Județul Sibiu are acum doi asistenți în lotul de Liga 2, pe Emeric Tocai (Sibiu) și Daniel Nagy (Mediaș). Acesta din urmă a promovat în eșalonul secund, zilele trecute, iar anul viitor va sărbători 10 ani de la primul meci la nivel național la care a făcut parte din brigadă, Gaz Metan Mediaș – FC ”U” Craiova (3-0), din Campionatul Național U19.

Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului Tribuna, Daniel Nagy povestește cum a luat decizia de a abandona fotbalul și a se orienta spre arbitraj, care au fost persoanelel care l-au susținut necondiționat și ce planuri de viitor are.

Pe plan local, Nagy ar dori să facă parte dintr-o brigadă la FCSB – Rapid, iar peste hotare, se visează la un meci pe ”Anfieldd”, ”Santioago Bernabeu” sau ”Etihad-ul” ”cetățenilor” din Manchester.

– Hai să intrăm direct, cum se spune, în pâine… De câtă vreme te-ai apucat de arbitraj?

– M-am apucat de arbitraj în anul 2011, înainte cu un an să termin junioratul. O vreme, mai precis un an, le-am făcut pe ambele, am continuat să joc la juniorii Gazului și să arbitrez la nivelul Ligii 5 Sibiu, a copiilor și juniorilor. Apoi, m-am focusat numai asupra arbitrajului și n-am să regret vreodată decizia luată atunci.

– Ce te-a determinat să alegi drumul ăsta? Vreun exemplu în familie, sau pur și simplu așa ai simțit tu în momentul respectiv?

– În momentul în care am conștientizat că nu pot avea cariera de fotbalist la care visez, în urma unei discuții cu tatăl meu am hotărât să merg pe celălalt drum, dar să rămân la fotbal, am ales arbitrajul. Vă pot spune că un factor decisiv în alegerea acestui drum a fost și acela că în pensiunea pe care o administrează familia mea, mai precis părinții mei, se cazau la acea vreme destul de multe brigăzi care arbitrau meciurile echipei Gaz Metan, la Liga 1, iar tata îmi spunea mereu:”Uite, copile, dacă nu merge cu fotbalul, poți ajunge să fii ca ei. Mereu îmbrăcat frumos, respectat de toată lumea și cu o prestanță de invidiat!”.

– Și nu-ți pare rău…

– Chiar deloc, dimpotrivă, îi mulțumesc tatălui meu că mi-a deschis ochii și m-a îndrumat pe calea asta. Iar în ceea ce mă privește, chiar mă felicit că l-am ascultat. Consider că am tras lozul câștigător pentru că, dacă aș fi continuat să joc, sincer nu cred că aș fi ajuns prea departe.

– De ce la tușe, nu la centru?

– Încă de la primul meci pe care l-am avut, la juniori, în momentul în care am luat fanionul în mână și am văzut că lumea din jurul meu îmi respectă deciziile, ceea ce semnalizez, am fost fascinat. Până una, alta, eram un copil, nu împlinisem încă 18 ani, dar mă făceam respectat prin deciziile pe care le luam, chiar dacă cei de pe teren erau aproximativ de vârsta mea.

Pe lângă asta, un mare aport la decizia mea de a rămâne la linie l-a avut domnul Eugen Pîrvulescu. Întâmplător, se afla la un meci de-al meu, la Liga 5, iar la final am avut o discuție cu el, m-a luat deoparte, mi-a dat câteva sfaturi și mi-a spus că am calități pentru a fi arbitru asistent. În pofida faptului că multă lume mi-a sugerat să încerc și la centru, am rămas fidel liniei de tușe și fanionului până astăzi. Probabil, cei care vor citi rândurile astea, își aduc aminte că domnul Pîrvulescu a fost multă vreme arbitru asistent în prima divizie de la noi.

– Care au fost etapele pe care le-ai parcurs până să ajungi la acest nivel, la Liga 2?

– După cum am spus mai devreme, în 2011 am început să arbitrez meciuri la copii și juniori, precum și în Liga 5. Mai apoi, după ce am deprins puțină experință și am obținut categoria 1, Comisia Județeană de Arbitri din cadrul Asociației Județene de Fotbal a început să mă delege la meciuri de Liga 4.

În 2014, am participat, la București, la un examen de promovare pentru Liga 3, examen pe care, din păcate, nu l-am promovat. Nu am renunțat, iar în octombrie 2015 am participat din nou la un examen de promovare pentru cel de-al treilea eșalon, de data aceasta mult mai pregătit și am reușit să promovez la nivelul Ligii 3, fosta Divizia C.

În returul campionatului 2015/2016 am debutat la Liga 3, iar acum, în 2023, în urma “Programului de tinere talente”, am reușit să promovez la Liga 2.

– Cât de dificil a fost examenul pentru lotul divizionar al Ligii 2?

– Nu a fost practic un examen. Este vorba despre “Programul de tinere talente”. Am fost observat și supervizat la anumite meciuri de membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor (n.a. CCA), pentru ca mai apoi să primesc două meciuri de verificare la nivelul Ligii 2, având de asemenea observatori din CCA.

În urma prestațiilor din întreg sezonul, dar și dupăcele două meciuri din Liga 2, la începutul acestei luni am fost informat că am fost promovat la Liga 2.

– Ce arbitri divizionari mai sunt în Mediaș?

– Momentan, nu mai avem la nivel de oraș niciun arbitru divizionar. Însă, avem câțiva arbitri tineri și talentați care – sunt sigur – în viitorul apropiat vor promova cel putin la Liga 3.

– Care este țelul tău, care ar fi meciul la care visezi să te afli în brigadă?

– Vă dați seama că țintesc cât mai sus, îmi doresc să ajung în brigăzi la nivelul Superligii României, iar mai apoi  pe lista FIFA. Cred că acesta este visul oricărui tânăr care alege să devină arbitru, fie la centru, fie cu fanionul în mână.

În ceea ce privește meciul la care visez… Cred că un FCSB – Rapid, la noi, în Superligă, iar în Europa, oriunde este atmosferă fierbinte în tribune, spre exemplu la Liverpool, Madrid sau Manchester.

– La câtă vreme poți susține examenul pentru următorul pas, Superliga României?

– Nu va fi practic un examen pentru Superligă. Din câte știu, se promovează în funcție de perfomanțele din teren și de recomandările membrilor Comisiei Centrale a Arbitrilor. Nu pot spune neapărat că mă grăbesc, dar vă dați seama, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

– Care a fost cel mai dificil meci pentru tine?

– Pfiuuu! Au fost mai multe, dar primul care îmi vine în minte este Viitorul Șimian – CSM Deva, din sezonul acesta, un meci care s-a disputat la Drobeta Tr. Severin, pe un teren impecabil, cu foarte mulți spectatori în tribune, meci în care oaspeții au condus cu 1-0 la pauză, iar la final au pierdut cu 2-1. A fost un meci cu încărcătură foarte mare, cu presiune din partea spectatorilor, dar pe care am reușit, împreună cu colegii mei, să îl ducem la bun sfârșit.

– În plan personal, ai absolvit facultatea, la ”Alma Mater”. Ai de gând să continui în domeniu, sau pentru moment o să te focusezi pe cariera de arbitru asistent?

– Am terminat Liceul Teoretic ”Axente Sever” din Medias, profilul ”Științe ale naturii”, apoi am absolvit la Universitatea ”Alma Mater”, la ”Economia Comerțului Turismului și Managementului Calității”.

În continuare, voi merge pe drumul arbitrajului, iar în paralel mă ocup, împreună cu tatăl meu, de afacerile familiei, o firma de catering, o pensiune la Medias și, în plus, serviciul de distribuiție al  înghețatei la cornet la noi în oraș.

– Puțini sunt cei care știu cum decurge comunicarea dintre ”central” și asistenții săi. Spune-ne și nouă cum pregătiți un meci în vestiar și cum vă ajutați unii pe alții, în timpul unui meci?

– Legat de colaborarea dintre arbitrul de la centru și noi, aasistenții… Avem, înainte de fiecare meci, ședința tehnică, în care se discută aspecte despre joc, despre echipele participante, jucătorii cu probleme, antrenorii cu probleme, dar și modul în care “centralul” dorește ca noi să îl ajutăm sau să îi semnalizăm abateri sau lucruri care se petrec în afara câmpului său vizual, sau în cazuri în care noi, cei de la tușe, avem câmpul vizual mai bun. Ne ajutăm între noi prin diferite semne discrete și prin codul de semnalizare. La Liga 2, ne putem baza deja pe sistemul de comunicare, care ne ajută foarte mult.

– Cui vrei să îi mulțumești pentru sprijinul primit în toți acești ani, de când te-ai apucat de arbitraj?

– Îmi doresc, pe această cale, să-i mulțumesc domnului Florin Chivulete, care a fost alături de mine încă de la început, când aproape nimeni nu îmi dădea vreo șansă de reușită și care, prin modul lui de a fi și de a-mi explica lucrurile atât din punct de vedere teoretic, cât și uman, m-a făcut să iubesc arbitrajul.

Totodată, aș vrea să-i mulțumesc domnului profesor Vasile Hermann, alături de care am muncit în toți acești ani pe partea de pregătire fizică.

Aș vrea, în continuare, să-i mulțumesc domnului președinte aș Asociației Județene de Fotbal, Ioan Duma, cât și domnului președinte al Comisiei Județene de Arbitri, Marian Bordean, și colegilor mei.

La final, trebuie să-i fiu recunoscător tatălui meu pentru toate eforturile, sacrificiile și susținerea de care am avut parte din partea lui.