Articol
”Bătrâna Doamnă” și-a schimbat antrenorul înaintea meciului cu FC Hermannstadt, din etapa a VI-a a play-out-ului Superligii, care este programată pentru marți, 2 mai, pe arena Francisc Neumann”. Locul lui Laszlo Balint a fost luat de Mircea Rednic, a anunțat gruparea arădeană pe rețelele de socializare.
”Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu Mircea Rednic, care va prelua banca tehnică a echipei UTA începând de astăzi, contractul întinzându-se până la sfârşitul sezonului 2023/2024. Îţi mulţumim domnului Rednic – fotbalist şi antrenor cu rezultate deosebite pe plan naţional şi internaţional – că a acceptat această provocare, îi dorim mult succes în realizarea obiectivelor. Mircea Rednic va fi prezentat astăzi!”, a fost anunțul făcut de clubul arădean.
”În urma unei analize profunde şi îndelungate a situaţiei din clasament, conducerea clubului împreună cu staff-ul tehnic au ajuns la un acord comun – chiar dacă nicio parte nu şi-a dorit acest lucru, însă am ţinut toţi cont de binele echipei – ca, începând de astăzi, să se facă o schimbare la nivelul băncii tehnice, printr-o înţelegere amiabilă de reziliere. Le dorim succes în continuare tuturor, mulţumim, Gyuszi Balint, că după 57 de ani jucăm semifinala Cupei României”, anunțase inițial clubul UTA Arad.
Laszlo Balint conducea UTA Arad din noiembrie 2022, când a revenit pe banca tehnică după 9 luni.
Rednic nu va debuta cu FC Hermannstadt pe banca arădenilor, ci în semifinalele Cupei României, joi, cu Universitatea Cluj.
În play-out-ul Superligii, UTA ocupă locul 8, cu 18 puncte.