Numărul locuințelor din Sibiu a crescut cu 17% în ultimii ani. Hipodrom, Vasile Aaron, Ștrand, cartiere cu temperaturi mai ridicate din cauza aglomerării

Numărul locuințelor din Sibiu a  crescut cu 17% în ultimii ani. Hipodrom, Vasile Aaron, Ștrand, cartiere cu temperaturi mai ridicate din cauza aglomerării

Suprafața Sibiului a crescut cu aproape o treime începând din anul 2007 și până acum, iar numărul locuințelor cu 17%, potrivit datelor cuprinse în Strategia de atenuare și adaptare la schimbările climatice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul va avea o nouă Strategie și Plan de atenuare și adaptare la schimbările climatice până în anul 2030, un document amplu realizat în anul 2017 și actualizat acum.  Consilierii locali vor vota în ședința din luna noiembrie noua strategie, care a fost elaborată în funcție de ceea ce a prevăzut Comisia Europeană în Pactul verde european, care propune un pachet de măsuri mult mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 Comisia a propus, în septembrie 2020, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990.

Municipiul Sibiu și Judeţul Sibiu au semnat un parteneriat prin care, cu fonduri europene, au realizat actualizarea Strategiei privind adaptarea la schimbările climatice în Municipiul Sibiu, dar si elaborarea unui plan de acţiune cu măsuri de atenuare şi adaptare la schimbările climatice pentru cele două municipalităţi.

În plus, Sibiul și județul au nevoie de aprobarea acestei strategii, document fără de care nu pot accesa fonduri europene.

 

Suprafețele ocupate au crescut în ultimii ani

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În Municipiul Sibiu, în anul 2021, existau 78.279 de locuințe înregistrate, cele mai multe fiind deservite de 353 km de rețea de alimentare cu apă potabilă, şi 401,9 km rețea de canalizare. Suprafața intravilanului a crescut cu peste 28 % în intervalul 2007-2020, de la 3.900 ha la 5.009 ha”, potrivit documentului.

Creşterea patrimoniului construit, peste 17.000 locuințe în intervalul 2007-2021, respectiv peste 17 %, a condus şi la extinderea şi intensificarea fenomenului de insulă de căldură urbană, ca urmare a creșterii suprafețelor ocupate cu construcții în detrimentul celor neocupate.

Arealele de tip hotspot, unde intensitatea valurilor de căldură este cea mai mare, sunt mai frecvente la nivelul cartierelor cu locuire colectivă, spre exemplu Hipodrom, Vasile Aaron, Ștrand etc., unde densitatea locuirii este foarte ridicată, iar blocurile construite au fost dotate cu puține spații verzi.

„O altă situație tipică de apariție a arealelor de tip hot-spot sunt suprafețe asfaltate/betonate foarte extinse, care nu au fost încă complet reconvertite funcțional”, mai prevede documentul.

Efectul de insulă de căldură urbană ar putea fi atenuat prin reglementări urbanistice care să stimuleze amenajarea de acoperișuri verzi/albe, sau pereți verzi, precum și utilizarea de culori sau materiale reflectorizante la reabilitarea termică a clădirilor.

Specialiștii care au realizat documentul au menționat că unele facilități comerciale și de servicii construite recent la periferia municipiului nu au fost prevăzute suficiente spații verzi sau cu spații care să permită infiltrarea apei pluviale.

„Impactul condițiilor de vreme severe asociate fenomenelor violente creşte considerabil asupra clădirilor în condițiile în care aproximativ jumătate dintre clădirile de locuit sunt vechi și au depășit durata de viață proiectată; sunt localizate cu precădere în zona centrală şi concentrează mai ales persoane vârstnice, cu venituri reduse, care nu își permit să contribuie financiar la consolidarea și reabilitarea imobilelor (excepție făcând clădirile care au fost deja reabilitate, mai ales în contextul proiectului Sibiu – Capitală Culturală 2007”, mai este menționat în document.

 

Sibienii, educați în privința mediului

 

„ La nivelul Municipiului Sibiu există un grad relativ ridicat de cunoaştere a noțiunilor de bază în ceea ce priveşte conceptul şi modul de manifestare al schimbărilor climatice asociate, precum şi o disponibilitate moderat spre ridicată de a acționa pentru atenuarea şi adaptarea la schimbări climatice”, prevede strategia.

În ciuda acestui fapt, peste 90 % dintre sibieni sunt de părere că o informare şi educare suplimentară este necesară în domeniul adaptării şi atenuării şi nu se simte pregătită sau nu ştie cum să acționeze în situații cu anumite fenomene meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice actuale.

„Există situații în care din cauza unei neinformări adecvate, încă mulți cetățeni nu au un comportament orientat către atenuarea și adaptarea la efectelor schimbărilor climatice: risipă de energie în perioadele cu vârf de cerere, nerespectarea informărilor şi atenţionărilor de tip coduri de culori pentru fenomenele meteorologice periculoase și punerea în pericol a propriei sănătăți, întreținerea necorespunzătoare a locuințelor și a împrejurimilor acestora, intervenția inadecvată în cazuri de situații de urgență etc.”, potrivit documentului care va fi votat în ședința Consiliului Local Sibiu din luna noiembrie.

Custom Image Custom Image

22 noiembrie 2022 la 12:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.