Teatru, pictură sau dans pentru integrarea persoanelor cu dizabilități din Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un util demers, care a avut în prim plan persoanele cu dizabilități,  a fost finalizat în Sibiu, o oportunitate pentru dezvoltarea și integrarea  tinerilor cu dizabilități din cadrul Asociației Diakoniewerk cât și a celor din comunitatea sibiană. 

În cadrul proiectului s-au organizat activități de timp liber precum: teatru, fotografie, dans contemporan, zumba, pictură, pantomimă și kinetoterapie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Prin teatru, tinerii și-au conturat noi abilități, au depășit unele bariere de comunicare și au învățat să se cunoască mai bine între ei, o activitate prin care au fost încurajati să aibă încredere în alegerile lor și sa le dezvolte spontanietatea. În cazul pantomimei, comunicarea a fost eficientă, tinerii având posibilitatea să se exprime prin limbajul nonverbal. Prin activitățile de pictură au descoperit secretul transpunerii în culori a realității olfactive. Prin pictură ei și-au descoperit talente și și-au dezvoltat noi abilități. De asemenea  stimularea  mișcării și a deprinderilor  pentru un mod de viață sănătos, alături de  kinetoterapie, zumba și dans sau cursurile foto au constituit un ciclu compet  de incluziune toate desfășurate în aer liber.

 

Autor
30 octombrie 2022 la 22:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 7 minute
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 minute
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 ore
IMM-urile cer o reformă reală, nu doar taxe noi: „Nu mai putem fi pușculița bugetului”
Micii antreprenori trag un semnal de alarmă: noile măsuri fiscale anunțate de guvern ar putea avea efecte de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 7 ore
Motociclist italian ucis de urs pe Transfăgărășan
În cursul acestei dimineți, un motociclist și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs....
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 7 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit