Suntem aproape de a ne imagina că la abator se pot ucide, prin sacrificare neritualică, unele plante. Mai şi de aproape – cam cât ne-a luat să ne obişnuim cu teoria darwinistă, de care nu vrem să ne desprindem – am ascuns "poftele" unora dintre noi. Sau alţii ne-au poftit la "ospăţul" din serile prelungite şi, apoi, la plăcerile întârziate ale omenirii flămânde. Oricum, şi ei, şi noi am convieţuit cu plantele care îşi însămânţau gesturile acaparatoare. Până la însuşirea canibalismului, politic, mai erau de străbătut şi acceptat vreo două milenii, ceea ce, practic, la timpul istoriei nici nu a fost sesizabil. Pe alocuri, unii deveniseră ceilalţi. Şi-au modificat poftele şi au înlocuit meniul, în funcţie de gusturile vegetarienilor din carnea păscută, după care şi-au ucis păstorii…
                                                                                                             ***
A fost momentul primei emancipări politice. Când s-a deschis floarea înţelepciunii, s-au deschis măcelăriile şi, rapid, s-a tras oblonul peste cealaltă parte, de unde nimeni, nu ştie cine e grădinarul cu satâr. Un fel de a dona emancipare a fost momentul (tranşant) cu afecţiunea amintirilor sălbatice care ne plac şi ne convin. E momentul când, la o adică, ar trebui să fii riguros, chiar delicat. E momentul când intri într-o florărie şi ieşi din abator, prin uşa din spate…
                                                         ***
Când se mâncau porcii între ei, nici florile nu îşi permiteau să convieţuiască, în aceeaşi troacă. S-a întâmplat, dar totul durează cu încetinitorul memoriei. Cel puţin biologic, există o asemănare între om şi planta din ghiveciul de pe pervazul istoriei. Totul se întâmplă de când şi florile se mănâncă între ele. Şi mai sunt unii care susţin că şi florile au nevoie de belciuge, înaintea sacrificării.
Ne permitem asemenea închipuiri, prin dezastrele imaginaţiei. Nu există asemănare între oameni, aşa cum se întâmplă între plantele din ghiveciul uitat pe pervazul unei priviri cu pofte animalice. De fapt, existăm într-un solar sau un abator, în  care plantele şi animalele, cărţile şi amintirile, şi noi ne mai închipuim ce poate rămâne după ce s-ar putea să fie…
                                                       ***
Mai ştiţi când unii erau plante şi ceilalţi le ofereau altora, şi după se mâncau între ei? Oare cum se tranşează o floare? Cu admiraţie sau emancipare? Dintr-o perspectivă reactualizată, ne răfuim între regnuri, specii şi bacterii, canibali de companie şi orătănii scăpate din sălbăticia gândirii, unde se vând florile la măcelăria din colţul străzii, unde era un abator, apoi o şcoală şi niciodată nu s-au plantat flori de plastic la umbra zidului unde se ascund sporii animalici.
Ştiţi cum se tranşează o idee? Se dă cu barda prin aer, până când totul devine imaginaţia în care ne-am închis pleoapele, ca într-o plantă carnivoră…