CSU Sibiu, înfrângere la scor și în al doilea meci al semifinalei cu CSM CSU Oradea

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Galben-albaștrii” au pierdut, în această seară, cu 93-67 și al doilea meci al seriei cu Oradea din semifinalele Ligii Naționale, după ce, în urmă cu două zile, au fost învinși la o diferență de peste 30 de puncte (94-61).
În continuare fără pivoții Blumbergs și Rareș Uță, echipa lui Tomas Rinkevicius a început ceva mai bine, conducând cu 10-2, dar orădenii au întors repede scorul și, la prima pauză, conduceau cu 22-18.
Cea de-a doua periodă a fost tot a gazdelor (26-20), care aveau +10 la jumătatea întâlnirii (48-38).
Neatenți în apărare și cu multe ratări și inexactități în ofensivă, la care s-au adăugat mai multe decizii năucitoare ale arbitrilor, sibienii au pierdut definitiv lupta în sfertul al treilea, unul în care diferența de pe tabelă a trecut de 20 de unități. Oradea a câștigat perioada cu 26-18, iar în actul decisiv s-a desprins și mai mult, după 19-11, în final impunându-se cu 93-67.
Seria se mută la Sibiu, primul meci fiind programat joi, 4 mai. Cu un nou succes, Oradea și-ar asigura prezența în finală, unde cu siguranță va da peste campioana en-titre, ”U” BT Cluj.
În eea ce-i privește pe sibieni, aceștia ar trebui să se gândească deja la finala mică, cu Rapid.
Duminică seara, pentru BC CSU au marcat Whelan (15 puncte), Barro (14), Sebastian Ionescu (10), Dragoste (10), Marinelli (7), Manchon (7) și Gavriloaia (două).

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 aprilie 2023 la 19:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 1 oră
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit