Teofania de la Iordan – identitatea creştinilor

Teofania de la Iordan – identitatea creştinilor

Cuvântul Părintelui Arsenie: "Alarma pe care o dăduse Ioan din pustia Iordanului străbătuse toată Palestina. Iisus recunoscu chemarea. Timpul Lui venise, deşi era văr bun cu Ioan, nu s-au cunoscut, nu se văzuseră. Lui Ioan i se descoperise doar atât: că şi Mesia va cere botezul. Deci în zilele acelea a venit Iisus din Nazaretul Galileii la Iordan amestecându-se în mulţimea care se boteza… Ioan îl opreşte pe Iisus că văzuse în el pe Mesia. Dar Iisus îi cere să îl boteze, deşi el nu avea niciun păcat. Iisus, neavând nimic de mărturisit se ruga, cerurile se deschid, Duhul Sfânt se coboară în chip de porumbel pe capul lui Iisus, iar glasul Părintelui Îl mărturiseşte: "Acesta e Fiul Meu preaiubit.". Aceasta este Teofania creştină. De aici ne vine identitatea noastră ca creştin".
Am mai arătat că Părintele Arsenie nu a reuşit să meargă la Iordan, adică la Locurile Sfinte. Nici eu nu am fost încă, dar aţi fost dumneavoastră mulţi sibieni, cu preoţii noştri. A fost şi soţia mea şi mulţi răşinăreni, aşa am văzut fotografiate împrejurimile Iordanului. Episcopul Vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor ne-a evocat în ziarul "Lumina" din 5 ianuarie, pe o pagină întreagă: "Râul Iordan – Martor al istoriei Mântuirii Neamului Omenesc". Citez doar două, trei aliniate: "Dacă cineva ar ajunge într-o zi de primăvară, după topirea zăpezilor la poalele muntelui Hermon, ar observa cu uimire bogăţia de apă a râului Iordan chiar de la izvoarele lui. Rareori se întâlneşte o asemenea cantitate de apă care impresionează când iese de sub munte, într-un loc plin de frumuseţe străbătând în drumul său diferite locuri: împrejurimile muntelui Hermon, câmpia Esdrelonului, până la Marea Tiberiadei (Lacul Ghenizaret) continuându-şi apoi drumul spre Marea Moartă. Pe acest itinerar ochiul călătorului este copleşit de vegetaţia luxuriantă, trestia înaltă, diferitele specii ale pomilor şi mulţimea culturilor de pe valea Iordanului. Acelaşi pelerin ajuns la Banias, lângă muntele Hermon, cel pururea acoperit de zăpezi, observând intensitatea izvorului va fi uimit de contrastul priveliştilor şi va contempla aşezarea liniştită a Iordanului în apropiere de Ierihon, unde a primit Botezul Mântuitorului lumii…. Locul a devenit sfânt, cercetat de fiii luminii. Scriitori bisericeşti, marii sihaştri, pelerinii care au venit pe urmele Mântuitorului, ne-au lăsat mărturii minunate încă din primele veacuri. Cautehumenii (păgânii care aşteptau botezul) veneau după o vreme îndelungată de post şi spovedanie, să se boteze la Iordan. Mai adesea purtau haine albe… Într-una din Mănăstirile din pustiul Iordanului a ajuns şi maica Maria Egipteanca. Apoi a trăit într-o aspră nevoinţă, vreme de 47 de ani. Aici vine în zilele noastre, la sărbătoarea Botezului şi a Domnului, Patriarhul Ierusalimului şi sfinţeşte apa. În acea zi, o minune se petrece. Iordanul parcă nu mai curge, ci apele se întorc înapoi…. Aici şi-au zidit şi românii un schit cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, încă din anul 1935. Acolo s-a nevoit Sfântul român Ioan Iacob, dar schitul a fost închis din cauza războiului, zona fiind minată, militarizată".
Frumoase vorbe şi cu precizări istorice, ne transmite Părintele Espicop Timotei, care o vreme a fost slujitor la Locurile Sfinte. Însă Părintele Arsenie a fost prezent în ziua de Bobotează în Piaţa Mare din Sibiu, se pare că în 1937, pe când era diacon hirotonit în septembrie 1936. Atunci era student la Bucureşti, la Artele plastice – Belle Arte, pe care le-a absolvit în 1938. Este alături de mitropolitul Nicolae Bălan şi de Generalul comandant al garnizoanei Sibiu. Meditaţia din care i-am citat cuvântul este din ianuarie 1950, la Prislop.
Am petrecut Boboteaza şi Sfântul Ioan în Bucovina, mai la nord de Suceava, în comuna Adâncata, cu toata familia ginerului meu. Am fost botezaţi acolo la Pensiunea Conacul Domniţelor. În acel loc, dimineaţa se auzeau strigăte, voci de copii şi de adolescenţi. Ei strigau "Huo Kira Leisa", adică "O Doamne miluieşte!", de la Kirie şi Eleison. Ei vesteau că vine preotul să ne boteze. Acest obicei nu îl avem noi sibienii. Dar îl au maramureşenii şi făgărăşenii. Tatăl meu ne spunea cum mergeau şi ei în sat, de Bobotează, cu kiraleisa. Desigur că a doua zi după ce am fost botezaţi, am slujit cu părintele care mă botezase în Ajuns. Mergând pe jos spre biserica nouă, căci mai au şi o biserică veche, din lemn, reînoită cu fonduri europene, după cum mi-a spus primarul comunei, care este colonel în rezevă şi a făcut şcoala militară la Sibiu – cunoştea şi Răşinariul, unde venea cu tramvaiul când erau trimişi la depozite. Am fost impresionat de creştini – bărbaţi şi femei care veneau la Biserică cu găleţi în care aveau apă, busuioace şi iederă, la slujba ţinută afară în vreme ce o slabă lapoviţă ne spunea că suntem la Bobotează, erau în jurul mesei zeci de găleţi cu apă şi busuioc. Părintele Alexandru Grivincă m-a pus să predic şi desigur că l-am invocat în cuvântare pe Părintele Arsenie, care a teologhisit că Prorocul Ioan nu este Ilie reîncarnat, că Ilie s-a prezentat împreună cu Moise la Schimbarea la Faţă. Că nu există reîncarnare, aceasta fiind o invenţie a diavolilor. Există păcate care trebuie mărturisite, plătite prin suferinţe şi iertate, astfel la ce s-ar fi lăsat Răstiginit pe cruce Iisus Hristos. Nu cred că mulţimea prezentă, femei frumoase cu bărbaţi impozanţi, nu a fost plăcut impresionată de aducerea în prezent a Părintelui Arsenie. La încheierea slujbei şi predicii toţi bărbaţii au început să strige: "Ooo kira leisa!" şi împreună cu preoţii, cu icoane şi prapori, s-a înconjurat sfântul locaş. A fost impresionantă această Bobotează în Bucovina.
Trist dar adevărat este faptul că a plecat la Domnul Papa Emerit Benedict al XVI-lea, la vârsta de 95 ani. Ştim că a fost ales ca al 265-lea Suveran Pontif în 19 aprilie 2005, pe atunci teolog german şi cardinal cu numele Joseph Ratzinger. A fost un mare iubitor al păcii şi a încercat să fie şi mână de fier ca papă, dar se pare că cei din prejurul lui nu îl susţineau. Ne aducem aminte că aşa a păţit Sfântul Andrei Şaguna în ultimii ani şi de supărare a murit tânăr, la 65 de ani. Papa Benedict al XVI-lea nu a aşteptat un sfârşit în tron, ci în 11 februarie 2013 a citit în limba latină o demisie onorabilă. Aşa se face că a mai trăit până în 2022. Am şi eu câteva cărţi scrise de acest om de mare profunzime atât ca teolog, cât şi ca Papă al Bisericii romano-catolice. Mi-a plăcut cum au decurs funerariile, joi în ajunul Bobotezei, doar că sicriul nu a fost purtat nici de preoţi, episcopi, cardinali, ci doar nişte civili în costume, păcat. A fost aşezat în grotele din Cetatea Vaticanului, lângă înaintaşul său Sfântul Ioan Paul al II-lea. Să fie primit în ceruri de Domnul Hristos părintele Papa Emerit Benedict al XVI-lea!
Trebuie să amintesc măcar cu numele pe Sfântul Teodosie, Mare Sihastru din sec. V, care se prăznuieşte în 11 ale lunii şi pe Sfânta Mucenică Tatiana diaconiţa, fiica prefectului Romei, martiră în vremea persecuţiei lui Diocleţian, înainte de anul 300. O sărbătorim în 12 ale lunii ianuarie. Să ne ajute şi ei să păşim ca drept măritori creştini după Bobotează, pe calea Noului An 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
17 ianuarie 2023 la 22:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 minute
Arme deținute ilegal, muniție și doi căpriori ținuți în captivitate
Polițiștii sibieni au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiuni de nerespectare a regimului armelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 56 minute
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Copiii din Sibiu și Ocna Sibiului îl readuc pe Brâncuși în Piața Mică, la 150 de ani de la nașterea sculptorului
Elevi de clasa a IV-a din Sibiu și Ocna Sibiului vor expune, începând de vineri, lucrări inspirate de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 oră
Lansare de carte: Vanessa Steinacher își prezintă romanul „Pippa. Aventuri la balamuc”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 oră
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: FITS, concerte, drumeții și evenimente pentru toate gusturile
Weekendul acesta, Sibiul devine capitala culturii, artei și distracției odată cu debutul unei noi ediții a Festivalului Internațional...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
VIDEO | Progres de 13% pe primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Se lucrează la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România
Lucrările la primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns la un stadiu fizic de peste 13%,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Circulație închisă pe strada Gării din Mediaș în acest weekend. CFR anunță lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată
Șoferii din Mediaș trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în acest weekend. Compania Națională de Căi...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
ANUNȚ Direcţia Silvică Sibiu
Direcţia Silvică Sibiu cu sediul în Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 140, organizează Licitaţie intermediară pentru vânzarea de masă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Val de căldură peste Sibiu: urmează două zile cu temperaturi ridicate
Meteorologii anunță un weekend cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat în județul Sibiu și în mare parte...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.