Articol
ACS Mediaș își continuă marșul triumfal în primul eșalon județean, obținând al 23-lea succes din tot atâtea meciuri disputate. Sâmbătă, jucătorii lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță s-au impus cu scor de set la zero pe ”Voința” din Sibiu cu formația locală LSS Voința, după ce încă de la pauză conducea cu 4-0. Golurile au fost marcate de Raul Ignat, Adrian Cîrstean, Gabriel Țala, Sebastian Bîrsan, Cristian Avram și Cristi Pajco.
Pentru ACS Mediaș, din primul minut au intrat pe teren Neacșa – Maxim, Avram, Birtalan, Bogdan Jica – Sebastian Bîrsan, Potor, Ignat, Gabriel Țala – Adrian Cîrstean și Cristi Pajco.
De cealaltă parte, Marian Mărgărit s-a bazat pe formula Comăniciu – Hurmean, Lăzăroiu, Lucian Condrea, Goia, Kalimeris, Adami, Robert, Badea, Turpan, Larcu.
Derbiul etapei, între echipele de pe locurile 2 și 3, s-a terminat nedecis, 1-1. Avrigul a deschis scorul în prima repriză, prin Ionuț Simion, Interul egalând în penultimul minut, prin Adrian Greavu, de la punctul cu var.
Antrenorul Interului, Daniel Tătar, a folosit următoarea formulă de echipă: Agârbiceanu – Al. Barbu (Belașcu ‘68), Cr. Standima (R. Răcean ‘46), Ad. Greavu, Căt. Tineiu (Lemac ‘46), Val. Boldea, Cl. Giura, I. Bratima, A. Câmpean (D. Tătar ‘68), Oprișor, A. Stoia.
Vasile Comănean, antrenorul Avrigului, a început meciul cu ”unsprezecele” Vlăsie – I. Prodea, P. Pavel, Rzv. Anghel, A. Luca, Sg. Bucur, Ad. Coman, E. Hrițuleac, Colarez, I. Simion, M. Cosovan. Pe bancă s-au aflat Chialda, R. Corcoveanu, G. Tănase și Sg. Hrițuleac.
În urma acestor rezultate, Mediașul are nevoie de un punct în etapa viitoare, când primește vizita formației din Bradu, pentru a fi matematic campionii județului Sibiu. Jucătorii lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță au astfel posibilitatea de a sărbători titlul județean alături de fani, iar în restul jocurilor de până la finalul sezonului, să pregătească barajul pentru promovarea în Liga 3, cu campioana Harghitei, echipa din Gheorghieni.
Pe lângă succesul Mediașului la Sibiu, alte două partide s-au terminat cu victoria formațiilor vizitatoare. Dumbrăveniul s-a impus cu scor… de neprezentare la Mediaș, pe terenul Spartei, iar uniriștii din Miercurea Sibiului au câștigat la limită, scor 2-1, la Bradu.
Scorul etapei a XXIII-a a fost stabilit de ”leii” din Șura Mică, 9-2 cu ”lanterna” CSO Copșa Mică.
LIGA A IV-A SIBIU, ETAPA A XXIII-A
Sâmbătă, 20 mai
Sparta Mediaș – FC Dumbrăveni 0-3
Păltiniș Rășinari – Quantum/Cuantic Arsenal 2-2
Leii Șura Mică – CS Orășenesc Copșa Mică 9-2
FC Avrig – AFC Inter Stars 2020 1-1
ACS Bradu – Unirea Miercurea Sibiului 1-2
LSS Voința Sibiu – ACS Mediaș 2022 0-6
AFC Agnita – FC Tălmaciu 3-1
ETAPA A XXIV-A, SÂMBĂTĂ, 27 MAI, ORA 11:00
FC Dumbrăveni – LSS Voința Sibiu
ACS Mediaș 2022 – ACS Bradu
Unirea Miercurea Sibiului – FC Avrig
FC Inter Stars 2020 – Leii Șura Mică
CS Orășenesc Copșa Mică – AFC Agnita
FC Tălmaciu – Păltiniș Rășinari
Quantum/Cuantic Arsenal – Sparta Mediaș