Vlăduț Popa, noul fundaș al lui Hermannstadt: ”Am găsit un grup extraordinar la Sibiu! Îmi doresc să fiu… ca un burete!”

Vlăduț Popa, noul fundaș al lui Hermannstadt: ”Am găsit un grup extraordinar la Sibiu! Îmi doresc să fiu… ca un burete!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașul Vlăduț Popa s-a făcut remarcat în ochii sibienilor încă de la meciul din Cupa României în care o echipă din cel de-al treilea eșalon, ACSO Filiași, reușea să o elimine la penaltiuri pe FC Hermannstadt în faza optimilor, în toamna lui 2021. Originar din Craiova, fundașul de picior stâng atrecut ulterior pe la CSU Alba Iulia, iar în această iarnă a semnat pe doi ani și jumătate cu FC Hermannstadt.

Vlăduț a efectuat primul cantonament la un asemenea nivel cu sibienii, în Antalya, de unde a revenit mai mult decât încântat.

”Sunt foarte fericit, e primul meu cantonament la un asemenea nivel, în asemenea condiții și chiar a fost un cantonament foarte reușit. Am învățat foarte multe din acest cantonament. Prima oară, am pus tot felul de întrebări și am găsit aici un grup extraordinar, cu băieți de mare caracter și absolut oricine m-a ajutat. Orice întrebare am avut, îmi răspundeau și pentru mine asta a fost numai un plus”, a spus fundașul de 20 de ani într-un mini-interviu acordat pentru pagina oficială de Facebook a clubului de pe ”Municipal”.

Despre interacțiunea cu antrenorul Marius Măldărășanu și staff-ul acestuia, Vlăduț Popa spune că a fost ”foarte deschisă, profesională”: ”Mi s-a spus de la început ce se vrea, ce se urmărește și nu am decât să mă conformez”.

Noul jucător al lui Hermannstadt poate evolua atât fundaș central, cât și în banda stângă, în defensivă, acolo unde sibienii îi mai au pe Raul Opruț și Saeed Issah.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vlăduț Popa crede că, de la un fundaș ca el, ”se urmărește să dea siguranță pe linia de fund, mai ales având și atuul cu piciorul stâng, să dezvolte altfel jocul și – nu în ultimul rând – să conducă și să ridice echipa din spate”.

 

Despre eliminarea lui Hermannstadt din Cupă, cu ASCO Filiași

 

Vlăduț Popa a rememorat și acea optime de finală din Cupa României în care echipa pentru care evolua la acea vreme, ACSO Filiași, producea surpriza, eliminând-o la loviturile de departajare pe formația sibiană. Fundașul spune că euforia creată în jurul acestui meci i-a ajutat pe olteni să scoată un rezultat mare.

”Mi-amintesc că erau emoții, discuții între noi, colegii… Vă dați seama, nu e același lucru ca la Liga 3, vine televiziunea, vin să te vadă mult mai mulți oameni. Atunci, asta a fost o motivarea echipei noastre, a fiecăruia dintre noi. Așa am reușit să producem o surpriză foarte mare”, a adăugat fotbalistul de 20 de ani.

Vlăduț Popa a vorbit cu această ocazie și despre transferul la echipa sibiană: ”Vă dați seama că visul meu era să ajung la Liga 1 (n.a. Superligă), de la 6 ani pentru asta am muncit în fiecare zi și mă bucur să o fac la o echipă care are un grup extraordinar”.

Noul fundaș al lui Hermannstadt îi are drept idoli pe Virgil Van Dyke și Ovidiu Burcă, fundașii lui Liverpool, respectiv CFR Cluj.

”Din fotbalul mare, (n.a. idolul) e Van Dyke, oferă siguranță, e fundașul contemporan, e fundașul cel mai bun pentru mine, iar din campionatul României, îmi place foarte mult de Burcă”, a mai spus Vlăduț.

 

Îmi doresc să fiu ca un burete”

 

Vlăduț Popa a semnat cu FC Hermannstadt până în vara lui 2025, dar obiectivele pe care și le fixează sunt pe termen scurt: Îmi doresc să cresc cât mai mult, să învăț, să fiu ca un burete!”

Îmi place să îmi fixez obiective pe termen scurt. Prima oară, să evoluez de la antrenament la antrenament și atunci când se apelează la serviciile mele, să o fac cât pot de bine. Îmi doresc să cresc cât mai mult, să învăț, să fiu ca… un burete, ca să zic așa, pentru că am de la cine și orice întrebare, atât staff-ul, cât și colegii mei, mă vor ajuta”, a completat jucătorul.

Custom Image

Ultima întrebare: ”Este acesta cel mai frumos moment al carierei tale?” Răspunsul a venit pe nerăsuflate: ”De departe, da!”

Vlăduț a vorbit și despre momentele mai puțin bune: ”Cred că în cariera fiecărui jucător sunt momente bune și mai puțin bune. Au fost și câteva momente chiar mai puțin bune, când își vine să renunți, dar mă bucur că am trecut peste ele, sunt doar momente și uite că am reușit să ajung unde mi-am dorit”

Autor - Ovidiu BOICA
22 ianuarie 2023 la 14:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.