Baba o îngenunchează pe ”Bătrâna Doamnă”! Minunea se repetă! FC Hermannstadt, victorie la Arad în ultimele secunde!

Baba o îngenunchează pe ”Bătrâna Doamnă”! Minunea se repetă! FC Hermannstadt, victorie la Arad în ultimele secunde!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii continuă să uimească, la revenirea în Superligă, fiind singurii neînvinși în primele 11 etape. Jucătorii lui Marius Măldărășanu au dat din nou lovitura pe final, câștigând la Arad cu un gol marcat în ultimele secunde de Baba Alhassan. La fel au stat lucrurile și acum o săptămână, la Mediaș, când Ionuț Stoica a adus victoria cu Petrolul în minutul 94, la fel s-a întâmplat și în precedenta deplasare, de la Pitești, unde Daniel Paraschiv a marcat golul de 3 puncte în primul minut al prelungirilor.

Sibienii au început în atac meciul și Opruț a trimis primul șut, de pe la 14 metri, lateral stânga, dar a înălțat prea mult balonul ('4).

Trei minute mai târziu, Muțiu a respins de pe capul lui Postolachi o minge centrată din alergare de Jobello, apoi a reținut mingea șutată de la distanță de Batha.

Jocul s-a mutat repede în cealaltă jumătate de teren și Paraschiv a scos pentru Biceanu, după o incursiune în flancul drept, dar Benga l-a blocat pe mijlocașul sosit în iarnă la Sibiu ('9).

Alex Oroian a fost aproape de al doilea gol al său în actualul sezon, dar mingea șutată de jucătorul eligibil regulii U21 a căzut pe plasă ('14).

Nici Postolache n-a prins cadrul porții, vârful de la UTA trimițând în plasa laterală, din întoarcere ('21).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Centralul” Colțescu a indicat punctul cu var după ce Răuță l-a obstrucționat pe Stahl la o jumătate de metru în interiorul careului, dar penaltiul nu s-a executat imediat, pentru că VAR-ul a verificat un presupus fault în atac la Opruț ('25). În cele din urmă s-a dictat lovitură de la 11 metri și Postolachi l-a învins pe Muțiu, deschizând scorul ('29).

Jucătorii lui Măldărășanu n-au acuzat șocul și Opruț a pornit o șarjă ofensivă pe stânga, a trimis în fața porții, pentru Balaure, însă Benga a intervenit ('35).

Un minut mai târziu, Bejan a trimis în adâncime, pentru Paraschiv, aflat în marcaj cu Chindriș, dar Baba Alhassan a țâșnit de lângă Batha și a șutat să rupă plasa, nu alta, la colțul scurt, fără speranțe pentru Iacob.

Sibienii puteau chiar trece în avantaj la cornerul executat de balaure, dar mingea deviată de la prima bară de Daniel Paraschiv a fost atenuată de Benga, apoi Iacob a reținut ('39). Iacob a avut noroc cu un coechipier și la șutul lui Opruț, cu două minute înainte de pauză, astfel că cele două echipe au intrat la cabine cu 1-1 pe tabelă.

Poenaru a făcut două schimbări la pauză, apelând la Ubbink și Florentin Matei, dar ultimul n-a prins finalul meciului pe teren, ieșind accidentat. ”Reglajele” n-au dat însă roadele scontate. Benga a trimis peste transversală, cu capul, în urma unui corner executat de Ubbink ('54).

Un minut mai târziu, Butean a căutat vinclul, la celelalte buturi, dar mingea a trecut de puțin pe lângă încheietura barelor.

Nervii au cedat la un duel Ubbink – Alhassan și ”centralul” Colțescu a împărțit cu generozitate cartonașe, ghanezul ajungând la un avertisment de suspendare ('57).

Arădenii au forțat victoria în ultimul sfert de oră și, după ce Chindriș a trimis cu boltă, după o lovitură liberă executată de Ubbink, Muțiu reținând de sub transversală ('74), goal-keeper-ul lui Hermannstadt a respins în lateral la șutul din lovitură liberă al aceluiași Ubbink ('78).

Keșeru – intrat pe parcurs – și-a încercat și el norocul, în prelungiri, dar a trimis slab ('90+2).

Sibienii au dat legătura la ultima fază. Opruț a recuperat o minge centrată în marginea propriului careu de 6 metri, i-a pasat lui Năstăsie, de la acesta mingea a ajuns la Baba Alhassan, care l-a ”executat” încă o dată pe Iacob

FC Hermannstadt are acum 22 de puncte din 6 victorii și 4 remize, dar zestrea ar fi putut fi și mai mare, meciul cu campioana CFR Cluj, din etapa a VI-a, fiind reprogramat pentru finalul lunii noiembrie. Sibienii au obținut, sâmbătă, al patrulea succes consecutiv, iar în etapa viitoare, peste două săptămâni, primesc vizita lui Sepsi.

 

Superliga, etapa a XI-a, sâmbătă, 17 septembrie

UTA ARAD – FC HERMANNSTADT 1-2 (1-1)

Au marcat: Virgiliu Postolachi '29 / Baba Alhassan '36, '90+5.

UTA: 93. Florin Iacob – 15. Marko Vukcevic, 4. Alexandru Benga, 6. Andrei Chindriş, 22. Erjon Hoxhallari – 5. Bautista Cascini (8. Florentin Matei '46; 11. Claudiu Negoescu '72), 70. Raul Șteau, 19. Idriz Batha (14. Paul Anton '67) – 19. Idriz Stahl (11. Desley Ubbink '46), 17. Virgiliu Postolachi, 11. Wesley Jobello (28. Claudiu Keseru '67). Antrenor: Ilie Poenaru. Rezerve neutilizate: 33. Dragoș Balauru, 3. Mihai Dobrescu, 31. Damian Isac, 9. Orhan Ademi. Absenți: Philip Otele (suspendat).

FC HERMANNSTADT: 31. Vlad Muţiu – 17. Mihai Butean, 5. Florin Bejan, 4. Ionuț Stoica, 98. Raul Opruţ – 13. Alexandru Răuţă (14. Mino Sota '70), 29. Ciprian Biceanu (10. Ionuț Năstăsie '90+1) – 96. Silviu Balaure (7. Petrișor Petrescu '81), 8. Baba Alhassan, 51. Alexandru Oroian (11. Dragoș Iancu '70) – 30. Daniel Paraschiv (28. Valentin Buhăcianu '81). Antrenor: Marius Măldărăşanu. Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Uțiu, 6. Paul Antoche, 18. Paolo Medina, 93. Călin Popescu. Absenți: -.

Arbitru: Sebastian Colţescu (București). Asistenți: Adrian Popescu (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Florin Andrei (Tg. Mureș).

Arbitri VAR: Sorin Costreie (Buftea/Ilfov), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca).

Observator CCA: Zoltan Szekely (Baia Mare).

Observator LPF: Dan Potocianu (București).

Cartonaşe galbene: Cascini '3, Batha '57, Ubbink '57, Jobello '66 / Baba Alhassan '57, Opruţ '57, Butean '73.

Cartonașe roșii: – / -.

Raportul șuturilor: 9-13 (pe poartă 5-2; în blocaj 0-8). Cornere: 3-6. Ofsaiduri: 0-0. Raportul faulturilor: 8-14. Posesia mingii: 49%-51%.

Omul meciului: Baba Alhassan (FC Hermannstadt).

Stadion: ”Francisc Neuman” Arad. Spectatori: circa 9.500. Timp: ploios. Gazon: bun.

Autor - Ovidiu BOICA
17 septembrie 2022 la 15:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.