Hello! Win, at last! Sibienii au stins ”lanterna” de Helloween. Prima victorie pentru sibieni după 6 săptămâni…

Hello! Win, at last! Sibienii au stins ”lanterna” de Helloween. Prima victorie pentru sibieni după 6 săptămâni…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Șase săptămâni au așteptat sibienii până să se bucure din nou de o victorie. Ultima dată când câștigaseră, s-a întâmplat la Arad, 2-1 cu UTA. ”Alb-roșii” au pus capăt perioadei gri cu un succes tot în deplasare. Luni seara, la Mioveni, Hermannstadt a câștigat cu 2-0, la capătul unui joc în care băieții lui Măldărășanu au dat dovadă de maturitate, au suferit în prima repriză, când au fost inexistenți în preajma porții lui Iustin Popescu, dar au pus stăpânire pe situație la reluare, au marcat două goluri frumoase, apoi au continuat să controleze cu succes situația până la final.

Custom Image

Scarlatache a încercat să marcheze împotriva fostei sale echipe, dar a trimis din centrul careului peste transversală, cu capul, din centrarea lui Antal, din lovitură liberă ('7). Nici Rădescu n-a niperit poarta ('16), iar primul șut bine cadrat a apărut de-abia după o jumătate de oră, când Oancea a pătruns pe centru, însă l-a luat la țintă pe Letica.

Custom Image

Experimentatul Antal a încercat și el să penetreze defensiva adversă, dar șutul a fost mai degrabă o pasă la portar, în loc să scoată în stânga, la Trif, aflat într-o poziție favorabilă ('35).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ultima încercare a jucătorilor lui Stoican de a intra în avantaj la pauză n-a fost în măsură să-i îngrijoreze pe jucătorii lui Măldărășanu, Garutti trimițând mult peste transversală de la distanțpă ('43).

 

Altceva după pauză

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

De la cabine a ieșit o cu totul altă echipă sibiană, dar primul pas l-au făcut tot gazdele, Krasniqi nereușind să pună mingea pe poarta lui Letica, la o centrare a lui Oancea ('49).

Custom Image

Pentru ”alb-roșii”, încălzirea a făcut-o Balaure, care a trimis în sfârșit primul șut pe poarta lui Iustin Popescu ('52).

Un minut mai târziu, Răuță a verticalizat pentru Daniel Paraschiv, care n-a stat prea mult pe gânduri și a trimis cu boltă la vinclu, în dreapta lui Popescu, deblocând în sfârșit tabela.

Custom Image

Sibienii și-au dublat avantajul la 7 minute de la golul lui Paraschiv. Un corner bătut scurt, mingea a ajuns la Oroian, care a centrat perfect, pentru Ionuț Stoica, iar căpitanul lui Hermannstadt n-a iertat ('60).

Oroian a vrut și el să-și treacă numele pe lista marcatorilor, însă Iustin Popescu a respins în corner ('74).

 

Mioveniul, incapabilă să înscrie măcar golul de onoare

 

Finalul a fost al gazdelor, care au alergat măcar după golul de onoare, însă au fost incoerenți în fața porții lui Letica. Carnat a trimis prea înalt de la aproape 25 de metri ('84), Garutti n-a prins nici el cadrul porții, din apropiere, irosind mingea trimisă de Vlad Pop în careu dintr-o lovitură liberă ('85), apoi tot el a trimis mult peste transversală, din interiorul careului mare ('89).

Custom Image

Vlad Pop a reușit, în sfârșit, să prindă cadrul porții lui Letica, însă croatul n-a avut emoții la șutul de la distanță al argeșeanului ('90).

Cel mai periculos a fost Krasniqi, mingea reluată de albanez, cu capul, căzând pe plasă, în ultimele secunde.

Custom Image

Cu victoria de la Mioveni, Hermannstadt face 26 de puncte și se menține în zona de play-off, pe locul 5. ”Alb-roșii” și-ar putea îmbunătăți și mai mult situația în etapa viitoare, când primesc vizita Chindiei. Confruntarea va avea loc tot la Mediaș, însă jucătorii lui Măldărășanu numără, cu nerăbdare. Nu banii, pentru că, se aude, ar mai fi ceva restanțe, dar totodată și promisiunea că, zilele astea, va mai intra în conturi un salariu, numără zilele până la revenirea acasă, la Sibiu, noua arenă din Parcul Sub Arini find aproape de inaugurare…

Custom Image

Foto: Facebook CS Mioveni

 

CS MIOVENI – FC HERMANNSTADT 0-2 (0-0)

Au marcat: Daniel Paraschiv '53, Ionuț Stoica '60.

CS MIOVENI: 22. Iustin  Popescu – 25. Ionuț Balaur, 15. Adrian Scarlatache (4. Cornel Ene '28), 27. Guilherme Garutti – 26. Dorinel Oancea, 23. Andrei Panait (10. Valentin Coşereanu '78), 5. Mihai Lixandru (24. Vlad Pop '59), 11. Răzvan Trif – 16. Ionuț Rădescu (90. Andrei Burlacu '59), 9. Blerim Krasniqi, 17. Liviu Antal (31. Nicolae Carnat '46). Antrenor: Flavius Stoican. Rezerve neutilizate: 68. Valentin Sima, 6. Ionuț Burnea, 7. Daniel Toma, 20. Alexandru Buziuc.

FC HERMANNSTADT: 25. Karlo Letica – 18. Paolo Medina, 6. Paul Antoche, 4. Ionuț Stoica, 98. Raul Opruţ – 13. Alexandru Răuţă (10. Ionuț Năstăsie '75), 29. Ciprian Biceanu – 96. Silviu Balaure (7. Petrișor Petrescu '65), 8. Baba Alhassan (14. Mino Sota '65), 93. Călin Popescu (51. Alexandru Oroian '46) – 30. Daniel Paraschiv (77. Matko Babic '86). Antrenor: Marius Măldărăşanu. Rezerve neutilizate: 31. Vlad Muțiu, 5. Florin Bejan, 16. Saeed Issah, 9. Ioan Hora. Absenți: Mihai Butean (suspendat).

Arbitru: Sebastian Colţescu (București). Asistenți: Daniel Mitruţi (Craiova), Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă: Florin Andrei (Tg. Mureș).

Arbitri VAR: Adrian Cojocaru (Galați), Andrei Moroiţă (Ploiești).

Observator CCA: Marian Dorobanţu (Buzău).

Observator LPF: Paul Cazan (București).

Cartonaşe galbene: A. Panait '38, Lixandru '45+1, I. Balaur '68 / -.

Cartonașe roșii: – / -.

Posesia mingii*: 46%-54%. Raportul șuturilor*: 15-6 (blocate: 2-1; pe poartă: 3-5). Cornere*: 2-6. Ofsaiduri*: 1-1. Raportul faulturilor*: 14-9. Total pase*: 460-534. Pase reușite*: 366-422. Atacuri*: 61-53. Atacuri periculoase*: 36-39.

Omul meciului: Daniel Paraschiv (FC Hermannstadt).

Stadion: ”Orășenesc” Mioveni. Spectatori: circa 2.000. Timp: răcoros. Gazon: bun.

* sursa: flashscore.com

 

 

Autor - b.o.n.
31 octombrie 2022 la 18:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.