Victor Piţurcă, reţinut de procurorii DNA! E acuzat într-un dosar privind achiziţiile de măști din timpul pandemiei!

Victor Piţurcă, reţinut de procurorii DNA! E acuzat într-un dosar privind achiziţiile de măști din timpul pandemiei!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat într-un dosar care vizează achiziţii realizate în timpul pandemiei. Ancheta vizează achiziţii de măşti realizate în timpul pandemiei.
Libertatea scria, în urmă cu un an, că 98 la sută dintre banii aferenţi unui contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victorio Piţurcă (38 de ani), fost fotbalist şi fiul antrenorului Victor Piţurcă. Ulterior, experţii au transmis că măştile FFP3 nu respectă standardele de rezistenţă împotriva germenilor. Inspecţia Muncii informa Ministerul că măştile fuseseră testate de un laborator neacreditat de guvernul chinez, notează news.ro.
În vârstă de 66 de ani, Victor Piţurcă a fost selecţioner al României în trei rânduri: 1998/1999, 2004/2009 şi 2011/2014. El a mai pregatit echipe precum Steaua, Universitatea Craiova sau Al Ittihad.
Piţurcă a fost component al echipei Steaua, care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.

 

30 ianuarie 2023 la 14:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 luni
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 10.03.2026 SIBIU:...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vali MACREA Vali MACREA
acum 6 luni
Crește diferența dintre primele două clasate în Liga a IV-a Sibiu, la finalul turului. Miercurea Sibiului profită de înfrângerea echipei din Copșa Mică
Echipa lui Vasile Sabău are șapte puncte în plus față de ocupanta locului secund, formația din Copșa Mică,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 luni
Ce (mai) fac astăzi jucătorii Interului care au câștigat Cupa Balcanică acum 34 de ani (1). Văsîi e la Academie, Luci Cotora a trecut la catedră. Doi dintre ei nu mai sunt printre noi
În aprilie 1991, Interul devenea a patra echipă românească ce intra în posesia trofeului Cupei Balcanice, după Steagul...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 luni
Doi brazilieni cu zâmbetul pe buze, față în față. Unul a scris istorie pentru fotbalul din Mediaș. Celălalt e campion mondial. ”O întâlnire cât o copilărie întreagă”
Eric de Oliveira, brazilianul adoptat de Mediaș, după mai multe sezoane în care a jucat pentru Gaz Metan,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 luni
Șelimbărul mai așteaptă victoria la ”masa verde” cu Bacăul. Motivul pentru care Comisia de Disciplină și Etică a FRF a menținut rezultatul de pe teren
Echipa din Șelimbăr a contestat, la finalul meciului din localitatea băcăuană Ruși-Ciutea, folosirea jucătorului Marius Ursu de către...
Actualitate
3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 7 luni
”Steaua” Stelei din ’86 s-a stins! A murit ”nea Imi”
Fostul antrenor de numele căruia se leagă câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986, Emeric Ienei,...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 luni
Două facultăți, trei ocupații: profesor, antrenor și fotograf
Are 36 de ani, centura neagră cu doi Dani, predă sportul copiilor de grădiniță și gimnaziu, iar în...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 luni
CSU Sibiu, a treia înfrângere din tot atâtea meciuri în noul sezon al Ligii Naționale. ”Galben-albaștrii” au luat” suta” la Craiova
Baschetbaliștii sibieni au pierdut și al treilea meci disputat în sezonul 2025/26 al Ligii Naționale Masculine de Baschet...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 luni
Champions Sibiu transferă la campioana României! Antrenorul Mihai Bulbuc a semnat cu Volei Alba Blaj!
Deși înființat de doar patru ani, ACS Champions Sibiu a devenit, în scurt timp, un club de referință...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 luni
Sibianul Lucian Burchel, într-una din comisiile FIFA. Fostul interist este Directorul Școlii Federale de Antrenori
Lucian Burchel, fostul fotbalist al Interului, ulterior profesor titular la Clubul Sportiv Școlar Șoimii, apoi asistent și lector...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 luni
FC Hermannstadt pierde pe terenul CFR-ului după ce a deschis scorul. Sibienii coboară pe loc de baraj
Echipa sibiană pierde sub Feleac, cu CFR Cluj, scor 2-1. Hermannstadt a deschis scorul prin Dragoș Albu, în...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.