Inginerul Dumitru Mosora, constructor de edificii şi de relaţii umane

Inginerul Dumitru Mosora, constructor de edificii şi de relaţii umane

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Acelaşi lucru l-a preocupat şi pe inginerul Dumitru Mo­sora, de la naşterea căruia s-au împlinit cu câteva luni în urmă o sută de ani. După studiile primare finalizate în Săliştea natală, în cadrul unei instituţii ce are o vechime de peste patru secole, a urmat gimnaziul în aceeaşi locali­tate. Studiile liceale l-au condus pe tânărul dornic să înveţe la Bucureşti, unde a absolvit ulterior – în postura de şef de promoţie – şi Facultatea de Construcţii. Prezent ca inginer pe şantierele în care în pe­rioada anilor 1950 se constru­iau sau refăceau porţiuni ale reţelei naţionale de căi ferate, Dumitru Mosora s-a remarcat prin seriozitate, abnegaţie şi competenţă, importante argu­mente pentru a fi învestit ca director tehnic al unităţii ce a coordonat lu­crările de reali­zare a com­plexului hidroener­getic de la Bicaz, o realizare de mare anvergură într-o perioa­dă în care Româ­nia făcea serioase progrese în demer­sul de a electrifica o cât mai mare parte a teritoriului. În aval de Bicaz, inginerul Mosora a contribuit substanţial la reali­zarea altor 13 hidrocentale pe râul Bistriţa. Rezultatele, rod al capacităţii intelectuale şi al unor eforturi şi sacrificii pe care le-a făcut pentru toate împli­nirile semenilor, l-au condus înspre postura de a conduce pentru ani de zile Ministerul Industriei Construc­ţiilor. Un ministru pentru oameni- unul care a căutat mereu să-i as­culte, fără a tra­sa direcţii şi directive, conform mărturiilor academicianului Nicolae Noi­ca, la rându-i inginer construc­tor-, Dumitru Mosora i-a avut mereu în centrul preocupărilor, pentru că L-a avut mereu în suflet pe Dumnezeu. A ştiut de la părin­ţii săi, sălişteni de omenie şi cu mult bun simţ, că nimic nu se poate înălţa dacă peste fiinţe şi lucruri nu se coboară Duh Sfânt. A mai ştiut totodată că toate Binecu­vântările vin de Sus, motiv pentru care a avut mereu ochii îndreptaţi într-acolo la rugă­ciune şi în jos înspre semeni, din dorinţa de  a contribui cât mai mult la bunăstarea lor.

Înaltele distincţii şi decoraţii cu care a fost onorat,  ca şi importantele poziţii pe care le-a deţinut în societate, i-au fă­cut mândri pe consătenii săliş­teni, care au văzut că, alături de alţi localnici, într-o selectă companie de oameni de prim rang ai neamului se regă­seşte şi fiul familiei Mosora.

Inginerul Dumitru Mosora, dând dovadă de multă mo­destie şi discreţie, a fost mândru nu de sine, ci de săliştenii din rândul cărora a plecat şi de oamenii cărora a încercat, prin fapte şi decizii, să le construiască un trai cât mai liniştit şi împlinit. La Să­lişte, a revenit pentru veşnica odihnă la cimitirul din Grui. Fără să-l fi uitat, săliştenii îl pomenesc şi se roagă pentru cel ce le-a reamintit întotdeau­na că relaţiile cu ceilalţi, ai­doma marilor ori micilor construcţii, au la bază credinţa în Dumnezeu.                          

Tiberiu Dumitru Costăchescu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

11 decembrie 2022 la 18:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 51 minute
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 15 ore
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 16 ore
ŞURA MARE: Informare privind taxa specială de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
VIDEO | Mașinile viitorului se concep la Sibiu. Marquardt a ajuns la 20 de ani de producție în România și crează tehnologiile care vor schimba automobilul
În urmă cu două decenii, Marquardt ridica prima hală în Zona Industrială de Vest a Sibiului. Astăzi, compania...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 16 ore
GURA RÂULUI: Duminică, Ziua Vecinătăţii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 17 ore
SADU: Ziua Universală a Iei, sărbătorită în centrul comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Un muncitor a murit după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul A13
Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața joi, în urma unui accident de muncă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Mediaș: Aproape 40 de milioane de lei în transportul public: depou nou, troleibuze electrice și stații moderne
Municipiul Mediaș pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în transportul public local. Cu o...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Lucrări la rețeaua de apă pe Calea Poplăcii. Probleme de alimentare în mai multe zone din Sibiu
Apa Canal Sibiu anunță că luni, 22 iunie, între orele 08:00 și 16:00, vor fi efectuate lucrări de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Femeie de 83 de ani, lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Sibiu
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită joi, în urma unui accident rutier produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.