Un "fenomen" cultural la Mediaş: pictorul Alexandru Vlasin

Aşa cum căutătorii de stele descoperă diverse fenomene astrale în nemărginitul univers aşa şi locuitorii municipiului de pe râul Târnava Mare au descoperit, la sfârşitul săptămânii trecute, un lucru cu totul şi cu totul ieşit din comun , o creaţie din sfera artei plastice, pictura lui Alexandru Vlasin. Este vorba de un,, fenomen “care a început a se infiripa, a prinde contur,cu mulţi ani în urmă, mai precis la jumătatea deceniului al optulea al secolului trecut. Cred că se întâmpla în anul 1974 sau 1975 când, în stradă, deci absolut întâmplător , poetul Adrian Păunescu, văzând câteva tablouri ale pictorului medieşean, expuse adhoc pe capota unei maşini, s-a decis să-i facă acestuia , în revista ,, Flacăra “ o scurtă prezentare. Titlul articolului era în stilul impetuos şi frapant al poetului de la Bârca. Spunea acesta ,, La Mediaş trăieşte un pictor adevărat,Alexandru Vlasin”. Urma o succintă expunere a vieţii celui descris, însoţită de câteva reproduceri ale pânzelor în discuţie. A constituit această întâmplare un şoc pentru toată lumea. Conform zicalei ,, Apa trece, pietrele rămân “ , ,,apa”, în cantitate apreciabilă a curs pe Târnavă, lucrurile au intrat pe făgaşul lor normal, mulţi din cei care au făcut cunoştinţă cu replica definitorie a poetului amintit, poate au uitat , lucrurile au intrat într-un curs firesc, numai că ,, pietrele “ au rămas. Pictorul s-a aşternui pe muncă, o muncă de Sisif, precum cea a unui miner care caută în galerii mereu şi mereu, filonul de aur. drept dovadă că strădania lui necontenită a fost încununată de succes, un succes enorm. Întâmplarea de sâmbătă 26 noiembrie, care a avut loc la Muzeul municipal din Mediaş, a avut o încărcătură emoţionantă specială, publicul, în mod neaşteptat de numerous, având dorinţa şi, în acelaşi timp, curiozitatea de a descoperi ceea ce a produs artistul medieşean în decursul timpului. Aşteptările n-au fost zadarnice. La popularizarea evenimentului au avut-o, totuşi, prea puţinele afişe răspândite în localitate dar, mai ales, publicitatea online realizată de Ioana, minunata soţie a pictorului, primăria din localitate, confratele de breaslă, artistul plastic, Vasile Popescu care, pe facebookul său a adus, la cunoştinţa publicului, importanţa evenimentului. Desfăşurarea actului artistic a fost una firească, cei prezenţi exprimându-şi părerea despre măreţiea evenimentului. Astfel, muzeograful Viorel Ştefu, în calitate de amfitrion, a deschis lucrările manifestării, oprindu-se la importanţa acesteia pentru comunitatea locală, iar edilul şef al urbei a scos în evidenţă interesul arătat de puhoiul de vizitatori, dar şi ,, munca de o viaţă” a artistului, după cum se exprima primarul Gheorghe Roman, precum şi de tenacitatea de care a dat dovadă acesta de-a lungul anilor. A urmat mult aşteptata poziţionare a celor doi reprezentanţi ai genului artistic respectiv. În primul rând, scriitorul braşovean Mircea Brenciu, membru al Uniunii Scriitorilor, a scos în evidenţă evoluţia plasticianului Alexandru Vlasin, de la primele începuturi ale carierei sale, localităţile în care şi-a expus lucrările, ecourile stârnite, numărul uriaş de lucrări pictate, adunate în timp. Dar momentul central al zilei l-a constituit luarea de cuvânt a celui de al doilea invitat, criticul de artă, Pavel Şuşară, considerat în lumea artistică ,drept unul din cei mai reputaţi analişti ai genului. De altfel, ar fi de ajuns a aminti că, mulţi ani ,acesta a deţinut rubrica ,, Cronica plastică” din revista ,, România literară”, publicaţie condusă de criticul literar Nicolae Manolescu. După cum era şi de aşteptat, Pavel Şuşară s-a referit la nivelul expoziţional al picturilor expuse pe simezele primitorului muzeu medieşean, la diversele tematici abordate,la coloristica folosită,în general la împlinirea actului propus de artist, concluzionând că el, actul creaţiei, a fost realizat pe deplin. N-am să mă mai opresc, neavând nici pregătirea şi nici căderea necesară asupra realizării tablourilor pictorului, cei doi specialişti făcând-o într-un mod perfecţionist, dar voi scoate în evidenţă un aspect asupra căruia nu s-a amintit, acela că artistul este şi un valoros ilustrator de carte. El a înfăptuit coperta şi ilustraţiile a trei cărţi ale prozatorului braşoveano–medieşean George Puşcariu într-un mod foarte eficient şi la obiect. Cred că ar fi de o importanţă deosebită a cunoaşte ce preparative s-au aflat în spatele ,,cortinei”, care au fost factorii ce au dus la îndeplinirea actului remarcabil produs. Trebuie, în primul rând amintită munca asiduă prestată în decursul vremii, regimul spartan ce şi l-a impus pictorul, tenacitatea strădaniei sale. Din desele întâlniri pe care subsemnatul le-a avut cu Sandu Vlasin, ca şi din vizitele întreprinse în laboratorul său de lucru, care se afla nu în altă parte decât în podul casei sale, mi-am dat seama de ceea ce a putut să facă acest creator. De precizat faptul că a acordat toată atenţia perfercţionării sale, astfel: şi-a îmbogăţit propria bibliotecă cu cărţi şi albume de artă, a vizionat, cu pasul, împreună cu consoarta sa, cele mai importante muzee europene pentru a vedea şi admira lucrările marilor maeştri ai picturii universale, a realizat nenumărate schiţe, crochiuri privind anatomia corpului omenesc şi a frumoşilor lui telegari şi a altor elemente pe care urma să le aştearnă pe şevaletul său. Despre modul în care lucrează Alexandru Vlasin aş aminti un amănunt: criticul Tudor Vianu, referindu-se la marele nostru prozator, Liviu Rebreanu afirma că acesta este ,,beat de muncă”.Aceasta este şi maniera de lucru a pictoruluii medieşean, o muncă dusă până-n pânzele albe, ca un sclav vâslind la galeră. Despre alţi factori care au contribuit la definitivarea expoziţiei trebuie să-l amintesc pe inginerul Ilie Laţa care a avut iniţiativa, după ce prin nu ştiu ce împrejurări a luat la cunoştinţă de lucrările lui Vlasin şi a mers la primarul medieşean căruia i-a mărturisit despre acesta. Apoi, o mică delegaţie compusă din edilul localităţii, directorul direcţiei de cultură, inginerul amintit şi muzeograful Viorel Ştefu s-au deplasat la casa-muzeu şi au luat decizia finală, aceea de a organiza o expoziţie la instituţia destinată acestui scop. Primăria municipală a contribuit la materializarea acţiunii, asigurând tipărirea de afişe, popularizarea acestora, transportul pânzelor precum şi tipărirea unui splendid pliant, conceput de muzeograful Ştefu şi un coleg de-al său. În finalizarea expunerii, respectiv dispunerea lucrărilor pe simezele instituţiei, respectând gruparea acestora după tematici şi dimensiuni , echipa instituţiei muzeale, sub îndrumarea soţilor Vlasin au dus la bun sfârşit acţiunea propusă. În concluzie, aş aminti că întreaga manifestare e prea bine, şi concepută, şi realizată să nu adresez o călduroasă chemare tuturor iubitorilor de artă, criticilor şi istoricilor acestui gen,curioşilor, de a viziona rodul talentului şi muncii pictorului medieşean. Voi folosi în acest sens şi o parafrazare a două versuri dintr-o poezie a unui poet, tot Alexandru dar oltean şi anume Macedonski, care a debutat chiar în gazeta ,,Telegraful român” din Sibiu în 1872, spunând: ,,Veniţi, privighetoarea cântă / Şi liliacul a-nflorit”. Prin urmare, oameni buni, nu scăpaţi prilejul de a viziona ,, privighetoarea” lui Vlasin şi ,, liliacul” lui care a ,, înflorit” şi care răspândeşte în jur miresme îmbietoare şi irizări policromatice cu totul deosebite.

GH. BUŞOIU