Victor Cornea se menține pe locul 122 la dublu în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a sa din carieră. Sibianul e cel mai bine clasat român!

Victor Cornea se menține pe locul 122 la dublu în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a sa din carieră. Sibianul e cel mai bine clasat român!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tenismenul sibian Victor Vlad Cornea se menține pe locul 122 în clasamentul ATP de dublu, dat publicității ieri. Cornea are 649 de puncte și este, în momentul de față, cel mai bine clasat român în această ierarhie, fiind secondat de Horia Tecău, locul 173.

Locul 122 este cea mai bună clasare a lui Victor Cornea. Tenismenul de 28 de ani, semifinalist la Sibiu Open, se menține pe același loc pe care l-a ocupat și în urmă cu o săptămână.

România are doi jucători în Top 300 la simplu, tinerii Nicholas David Ionel şi Filip Cristian Jianu. Ionel a urcat un loc faţă de săptămâna precedentă şi se află pe 256, cea mai bună clasare din carieră. Jianu a reuşit un salt de 16 poziţii şi a ajuns pe 293.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spaniolii Carlos Alcazar şi Rafael Nadal ocupă primele două locuri în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), o premieră de la introducerea ierarhiei (1973). Această situaţie a fost posibilă după ce norvegianul Casper Ruud a pierdut în sferturi la Seul, iar Nadal l-a depăşit.

O situaţie asemănătoare nu s-a mai înregistrat din 7 august 2000, când americanii Andre Agassi şi Pete Sampras se aflau pe primele poziţii ale clasamentului ATP.

Elveţianul Marc-Andrea Huesler, care a cucerit la Sofia primul titlu ATP din carieră, a făcut un salt de 31 de locuri, iar de ieri este pe poziţia a 64-a. Japonezul Yoshihito Nishioka se află pe locul 41 (+15) după ce a câştigat turneul de la Seul. Novak Djokovic, campion la Tel Aviv în weekend, se menţine pe locul 7 în lume.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Clasamentul ATP la simplu

 1 (1). Carlos Alcaraz (Spania) 6.740 puncte

 2 (3). Rafael Nadal (Spania) 5.810

 3 (2). Casper Ruud (Norvegia) 5.645

 4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 5.065

 5 (5). Alexander Zverev (Germania) 5.040

 6 (6). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.810

 7 (7). Novak Djokovic (Serbia) 3.820

 8 (8). Cameron Norrie (Marea Britanie) 3.445

 9 (9). Andrei Rublev (Rusia) 3.345

10 (11). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.175

……………………………………………………..

256 (257). Nicholas David Ionel 191

293 (309). Filip Cristian Jianu 166

332 (350). Marius Copil 143

378 (396). Cezar Creţu 119

479 (452). Ştefan Paloşi 74

579 (575). Sebastian Gima 49

585 (583). Bogdan Ionuţ Apostol 48

610 (591). Nicolae Frunză 43

666 (653). Călin Manda 35

687 (657). Gabi Adrian Boitan 32…

 

Clasamentul ATP la dublu

 1 (2). Rajeev Ram (SUA) 7.190 puncte

 2 (1). Joe Salisbury (Marea Britanie) 7.100

 3 (4). Wesley Koolhof (Olanda) 6.690

 4 (3). Neal Skupski (Marea Britanie) 6.540

 5 (5). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.170

 6 (6). Marcelo Arevalo (El Salvador) 5.005

 7 (7). Michael Venus (Noua Zeelandă) 4.680

 8 (8). Tim Puetz (Germania) 4.575

 9 (9). Mate Pavic (Croaţia) 4.450

10 (10). Nikola Mektic (Croaţia) 4.245

…………………………………………………..

122 (122). Victor Vlad Cornea 649

173 (173). Horia Tecău 380

314 (321). Alexandru Jecan 176

394 (394). Cezar Creţu 135

481 (490). Ştefan Paloşi 101…

Autor - b.o.n.
03 octombrie 2022 la 19:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.