Ministrul Sportului, Eduard Carol Novak, la Sibiu: ”Bazinul Olimpia e pe lista CNI și sperăm să fie cât mai curând aprobată reconstrucția. Mă ocup personal!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prezent la Sibiu pentru a prezenta ”Strategia Națională pentru Sport”, ministrul Sportului, Eduard Carol Novak, a declarat, într-o conferință de presă, a afirmat că reconstrucția Bazinului Olimpia a fost inclusă pe lista Companiei Naționale de Investiții și speră ca aceasta să fie aprobată cât mai devreme. Novak, fost sportiv de performanță, susține că pentru moment demersurile sunt încetinite din cauza birocrației, dar a adăugat că se va ocupa personal de acest proiect deoarece Ministerul Dezvoltării aparține partidului din care face parte, UDMR.
”Din câte știu, acest bazin, la un moment dat, nu se mai putea utiliza și desigur, decât să cârpim niște baze sportive și să nu fie bine deloc, câteodată avem nevoie de o reconstrucție totală și, după cum știu, este pe lista CNI, este într-o fază avansată și sperăm ca să fie cât de curând aprobată reconstrucția. Nu știu cât este investiția. Este într-o fază avansată, durează birocrația, dar o să sprijinim pentru că aparține de noi – la nivel de UDMR, Ministerul Dezvoltării și mă ocup personal de acest lucru”, a spus ministrul Novak.
Bazinul Olimpia din Sibiu este înschis de aproximativ doi ani. 

 

Autor
26 octombrie 2022 la 12:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 minute
Mopedist accidentat la Gura Râului de un șofer neatent
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un accident produs în localitatea Gura Râului, pe strada Principală. Fără să...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Bărbatul de 70 de ani din Moardăș, care și-a înjunghiat mortal un consătean, a fost arestat
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Sibiu a dispus, în cursul zilei de vineri, reținerea pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 16 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit