-„Eminescu este darul Providenţei, dăruit nouă Românilor. Pasiunea pentru Eminescu este pasiunea tuturor”. (Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, 1926-2005);
-„Pentru mine Eminescu este de multă vreme un sfânt, şi nu numai el. La vremea cuvenită, se va arăta de la Dumnezeu şi acesta!” (Calinic Argeşanu-Episcopul Argeşului şi Muscelului, 1944);
-„Eminescu ne dezvăluie, în fiinţa lui intimă şi în minunata expresie a creaţiei lui literare, că dimensiunea creştină reprezintă fondul adânc al operei şi al vieţii lui – operă închinată iubirii şi viaţă mistuită în jertfire după Chipul lui Hristos”. (Constantin Galeriu, om de cultură şi profesor de teologie ortodoxă, 1918-2003);
-„Eminescu este afirmarea unităţii româneşti eterne”. „Doina lui Eminescu este expresia integrală a sufletului românesc”. (Academicianul Nicolae Iorga; 1871-1940);
-„Eminescu este evanghelistul nostru”. (Poetul Tudor Arghezi, 1880-1967);
-„Eminescu-Sumă lirică de Voievozi”. (Filosoful Petre Ţuţea, 1902-1991);
-„…marele nostru poet a fost un creştin autentic, ceea ce rezultă din viaţa, ca şi din opera sa”. (Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, 1923-2014);
-„Eminescu este numele acestei ţări. România este numele lui Eminescu”;
„Eminescu nu este un idol, el nu este un zeu; El este tot ceea ce este: Noi în noi”. (Poetul Nichita Stănescu, 1933-1983);
-„Fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”; „Eminescu era frumos, de-o frumuseţe angelică”. (Criticul literar Tudor Vianu, 1889-1964);
-„Eminescu mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând”. (Scriitorul Alexandru Vlahuţă, 1858-1919);
-„Eminescu s-a ridicat pe aripi proprii până la contemplarea lui Dumnezeu”. (Poetul Nichifor Crainic, 1889-1972);
-„Eminescu nu cântă incidentele unei iubiri, ci iubirea; nu cântă farmecele unei femei, ci femeia; nu ne dă crâmpeie separate din natură, ci ceea ce este mai general în natură. Că, pentru a reda generalul, utilizează culori ale particularului, aceasta se înţelege de la sine. De aceea ceea ce vrea să ne dea e generalul, iubirea, femeia, natura”. (Prozatorul Garabet Ibrăileanu, 1871-1936);
-„E unul care cântă mai dulce decât mine?/ Cu atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine./Apuce înainte s-ajungă cât mai sus,/La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.” (Poetul Vasile Alecsandri,1821-1890);
-„Doina lui Eminescu-cea mai categorică evanghelie politică a românismului”; „E cel dintâi român al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până la glezne în pământul strămoşesc”. (Poetul Octavian Goga, 1881-1938);
-„Cred că, pentru orice român, ceea ce mai întâi farmecă la Eminescu e melodia versului său, dulceaţa limbii”. (Filologul-lingvist Sextil Puşcariu, 1877-1948);
-„Eminescu este o revelaţie ce mângâie”. (Filologul italian Rosa Del Conte, 1907-2015, trăitor a 108 ani);
-„Eminescu ilustrează paşii dialectici ai materiei în univers”. (Omul de cultură, academician Gabriel Ţepelea, 1916-2012);
-„Niciodată în trecut nu am fost mai pregătiţi, ca astăzi, să preţuim scrisul lui Eminescu, expresie vie a demnităţii naţionale, conştiinţei profesionale şi a talentului de excepţie, fără egal în cultura română la acest sfârşit de mileniu”. (Criticul literar Dimitrie Vatamaniuc, 1920-2018);
-„Icoană de iubire la care să mă închin eu”. (Poeta Veronica Micle, 1850-1889. Şi ce surprinzătoare şi Dumnezăiască coincidenţă: Veronica se năştea şi murea în aceeaşi ani ca şi dragul ei iubit Mihai Eminescu);
-„Moldova este sfântă îmi spunea Ştefan şi Eminescu”. (Poetul Ion Alexandru, 1941-2000);
-„Într-adevăr, la aceeaşi scară a perfecţiunii în poezia sa se află totul. Gama sa lirică este imensă. Într-însa coexistă intuiţia viitorului, ansamblul tuturor ecourilor mitice, istoria şi peisajul românesc, cele mai vaste ingerinţe folclorice, asimilarea filosofiei, a ştiinţei, a vechilor „înţelepciuni”. ”Se găsesc toate dispoziţiile lăuntrice”. (Criticul literar Edgar Papu, 1908-1993);
-„A vorbi despre Eminescu înseamnă pentru un român a se cerceta pe sine, a se închipui şi ipostazia la puterea maximă a virtualităţii Neamului său şi a-şi schiţa fără un pic de pudoare portretul ideal”. (Filosoful-scriitor Nicolae Steinhardt, 1912-1989);
-„Mihai Eminescu era o frumuseţe, avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o icoană veche”. (Scriitorul-dramaturg I.L. Caragiale, 1852-1912);
-„Umbră care trepte-nalte suie, /dăruind azur din mâini subţiri,/sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,/ scânteind, înalt, din răstigniri”. (Poetul Radu Gyr, 1905-1975);
-„Rugămu-ne îndurărilor/ Luceafărul mărilor/ Din valul ce ne bântuie,/ Înalţă-ne, ne mântuie”. (Poetul-ziarist mureşean Lazăr Lădariu, 1939-2019);
-„Eminescu este una dintre grinzile de susţinere a neamului. El nu este o simplă cărămidă, nu este o simplă ţiglă sau o simplă fereastră, e grinda de bază, aia care păstrează neamul întreg…În Eminescu ne întâlnim toţi. Asta este o chestiune aproape fără egal. Nici nu ştiu dacă mai au alte popoare acest noroc şi această condamnare divină, să se poată regăsi într-un nume…Este poetul exemplar. (Poetul-filosof Lucian Blaga (1895-1961);
-„Dacă poetul George Coşbuc este poetul naţional printr-un consimţământ plebiscitar, Eminescu este poetul naţional printr-un legitimism de ordin divin. Acolo, noi nu putem umbla. Cine umblă acolo moare, în sens moral sau estetic. Eu mă rezum să spun doar atât: Eminescu este cifrul secret al naţiei”. (Poetul Adrian Păunescu, 1943-2010);
-„Eminescu este esenţa noastră”; „Fiecare lucru poartă în sine însuşi măsura sa, arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem creşte dincolo de măsura noastră şi măsura noastră este Eminescu. Nu avem a creşte mai mult decât atât. Atât însă să creştem, pentru că sufletul trebuie hrănit ca pământul. Şi dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, nu cu-n Eminescu idealizat, nu cu-n Eminescu trimis în genialitatea lui, în haosul germinativ, dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu acesta, atunci vom rămâne în cultură, mai departe, înfometaţi”. (Un gând rostit de către filozoful-scriitor Constantin Noica (1909-1987), în data de 15 ianuarie 1985, în Aula Bibliotecii ASTRA din Sibiu, atunci când se împlineau 135 de ani de la ivirea în lume a poetului Mihai Eminescu şi prezentarea, pentru prima oară în public, a celor dintâi file fotocopiate din manuscrisele „Caietelor Eminesciene”).
Notă: Îi îndemn pe iubitorii poeziei eminesciene, ca pe acolo pe unde îi vor purta paşii şi gândurile patriotice, prin această mândră ţară, străjuită de rotundul chenar geografic dintre Dunăre, Mare şi Carpaţii Româneşti, să aprindă feştila unei candele şi să o aşeze pe postamentul busturilor poetului, precum şi pe mormântul său din cimitirul bucureştean Belu, iar lângă teiul Crucii sale să aşeze o eşarfă tricoloră şi un firicel de floare albastră! Nu de alta, dar e vremea lungilor vacanţe estivale; a bacalaureatelor liceale, a examenelor de absolvire şi de admitere în şcoli, licee şi facultăţi; a reîntâlnirilor vechilor promoţii de absolvenţi!  Vă rog, aduceţi-vă mereu aminte şi de „Bădiţa Mihai!”.