Cuvântul Părintelui Arsenie: "Mai tare şi mai duios de cum i-a chemat Iisus pe oameni nu-i poate chema nimeni pe lume. Necazurile, bolile îi iau însă pe oameni dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile şi bolile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre. E urmarea pe care o îngăduie Dumnezeu să o gustăm spre înţelepţirea noastră. Sunt multe feluri de necazuri: necazuri pentru păcate şi necazuri pentru Evanghelia lui Hristos" – textul este preluat din "Cărarea Împărăţiei", pagina 89.
În 15 ianuarie este ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Ne aducem aminte măcar cei care l-am studiat în liceu, bucăţi din versurile poetului ce s-a născut în Ipoteşti, lângă Botoşani. Şi totuşi o umbră planează asupra lui Eminescu, dacă nu mai multe. Astăzi, când poetul naţional, omul deplin al culturii româneşti, cum l-a numit Constantin Noica şi pe care noi l-am avut ca subiect la Bacalaureat, este dat uitării. Nici la şcoala primară, nici în licee, în multe locuri din România nu li s-a vorbit copiilor noştri despre Mihai Eminescu. Ziua de 15 ianuarie a fost anul acesta în calendar duminica, prin unele biserici s-a vorbit la predică despre poetul nepereche care a creat minunatul imn închinat Fecioarei Maria, Rugăciune, iar la Cimitirul Bellu din Bucureşti s-a săvârşit parastasul şi comemorarea în mod solemn de către părintele Episcop Patriarhal Timotei Prahoveanul, de origine din Moldova. La Constanţa, din iniţiativa părintelui Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, s-a serbat în sala mare de festivităţi din incinta Palatului Arhiepiscopal ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Să ne aducem aminte câteva versuri pe care noi ca elevi de liceu le-am învăţat şi le mai ţinem minte.
"Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor din valul ce ne bântuie, Ne apără, Ne mântuie. Privirea-ţi adorată asupră-ne coboară, O Maică Preacurată şi pururea Fecioară Marie!" sau: "Lacul codrilor albastru, nuferi galbeni îl încarcă. Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă. Iar eu trec de-a lung de maluri parc-ascult şi parc-aştept. Ea din trestii să răsară şi să-mi cadă lin pe piept. Să sărim în luntrea mică, îngânaţi de glas de ape, şi să scap din mâna cârma, şi lopeţile să-mi scape, să plutim cuprinşi de farmec sub lumina blândei lune, vântu-n trestii lin foşnească, unduioasa apă sune!". Iată însă că am aflat cu tristeţe lipsa lui Eminescu din programa de Bacalaureat, am putea spune că ne merităm soarta cu viitoarele generaţii de şcolari, însă la Sibiu a mai venit şi filozoful prin excelenţă, Constantin Noica, era îndrăgostit ca nimeni altul de Mihai Eminescu. L-a iubit atât de mult încât cu banii lui a plătit fotocopierea câtorva caiete din cele 44 Caiete aflate în Biblioteca Academiei Române. Aceste câteva caiete le-a purtat prin ţară încercând să-i convingă pe cei în drept să le transpună prin metoda fotocopierii pe cele 44 existente. Dar n-a fost să fie ascultat, fie pentru că în acele caiete Mihai Eminescu critica pe Karl Marx, pe unguri sau pe ruşi, fie pentru că unele versuri erau mai fără perdea, scrise la mânie, fie că în textele în proză erau criticaţi cei de la putere. Constantin Noica a încercat în Bucureşti, apoi la Iaşi, apoi a venit la Biblioteca Astra din Sibiu, citez din cartea "Constantin Noica şi Sibiul"; Biblioteca Astra Sibiu; lucrare tipărită cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu; Ediţie îngrijită şi prefaţată de Mircea Braga; Editura Imago Sibiu 2007.
Din conferinţa ţinută în sala de lectură a Bibliotecii ASTRA, marţi 15 ianuarie 1980, la aniversarea a 130 de ani de la naşterea lui Eminescu, cu prilejul predării a 17 caiete ale manuscriselor eminesciene în copii serografiate. Se reproduce cu intervenţii minime conferinţa lui Constantin Noica: "Eminescul, omul-deplin al culturii româneşti". Cităm câteva vorbe ale filozofului care trăia la Păltiniş din 1975: "Acum Manuscrisul 2258 e cel cu Kant, este la dispoziţia dumneavoastră. E cel care m-a făcut să intru în miracolul eminescian…". Notăm că tot domnul Noica a scris o seamă de articole în care face analiză operei lui Eminescu şi le dă titlul "Introducere la miracolul eminescian". El arată că Eminescu a tradus din limba germană una din scrierile filozofului Immanuel Kant. În plus a avut şi interpretări filozofice scrise în limba germană cu scrierea gotică, care urmau să fie traduse şi transliterate la Sibiu de un cadru didactic de la Universitatea Lucian Blaga.
Mai cităm: "Manuscrisul 2259 este fotocopiat, e manuscrisul cu poezii. Totuşi aş vrea să vă citesc şi să vă spun ce miraculos apar replicile poetului aici, faţă de replicile tipărite. E vorba de un eros, eros cosmogonic. Poetul care zice: "Tu esti o undă, eu sunt o zare; Eu sunt un flutur, tu eşti o floare; Tu eşti o noapte, eu sunt o stea, Iubita mea; şi iubita care-i răspunde: Tu eşti o zână, eu sunt un
soare; Eu sunt un ostrov, tu eşti o mare; Eu sunt un templu, tu eşti un zeu, Iubitul meu. Sau tot ea spune: "Tu eşti un rege, eu sunt regină; Tu eşti un haos, eu o lumină; Tu eşti o harfă muiată în vânt, eu sunt un cânt!". Sau ultimul catren pe care ultimul vers pe care vi-l citesc – poetul spune: "Eu sunt o frunte, tu eşti o stemă; Eu sunt un cuget, tu o problemă; Privesc în ochii-ţi, să te ghicesc. Şi te iubesc!". Eh, ăsta nu-i amor. Ăsta nu-i amor şi nu e freudism aici; nu explicăm cu Freud lucrurile astea. E un eros cosmogonic, care trimite la grecii de altădată. La Manuscrisul 2260, care este fotocopiat am exclamat: Cum să rămână nefacsmilan manuscrisul ăsta?! Mai întâi uitaţi-vă şi o să vedeţi ce încântătoare inversiuni face: Plăcutu-mi-au, părutu-ni-s-a, purta-ne-vom, părea-ne-va, veni-ne-va. Şi mi-am amintit de vorba femeii care-n nu ştiu ce sat de aici din jurul Sibiului, mi-a spus "Plăcutu-ţi-a?", dar dacă mă duc la Bucureşti şi spun Plăcutu-ţi-a, râde lumea de mine că nu mai merg inversiunile, nu mai joacă. Totuşi în Bucureşti trecând pe o stradă văd o pereche aşa de tineri şi aud pe unul spunând – mi-am notat aici – "Vedea-te-aş bătând covoare" (râsete). Fata zice: "Dar nu ţi-e ruşine?", şi el spune: "Nu, dragă, fiindcă ai un corp aşa de mlădios că mi-ar plăcea să te văd cum te mlădii". Şi mi s-a părut frumos, mi s-a părut că e un ecou eminescian.
Să trecem la Manuscrisul 2261, aici apare cu litere de tipar Karl Marx… să trecem la Manuscrisul 2262 care e fotocopiat, vă semnalez numai o vorbă cutremurătoare: "Dumnezeu l-a adiţiunea lumii a greşit, eu sunt un punct în cartea destinului care nu trebuia să fi fost. Era ceva în sufletul omului acestuia"." – afirmă Constantin Noica în faţa sibienilor prezenţi în sala mare a Bibliotecii Astra (pa-
ginile 89-91).
Tot domnul Noica spune: "Pe aici, pe la Răşinari a trecut şi coborât chiar din Sibiul, unde spre fericirea valahă se certase cu superiorii săi Gheorge Lazăr. Ajuns mai întâi ca simplu topometru la Bucureşti, unde ar mai fi întârziat vreo 20 de ani să apară o şcoală românească înaltă în locul celei greceşti, dacă nu venea el, luminatul fiu de ţăran din Avrig. Şi tot pe aici pe la Răşinari sau Gura Râului ( doar Răşinari la preotul Iosif Goga adormit, iar apoi tatăl poetului Octavian Goga l-a predat unor oieri răşinăreni, să-l treacă munţii, prin Vama Cucului în Ţara Românească. Nu a fost prins de grănicerii austro-ungari – nota noastră după documente), a trecut Eminescu însuşi la cei 16 ani ai săi, venind pe jos de la Blaj… în Sibiu a pulsat una din arterele românităţii noastre, de ce nu inima ei? De ce n-ar deveni Sibiul o florenţă a culturii româneşti de mâine, sau o nouă Jenă" (Jena din Germania, nota noastră).  Acest text ne face cinste şi am putea cere ca de aici de la Sibiu să se ceară la Ministerul Educaţiei reintroducerea lui Mihai Eminescu în programa de Bacalaureat.
Desigur că ar fi multe de spus despre Mihai Eminescu, cel născut la Ipoteşti lângă Botoşani în judeţul Suceava, şcolit la Viena, dar fără să-şi termine doctoratul. Cel care ne-a lăsat o linie ascendentă de religie, de cultură şi de credinţă în scurta sa viaţă – 1850-1889.
El a spus că Biserica este Maica poporului român. Tot el a cerut zidirea unei catedrale naţionale cum a văzut în Europa. În ciuda valorii sale a avut mulţi adversari şi încă nu este elucidată  otrăvirea sa care a dus la internarea în spitalul de boli nervoase şi la sfârşitul lui. Şi-a găsit însă nemurirea, credem noi ca creştini, şi ne rugăm ca trupul ce i-a fost îngropat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, să aibă odihnă în pace şi onor.
În ce priveşte Caietele lui Eminescu pe care Constantin Noica le-a cercetat şi s-a luptat pentru ca ele să fie facsimilate, opera aceasta a fost săvârşită doar după Revoluţia din decembrie 89 la iniţiativa regretatului Academician Eugen Simion, între anii 2004-2008. Au fost apoi editate în 38 de volume, care şi-au aflat locul în bibliotecile României. Încă se pot achiziţiona de la Biblioteca Academiei Române.
Să ne ierte sfinţii acestei săptămâni: Antonie cel Mare, Atanasie şi Chiril, Macarie, Eftimie, precum şi Maxim Mărturisitorul, pe care nu i-am uitat şi îi rugăm să ne lumineze sufletele şi să ne ajute pe toţi!