Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni
Săptămâna aceasta din octombrie îi sărbătorim în 21 ale lunii, pe sfinţii ardeleni care au luptat şi au suferit, ba chiar unii au murit pentru credinţa ortodoxă şi neamul nostru românesc.
Sunt sfinţii cuvioşi mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea din Săliştea Sibiului, sfinţii preoţi mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.
Era după anul 1701 când mitropolitul Atanasie Anghel de la Alba Iulia a semnat Uniaţia cu Biserica Romei, iar marea majoritate a românilor nu au vrut să-şi părăsească legea românească, adică credinţa ortodoxă. Nu aveau episcopi ortodocşi să le sfinţească preoţi şi biserici.
Călugărul Visarion din Serbia, care fusese tuns în monahism în anul 1738 la Mănăstirea Sfântul Sava din Ţara Sfântă şi care mai apoi petrecuse o perioadă de nevoinţă într-o peşteră din Serbia ca sihastru, ajunge în Banat în anul 1744, la îndemnul patriarhului ortodox sârb Arsenie de la Karlowitz, şi este primit de popor ca un adevărat sfânt. Umblă mai apoi prin oraşele şi satele ardelene, întărind credinţa şi îndemnându-i pe români la unitate şi să lupte pentru credinţa ortodoxă, până în anul 1744, când pe 26 aprilie, aflându-se în drum spre Sibiu, este arestat de armata austriacă la porunca împărătesei Maria Tereza, şi închis la temuta închisoare Kufstein din Tirol în Austria, unde se stinge după aproape un an.
Au urmat lui Visarion, Oprea din Sălişte, preoţii Moise din Sibiel şi Ioan din Galeş. Oprea din Sălişte era plugar, iar împreună cu soţia şi copiii lui duceau o viaţă creştină. Însă din cauza greutăţilor întâmpinate de românii ortodocşi, pricinuite de poverile şi birurile impuse de împărăteasa Maria Tereza, evlaviosul Oprea porneşte în lupta pentru apărarea dreptei credinţe şi a oamenilor care voiau să-şi ducă viaţa în continuare după credinţa ortodoxă. Ajunge după un timp şi la conducătorul ţării pentru a căuta sprijin, însă este ameninţat cu temniţa şi cu moartea. În toamna anului 1748 ajunge chiar la Viena la împărăteasa Maria Tereza, crezând că va găsi înţelegere şi că va obţine libertatea Bisericii Ortodoxe. Ajunge însă, la fel ca şi Visarion din Serbia, tot în închisoarea Kufstein din Austria, tot la porunca împărătesei Maria Tereza, unde îşi sfârşeşte viaţa.
Împărăteasa Maria Tereza a poruncit să fie prinşi şi chinuiţi şi închişi la Kufstein şi Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, unde îşi sfârşesc viaţa.
Sfântul Sofronie, canonizat în anul 1955, a fost şi el un mare apărător al dreptei credinţe ortodoxe. El provenea din satul Cioara-Sebeş, judeţul Alba. În anul 1756 întemeiază Schitul Cioara, însă văzând greutăţile la care erau supuşi românii ardeleni ortodocşi, porneşte şi el în misiune spre a-i întări pe oameni în a păzi şi păstra credinţa lor. Pentru aceasta este întemniţat şi bătut, la porunca craiului Ardealului.  Ieşit din închisoare, îşi continuă misiunea începută în satele din Munţii Apuseni, pentru ca mai apoi să fie din nou întemniţat. Este eliberat, iar la 14 februarie 1761 la adunarea soborului de la Alba Iulia, cere egalitate de drepturi poporului român şi un episcop ortodox în Ardeal. În acelaşi an se retrage la Mănăstirea Curtea de Argeş, loc unde va trăi până la finalul vieţii.
Abia după răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan din 1784, românilor li s-a dat un episcop ortodox. Pe urmele sfinţilor ardeleni s-au dus în Austria câţiva români credincioşi printre care Emil Pârpăliţă cu soţia din Răşinari, fostul protopop de Sălişte, şi au intrat în închisoarea de la Kufstein. Au luat pământ din locul unde au murit martirii noştri şi l-au adus într-o urnă care a fost aşezată în biserica din Sălişte.
Îi rugăm pe aceşti sfinţi ardeleni să ne vină şi nouă astăzi în ajutor cu harul pe care îl au de la Domnul Iisus Hristos.
Celor cu numele Oprea le urăm toate cele bune şi La mulţi ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
19 octombrie 2022 la 19:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 4 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 5 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.