Acelaşi lucru l-a preocupat şi pe inginerul Dumitru Mo­sora, de la naşterea căruia s-au împlinit cu câteva luni în urmă o sută de ani. După studiile primare finalizate în Săliştea natală, în cadrul unei instituţii ce are o vechime de peste patru secole, a urmat gimnaziul în aceeaşi locali­tate. Studiile liceale l-au condus pe tânărul dornic să înveţe la Bucureşti, unde a absolvit ulterior – în postura de şef de promoţie – şi Facultatea de Construcţii. Prezent ca inginer pe şantierele în care în pe­rioada anilor 1950 se constru­iau sau refăceau porţiuni ale reţelei naţionale de căi ferate, Dumitru Mosora s-a remarcat prin seriozitate, abnegaţie şi competenţă, importante argu­mente pentru a fi învestit ca director tehnic al unităţii ce a coordonat lu­crările de reali­zare a com­plexului hidroener­getic de la Bicaz, o realizare de mare anvergură într-o perioa­dă în care Româ­nia făcea serioase progrese în demer­sul de a electrifica o cât mai mare parte a teritoriului. În aval de Bicaz, inginerul Mosora a contribuit substanţial la reali­zarea altor 13 hidrocentale pe râul Bistriţa. Rezultatele, rod al capacităţii intelectuale şi al unor eforturi şi sacrificii pe care le-a făcut pentru toate împli­nirile semenilor, l-au condus înspre postura de a conduce pentru ani de zile Ministerul Industriei Construc­ţiilor. Un ministru pentru oameni- unul care a căutat mereu să-i as­culte, fără a tra­sa direcţii şi directive, conform mărturiilor academicianului Nicolae Noi­ca, la rându-i inginer construc­tor-, Dumitru Mosora i-a avut mereu în centrul preocupărilor, pentru că L-a avut mereu în suflet pe Dumnezeu. A ştiut de la părin­ţii săi, sălişteni de omenie şi cu mult bun simţ, că nimic nu se poate înălţa dacă peste fiinţe şi lucruri nu se coboară Duh Sfânt. A mai ştiut totodată că toate Binecu­vântările vin de Sus, motiv pentru care a avut mereu ochii îndreptaţi într-acolo la rugă­ciune şi în jos înspre semeni, din dorinţa de  a contribui cât mai mult la bunăstarea lor.

Înaltele distincţii şi decoraţii cu care a fost onorat,  ca şi importantele poziţii pe care le-a deţinut în societate, i-au fă­cut mândri pe consătenii săliş­teni, care au văzut că, alături de alţi localnici, într-o selectă companie de oameni de prim rang ai neamului se regă­seşte şi fiul familiei Mosora.

Inginerul Dumitru Mosora, dând dovadă de multă mo­destie şi discreţie, a fost mândru nu de sine, ci de săliştenii din rândul cărora a plecat şi de oamenii cărora a încercat, prin fapte şi decizii, să le construiască un trai cât mai liniştit şi împlinit. La Să­lişte, a revenit pentru veşnica odihnă la cimitirul din Grui. Fără să-l fi uitat, săliştenii îl pomenesc şi se roagă pentru cel ce le-a reamintit întotdeau­na că relaţiile cu ceilalţi, ai­doma marilor ori micilor construcţii, au la bază credinţa în Dumnezeu.                          

Tiberiu Dumitru Costăchescu