Medicii veterinari din Sibiu au par-ticipat la Congresul Naţional

Medicii veterinari din Sibiu au par-ticipat la Congresul Naţional

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În perioada 19 – 22 octombrie 2022 s-au desfăşurat lucrările celui de al X- lea Congres al Colegiului Medicilor Veterinari din România, organizat la Cheile Grădiştei judeţul Braşov, eveniment profesional de mare actualitate şi cu o tradiţie de peste 80 de ani (primul Congres a fost organizat în anul 1939 şi 23 de ani de la înfiinţarea Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu) congres care s-a desfăşurat sub deviza 'împreună pentru organizarea, exercitarea şi progresul medicinii veterinare româneşti' .

Această deviză are la bază faptul că medicina veterinară ca profesie, indiferent de ţară, este pusă în slujba asigurării sănătăţii publice prin întărirea rolului şi a contribuţiei serviciilor veterinare de stat şi private pentru creşterea responsabilităţii, eficienţei şi contribuţiei privind promovarea politicilor naţionale în domeniul sanitar-veterinar, ca strategii pentru apărarea sănătăţii animalelor şi a oamenilor, asigurarea siguranţei lanţului alimentar de la producere la consumator, protecţia, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului.

Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală şi independentă, cu orga­nizare autonomă reglementată. Este organizată şi functionează în baza principiului autonomiei în cadrul forului profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari din România, având în evidenţă medici veterinari, care profesează în sectorul de stat, medici veterinari cu liberă practică titulari la unităţi medicale veterinare private de asistenţă (cabinete, spitale, clinici, farmacii) precum şi un număr însemnat de medici veterinari care sunt angajaţi în unităţi economice sau în învăţământ, cercetare, etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest context medicii veterinari îşi propun permanent să îşi organizeze mai bine acti­vitatea, să spijine şi să răspundă eficient şi profesional la solicitările celor mai apropiaţi parteneri, crescătorii de animale şi operatorii din domeniul alimentar, segment care contri­buie prioritar la dezvoltarea şi stabilitatea economică a localităţilor unde aceştia activează.

Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu a fost reprezentată de o delegaţie formată din 6 membri aleşi în cadrul adunării generale organizate la data de 19 septembrie 2022.

Cu acest prilej au fost prezentate şi dezbătute teme cu referire la modul în care conducerea Colegiului Medicilor Veterinari prin filialele judeţene şi implicit prin membrii activi, s-au preocupat pentru:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– implementarea bunelor practici din domeniul managementului strategic şi de gestiune a unităţilor sanitare veterinare, a resurselor umane şi financiare prin moni­torizare, motivare, formare şi evaluare;

– organizarea şi susţinerea activităţii medicilor veterinari pentru asigurarea unei palete largi de servicii de specialitate, conforme legislaţiei din domeniu, menite să răspundă eficient şi profesional la solicitările celor mai apropiaţi parteneri, crescătorii de animale şi agenţii economici din zona pro­cesării şi distribuţiei alimentelor şi a furajelor;

– creşterea responsabilităţii membrilor C.M.V. faţă de drepturile şi obligaţiile ce le revin conform legislaţiei de organizare şi exercitare a profesiei de medic veterinar, perfecţionarea şi dotarea cu logistica necesară, care să permită o mai bună rezolvarea a atribuţiilor specifice, sau alte sarcini în care sunt  implicaţi;

– implementarea unei abordări  eficiente în privinţa comunicării directe, sau în mass-media locală şi centrală, prin transmiterea şi punerea la dispoziţia medicilor veterinari a informaţiilor de interes general şi profesional, a actelor normative com­ponente a legislaţiei specifice, a programelor şi strategiilor propuse de autoritatea veterinară;

– coordonarea şi monitorizarea privind implicarea medicilor veterinari pentru efec­tuarea acţiunilor de monitorizare, suprave­ghere, prevenire şi combatere, prin operaţiuni de vaccinare preventivă, tratamente curente, tratamente antiparazitare şi prelevări de probe pentru examene de laborator, precum şi  controlul respectării legislaţiei privind utilizarea medicamentelor, în special a antibioticelor şi produselor antiparazitare, a furajelor medicamentate, având ca ţintă prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om;

– implementarea programului de pregătire şi perfecţionare profesională continuă prin instruiri, specializări, simpozioane şi con­ferinţe, organizate la nivel naţional şi local;

– colaborarea cu operatorii economici, cu asociaţiile profesionale, prin participarea la analize şi dezbateri organizate, prin infor­marea acestora despre modificările legislative prin întâlniri directe, sprijin prin acordarea de consultanţă de specialitate şi prin distribuirea de materiale şi pliante documentare informative, din domeniul de activitate şi din problematica de interes public.  

Un important punct al ordinei de zi a cuprins alegerea Preşedintelui, a Vicepreşedinţilor, a Biroului Executiv al Colegiului Naţional al Medicilor Veterinari din România, precum şi a Comisiei Superioare de Deontologie şi Litigii, Comisia de Cenzori şi Comisiile naţionale de specialitate.

Aprecierile faţă de activitatea Filialei Sibiu, s-au concretizat prin alegerea domnului dr. Badea Marius, preşedintele C.M.V. Sibiu în funcţie de conducere a Comisiei naţionale de liberă practică şi în echipa  de negociere cu autoritatea statului în domeniul sanitar veterinar privind negocierea şi promovarea unor acte normative necesare activităţii medi­cului veterinar de liberă practică, care să genereze progresul actului medical veterinar.

Lucrările Congresului s-au încheiat cu con­vingerea că medicii veterinari din România au acţionat şi vor acţiona şi în viitor cu com­petenţă şi fermitate pentru a impune respec­tarea legii, a normelor tehnice ale Comisiei Europene, că vor utiliza cele mai eficiente mijloace profilactice sau de combatere, în toate cazurile de apariţie a unor boli trans­misibile, pentru apărarea sănătăţii anima­lelor şi să garanteze prin analize şi examene de laborator salubritatea produselor de origine animală şi non animală, destinate consumului uman, să prevină transmiterea de boli de la animale la om, contribuind astfel la apărarea sănătăţii publice precum şi în derularea schimburilor comerciale naţionale, intracomunitare şi import-export, în protejarea mediului şi alte priorităţi actuale.

Pentru ca profesia noastră să realizeze această menire, se impune să fim uniţi, activi, încrezători în noi şi în forţele noastre.

Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

24 octombrie 2022 la 17:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 5 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.