Reîntâlnire Enache – Beza în CSC Șelimbăr – Slobozia. ”Ne leagă o prietenie, dar lucrurile vor sta diferit!”

Reîntâlnire Enache – Beza în CSC Șelimbăr – Slobozia. ”Ne leagă o prietenie, dar lucrurile vor sta diferit!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Costel Enache și ”secundul” său din perioada petrecută la FC Hermannstadt, Eugen Beza, se vor afla față în față pentru a treia oară de când drumurile lor s-au despărțit. În sezonul precedent al Ligii 2, CSC Șelimbăr și Politehnica Iași, fosta echipă a lui Enache, s-au întâlnit de două ori, de fiecare dată meciul încheindu-se nedecis și fără gol (0-0). Prima dată la Avrig, fosta casă a ”călăreților roșii”, a doua oară la Rm. Vâlcea, unde s-au mutat aceștia.

Eugen Beza susține că îl leagă o prietenie de Costel Enache, dar amiciția va fi lăsată deoparte vreme de 90 de minute, în timpul meciului. Tehnicianul ”călăreților roșii” speră să găsească ”ingredientul” care le lipsește jucătorilor săi pentru a reuși să obțină toate cele 3 puncte.

”Ne leagă o prietenie, dar sâmbătă lucrurile vor sta diferit, cum vor sta la fiecare joc. Care e mai bun să câștige. Noi ne dorim – cum am spus – să fim în play-off, dar ca să fim acolo, trebuie să învingem echipele care se află în acea zonă. Trebuie să schimbăm ceva pentru că, chiar dacă jucăm bine, ceva ne lipsește și sperăm să găsim acest ingredient pentru sâmbătă”, a declarat Beza, într-o conferință de presă.

Beza este conștient că va fi un meci ”mult mai greu decât precedentele” cu Unirea Slobozia: ”Ne așteaptă un meci mult mai greu decât precedentele, pentru că întâlnim un adversar care este foarte bine organizat. I-am studiat, cred că diferența va fi făcută de atitudinea noastră și e foarte important modul în care vom aborda această partidă”.

Antrenorul ”călăreților roșii” crede că, pentru jucătorii săi, contează mai mult să aibă un psihic solid decât dacă ar fi urcat pe rimul loc după meciul de acum o săptămână.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Puteam fi pe primul loc dacă învingeam la Buzău. Suntem pe 9. Dar, important este psihicul, mentalul în perioada aceasta, deoarece e o luptă de lungă durată, pentru că poți fi sus, sau poți fi jos, însă e o luptă de lungă durată și orice punct contează”, a adăugat Beza.

 

Denis Ursu și Radu Crișan, declarații optimiste

 

După ce a jucat primul meci ca titular pentru noua sa echipă, mijlocașul Denis Ursu, venit în vară de la Gaz Metan Mediaș, se așteaptă la o victorie cu Slobozia și crede că CSC-ul va ajunge în play-off.

”Va fi un meci greu, un meci pe care noi ne dorim să-l câștigăm, pentru că vrem să prindem locurile de play-off, iar pentru asta trebuie să învingem Unirea Slobozia. Noi suntem motivați, suntem uniți și credem cu tărie că putem face față oricărui adversar din liga a doua”, a declarat Denis Ursu.

”Va fi un meci greu, dificil, cu o echipă bună a campionatului, cu o contracandidată la play-off, noi vom da totul pe teren să câștigăm. Ei sunt pe 4, dar putem să-i băgăm sub noi în clasament. Este un campionat strâns, echilibrat, de aceea fiecare punct contează foarte mult și e foarte important să ne atingem obiectivul”, a spus, la rândul său, Radu Crișan.

Autor - Ovidiu BOICA
14 octombrie 2022 la 20:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.