sâmbătă seara, de pe ”Municipal”, pierdut cu 1-0. Tehnicianul a afirmat, în conferința de presă de după joc, că efortul făcut de jucătorii săi a fost unul mare, în fața unei echipe incomode, cum e cea a ”mrinarilor”.

”Îmi e foarte greu să vorbesc despre un asemenea meci. Cum am spus și la flash, simt o așa numită frustrare, dar totodată și încredere datorită jocului și ocaziilor avute. Chiar dacă Farul n-a venit cu garnitura de bază și pe undeva sunt de înțeles, e și normal, este foarte greu să ai o posesie contra Farului, au o dinamică foarte bună, toți jucătorii pe care-i au, au calitate tehnică, joacă mult între linii, efortul este unul mare, dacă nu reușesc să joace între linii schimbă direcția rapid și atunci, dacă nu te miști repede, ai probleme în duelurile unu la unu. În prima repriză asta s-a-ntâmplat, au avut două situații datorită calităților individuale ale lui Sali, după care noi am avut o ocazie mare cu Neguț singur cu portarul. În adoua repriză, ocazii de singur cu portarul ale lui Gabi iancu, ”Para”, Baba, bara lui Biceanu… Ei au ajuns prima dată în careu și ne-au dat gol. De asta simt frustrare, plus acea bară a lui Rivaldinho, la 1-0. Însă i-am încurajat pe băieți, trebuie să ținem capul sus, este prima etapă, ocaziile avute trebuie să ne dea încredere”, a afirmat antrneorul ”alb-roșilor”.

Altfel, Măldărășanu a pus ratările de singur cu portarul ale jucătorilor săi în acest meci pe seama lipsei de luciditate.

”Eu aș pune (n.a. ratările) pe lipsa de luciditate. Efortul este foarte mare când joci contra Farului, foarte mare. Repet, dacă reușesc să joace între linii, ai probleme. Dacă închizi spațiile, schimbă direcția de joc. Dacă nu faci translația, chiar efortul e mare. În momentul în care o câștigi, trebuie să și produci ceva și băieții asta au încercat, am avut faze chiar bune de a aduce mingea, să zicem, de la propriul careu până aproape de poarta adversă, faze frumoase și de asta spun, în momentul în care faci efortul ăsta, ajungând unu la unu cu portarul, nu ni le imaginam, sincer, atât de multe ocazii de unu la unu cu portarul, dar a pune-o pe lipsă de luciditate.

Nu știu dacă Aioani ar fi fost în poartă, ar fi avut, să zicem, șansa pe care a avut-o Buzbuchi, dar ăsta este fotbalul, repet, trebuie să mergem încrezători înainte. Am jucat contra campioanei… Un joc bun. Din păcate, nu luăm niciun punct. Nu știu cât am fi meritat din acest meci, dar cu siguranță nu merita să-l pierdem”, a mai spus Măldărășanu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - b.o.n.
16 iulie 2023 la 13:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.