Cei mai buni la 2X2 Race 2022 – ultra sky marathon-ul din Munții Făgăraș

Cei mai buni la 2X2 Race 2022 – ultra sky marathon-ul din Munții Făgăraș

În sfârşitul de săptămână ce a trecut, zona Masivului Făgăraş a fost gazda celei de-a zecea ediţii a “2X2 RACE”, cel mai dificil ultramaraton organizat în România. Competiţia, deosebit de tehnică, s-a desfăşurat la o altitudine de peste 2000 de metri şi i-a împins pe participanți să își depășească limitele. “A fost cel mai spectaculos și solicitant eveniment din cadrul competițional din România, comparabil ca nivel de dificultate cu alte curse recunoscute în afara țării. Rezultatele acestei ediții au fost pe măsura dificultății traseului, astfel că la 2X2 (cursa care a străbătut un traseu între vârful Moldoveanu și vârful Negoiu), din cei 125 de participanți înscriși, au ajuns la linia de Finish în limita de timp doar 69 de alergători. La categoria X2, care a însemnat alergarea până pe vârful Negoiu și înapoi la Bâlea Lac, din cei 146 de alergători înscriși, au terminat la timp cursa 124”, transmit organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă. Florin Băraş, unul dintre cei care au organizat ultramaratonul, ne-a informat că „2X2 RACE este un eveniment care aduce laolaltă sportivi din toate colțurile țării, dar și din afara sa. E greu de explicat fenomenul unei astfel de competiții și munca depusă de toți cei care participă. Parcurgerea unor trasee montane, care în ritm de drumeție ar însemna trei sau patru zile, în maxim 14 ore este ceva incredibil. Iar dacă luăm în calcul sportivii care au reușit să termine în mai puțin de 7 ore, ei bine, este fascinant. Mă înclin, şi sper să ne vedem cu bine ediția viitoare!”, Cea de-a X-a ediţie a competiţiei a adus şi un nou record de timp pentru parcurgerea traseului dintre Bâlea lac şi vârful Moldoveanu, Viorel palici reuşind această performanţă spectaculoasă în mai puţin de două ore (1h 58’), ceea ce înseamnă un timp extraordinar. Iată care au fost primii trei clasaţi de la fiecare cursă şi categorie: 2X2 – Feminin, I. Niki Dendel – Ungaria [9h 00' 18''], 2. Adriana Ploșniță – România [9h 08' 37''], 3. Ştefania Buzincu – România [9h 35' 44'']; Masculin: 1. Viorel Palici – România [6h 50' 29''], 2. Ionuţ Alexandru Husariu – România [6h 53' 34''], 3. Aurelien Escolano – Franța [7h 05' 01'']. X2 – Feminin: 1. Denisa Dragomir – România [3h 10' 23''], 2. Ingrid Mutter – România [3h 34' 05''], 3. Mara Voicu – România [4h 01' 23'']; Masculin: 1. Paul Pepene – România [2h 38' 52''], 2. George Jinga – România [2h 52' 06''], 3. Sebastian Cojanu – România [2h 52' 18'']. Lista completă a rezultatelor poate fi consultată accesând link-ul: https://www.2x2race.ro/rezultate-2022/ „2X2 RACE” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Sportivă, organizată de Asociația Club Sportiv 2X2 Race în colaborare cu Asociația Club Sportiv Grey Projects. Partner principal de eveniment: Andu. Evenimentul este realizat cu sprijinul: Decathlon, Gold Nutrition și Zuzu Fit, cu scopul principal de promovare a activității de alergare montană în România, utilizând poteci marcate din Munții Făgăraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

Foto: Tibi Hila

Imagine intercalată
Imagine intercalată
24 august 2022 la 11:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Vicecampioana CSO Tălmaciu câştigă derbiul cu campioana CFR Cluj, în deplasare. Diferenţă de numai 17 “beţe”. Sibienii sunt liderii Campionatului Naţional
CS Orăşenesc Tălmaciu a câştigat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, derbiul cu campioana CFR, în Campionatul Naţional de seniori. Vicecampioană...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.