A ieșit, zilele acestea, de sub tipar cartea Mariei Loredana Toroczkai(Iov), Pentru tine. Poezii- Dezvoltare personală/ Optimiste, umoriste și puțin nonconformiste (Agnos, Sibiu, 2023, 104 p.). o carte asemeni unei dezbateri interne despre sinele ce-și caută optimismul re-nașterii. Pentru că mi s-a îngăduit scrierea Prefeței cărții, îmi îngădui să o dăruiesc și cititorilor Tribunei: „Pe Maria Loredana Toroczkai o poți descoperi copil, așa cum a intrat dintâi în viața multora dintre noi, la venirea la facultatea de Teologie de la Sibiu. Cu aerul ei de om liber, cutezător, timid și uneori trist. Dar curajos. Așa am descoperit-o lucrând cu sine, cu propriul exercițiu de viață și de moarte. Versurile pe care le veți parcurge, sigur, nu au pretenția de poeme „profesioniste” și cred, personal, că rostirea-scrierea lor e un act de om care se caută pe sine și ne mișcă pe noi. Citindu-i poeziile am avut sentimentul că se joacă. Nu. Nu cu rostirile și nici cu rosturile. Ci cu minunatul prunc ce se ascunde în ea din vremuri în care cuvintele se legau de lumină precum fluturii zbenguitori de firul de floare. Am căutat să deduc linia descântecelor ei de deochiul tristeții ori habotniciei fade și m-am regăsit, uneori, în descărcarea tristeții și neputinței sale. Trăim într-o lume de oameni obosiți, tracasați de neputința de a iubi curat, desfăcuți de lumea absurdului în care ne adăpostim, sperând că vom scăpa. Fără a ști unde. Loredana Maria s-a străduit, a citit, a ascultat, a glosat și s-a adăpostit, ca un copil mare, în cuvinte. Senzația reală că are de lucru cu ea nu m-a convins că a scris numai pentru ea. Cred, personal, că pruncilor ei – din ce în ce mai adolescenți – cuvintele acestea le sunt încurajare. Să lupte, să fie destinși și să nu îngăduie copilului din ei să se ascundă după meterezele tăcerii care doare. În fond poeziile-descântec ale Loredanei Maria sunt încercări de a ne dărui ceva din sufletul ei, din căutarea sufletului său care învață iertarea, iubirea, acceptarea, înfrângerea și durerea roditoare. Nu lașitatea ori complezența, turuiala strategică –  ca să nu spun diplomația calpă. Este ea. Cu bune și cu tot ce-și dorește să o facă mai bună. O recomandare, de se îngăduie. Citiți în grabă apoi reluați volumul încet. Aduce a vechile ocheane de sticlă, caleidoscoape, în care lumina jubila în sticle colorate și se transformau în idei-mărgele de bucurie. Sau cu jocul de Marocco, acolo unde bețele trebuiau ridicate cu liniște deplin, concentrare și atenție pentru ca jocul să-și împlinească rostul educativ. Metamorfozele din textele propuse de Loredana țin oarecum de o construcție interioară din care se hrănește nevoia de restartare a vieții. Linii frânte pentru a desena zâmbete. Poate cel mai firesc joc propus de Dumnezeu lumii” (O carte ca un descântec de tristeți, op.cit., pp. 11-12). Mențin recomandarea, cu inima cuprinsă de liniște…

.