”Călăreții roșii” pierd viteză! Doar două puncte în ultimele 3 meciuri! Uniriștii lui Militaru au egalat în prelungiri, la Rm. Vâlcea

”Călăreții roșii” pierd viteză! Doar două puncte în ultimele 3 meciuri! Uniriștii lui Militaru au egalat în prelungiri, la Rm. Vâlcea

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După un start perfect, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, echipa lui Eugen Beza a luat-o la vale, iar din fotoliul de lider, a ajuns acum pe locul 5. CSC a obținut doar două puncte din ultimele trei meciuri, ambele obținute la Rm. Vâlcea, după remizele cu Oțelul și, acum, Unirea Dej, liderul clasamentului Ligii 2 înaintea jocului, ambele meciuri încheindu-se cu același scor (1-1). Între ele, ”călăreții roșii” au pierdut cu 1-0 la Tg. Jiu, cu Viitorul Pandurii.
Meciul de sâmbătă a început prudent de ambele părți, cele două echipe studiindu-se minute bune, astfel că prima ocazie a apărut de-abia în minutul 8, când railean a reținut mingea șutată de pe 16 metri de Octavian Ursu.
Trei minute mai târziu, oaspeții au fost aproape de un autogol, dar Railean a reușit să prindă mingea trimisă spre propria poartă de un coechipier, cu capul, în urma unei lovituri libere.
Oaspeții nu au rămas datori și șutul lui Blaj a fost deviat în corner ('16), iar Fulga a trimis peste transversală din afara careului mare ('27).
Și Gele a fost imprecis, în urma unui corner ('34), apoi Railean a parat șutul de pe 16 metri al lui Cărăruș ('41), iar în ultimul minut, același Gele a încercat o ”foarfecă”, dar a lovit defectuos mingea.
În prelungirile reprizei, din nefericire, Mitrovic și CSC-ului, Ciprian Natea, s-au ciocnit, în urma unei lovituri de la colțul terenului, căpitanul sibienilor fiind preluat de o mașină a salvării, iar goal-keeper-ul revenind pe teren cu un bandaj la cap.
Nici repriza secundă n-a debutat în forță, la fel ca prima, astfel că de-abia în minutul 57 Cărăruș l-a întins serios pe conaționalul său, moldoveanul Raileanu, care a respins în corner, de sub transversală, șutul din marginea careului de 16 metri.
Dejenii au reacționat imediat și Mitrovic a respins în corner șutul lui Alex Militaru ('58), apoi s-a remarcat la reluarea lui Chira, la colțul lung, de la 18 metri ('62).
”Călăreții roșii” au fost din nou aproape de deschiderea scorului la șutul lui Ursu, Railean a atins mingea, dar n-a reușit s-o oprească din drumul spre poartă, însă a intervenit salvator Daniel Pop ('69).
Ciocâlteu ('70) și Gele ('75, '77), respectiv Militaru, direct din corner ('73) le-au dat emoții portarilor adverși, iar în cele din urmă s-a produs deschiderea scorului.
Octavian Ursu a primit de la Alex Raicea, atacantul împrumutat de la FC ”U” Craiova 1948, aflat la debut în tricoul CSC-ului, și a trimis lobat, din apropiere, fără speranțe pentru Raileanu ('78).
Francezul Gele ar fi putut aduce liniștea în tabăra ”călăreților roșii”, însă a preferat o pasă în centru, în locul lui șut, pentru Ciocâlteu, însă un adversar a reușit să îndepărteze pericolul ('86). Din cornerul rezultat, Dandea a reluat alături, cu capul (87), apoi Gele a șutat în stâlpul din stânga lui Raileanu, de pe la 20 de metri ('87),pentru ca portarul moldovean să-și țină încă o dată echipa… în viață la reluarea aceluiași Gele ('88).
Dejenii au plecat, în cele din urmă, cu un punct de la Rm. Vâlcea după ce, în prelungiri, Frăsineanu a catapultat aproape de vinclu mingea respinsă de Dandea ('90+3). Jucătorii lui Beza au pierdut alte două puncte pe teren propriu, după cele cu Oțelul, de acum două săptămâni, în vreme ce uniriștii lui Militaru au reușit să termine și acest al șaselea meci cu gol marcat
Eugen Beza a început meciul cu ”unsprezecele” Mitrovic – Arhirii, Natea (cpt.), R. Crișan, Riza –  Cărăruș, R. Boboc – Oct. Ursu, Al. Luca, Manole – Gele. Au mai intrat Raicea, Ciocâlteu, Curtean, Buzan și Dandea.

 

Autor - Ovidiu BOICA
10 septembrie 2022 la 10:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.