Reîntâlnire cu echipa lui Pelici, Blănaru și Bogdan Rusu, la revenirea în primul eșalon a sibienilor de la FC Hermannstadt

Reîntâlnire cu echipa lui Pelici, Blănaru și Bogdan Rusu, la revenirea în primul eșalon a sibienilor de la FC Hermannstadt

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa sibiană va juca, în prima etapă a noului sezon al Superligii, noua denumire a Ligii 1, cu CS Mioveni, formație pregătită de antrenorul Alexandru Pelici și care îi are în lot pe Bogdan Rusu și Ștefan Blănaru, doi dintre jucătorii care au făcut parte din lotul lui FC Hermannstadt în sezonul 2017/2018, când s-a reușit promovarea în primul eșalon. Meciul va avea loc la Mediaș, acolo unde sibienii își vor disputa jocurile considerate pe teren propriu și în prima parte a acestui sezon.

În etapa a II-a, ”alb-roșii” vor merge pe terenul Chindiei, după care urmează alte două partide la Mediaș, cu FC Botoșani și FC Voluntari.

După deplasarea pe Litoral, în etapa a VI-a FC Hermannstadt va primi vizita campioanei CFR Cluj-Napoca-Napoca, iar pe vicecampioana FCSB, echipa lui Marius Măldărășanu o vor întâlni în runda imediat următoare.

Derbiul primei etape este cel dintre CFR și Rapid, iar în etapa a doua giuleștenii primesc vizita vicecampioanei FCSB.

Sezonul 2022/2023 al Superligii va avea la start 16 echipe, va începe pe 16 iulie şi va beneficia, în premieră, de sistemul VAR (Video Assistent Referee).

După cele 30 de etape din sezonul regular, primele şase echipe clasate vor intra în play-off (sistem tur/retur), iar ultimele zece vor disputa play-out-ul (doar meciuri tur).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sezonul 2022/2023 va fi întrerupt în perioada 13 noiembrie – 3 decembrie, perioadă în care se desfăşoară Campionatul Mondial de fotbal din Qatar.

 

PROGRAMUL TURULUI SUPERLIGII 2022/2023

ETAPA I

Petrolul Ploiești – FC Voluntari

FC Argeş – UTA Arad

Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

FCSB – Universitatea Cluj-Napoca

CFR Cluj-Napoca – Rapid București

Farul Constanţa – FC ”U” Craiova 1948

FC Hermannstadt – CS Mioveni

FC Botoşani – Chindia Târgovişte

ETAPA A II-A

UTA Arad – Petrolul Ploiești

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Argeş

Universitatea Cluj-Napoca – Universitatea Craiova

Rapid București – FCSB

FC ”U” Craiova 1948 – CFR Cluj-Napoca

CS Mioveni – Farul Constanţa

Chindia Târgovişte – FC Hermannstadt

FC Voluntari – FC Botoşani

ETAPA A III-A

Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

FC Argeş – Universitatea Cluj-Napoca

Universitatea Craiova – Rapid București

FCSB – FC ”U” Craiova 1948

CFR Cluj-Napoca – CS Mioveni

Farul Constanţa – Chindia Târgovişte

FC Hermannstadt – FC Botoşani

FC Voluntari – UTA Arad

ETAPA A IV-A

Universitatea Cluj-Napoca – Petrolul Ploiești

Rapid București – FC Argeş

FC ”U” Craiova 1948 – Universitatea Craiova

CS Mioveni – FCSB

Chindia Târgovişte – CFR Cluj-Napoca

FC Botoşani – Farul Constanţa

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – UTA Arad

FC Hermannstadt – FC Voluntari

ETAPA A V-A

Petrolul Ploiești – Rapid București

FC Argeş – FC ”U” Craiova 1948

Universitatea Craiova – CS Mioveni

FCSB – Chindia Târgovişte

CFR Cluj-Napoca – FC Botoşani

UTA Arad – Universitatea Cluj-Napoca

Farul Constanţa – FC Hermannstadt

FC Voluntari – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

ETAPA A VI-A

FC ”U” Craiova 1948 – Petrolul Ploiești

CS Mioveni – FC Argeş

Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova

FC Botoşani – FCSB

Rapid București – UTA Arad

FC Hermannstadt – CFR Cluj-Napoca

Universitatea Cluj-Napoca – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Farul Constanţa – FC Voluntari

ETAPA A VII-A

Petrolul Ploiești – CS Mioveni

FC Argeş – Chindia Târgovişte

Universitatea Craiova – FC Botoşani

UTA Arad – FC ”U” Craiova 1948

FCSB – FC Hermannstadt

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Rapid București

CFR Cluj-Napoca – Farul Constanţa

FC Voluntari – Universitatea Cluj-Napoca

ETAPA A VIII-A

Chindia Târgovişte – Petrolul Ploiești

FC Botoşani – FC Argeş

CS Mioveni – UTA Arad

FC Hermannstadt – Universitatea Craiova

FC ”U” Craiova 1948 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Farul Constanţa – FCSB

Rapid București – Universitatea Cluj-Napoca

CFR Cluj-Napoca – FC Voluntari

ETAPA A IX-A

Petrolul Ploiești – FC Botoşani

UTA Arad – Chindia Târgovişte

FC Argeş – FC Hermannstadt

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CS Mioveni

Universitatea Craiova – Farul Constanţa

Universitatea Cluj-Napoca – FC ”U” Craiova 1948

FCSB – CFR Cluj-Napoca

FC Voluntari – Rapid București

ETAPA A X-A

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești

FC Botoşani – UTA Arad

Chindia Târgovişte – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Farul Constanţa – FC Argeş

CS Mioveni – Universitatea Cluj-Napoca

CFR Cluj-Napoca – Universitatea Craiova

FC ”U” Craiova 1948 – Rapid București

FCSB – FC Voluntari

ETAPA A XI-A

Petrolul Ploiești – Farul Constanţa

UTA Arad – FC Hermannstadt

Sepsi OSK Sf. Gheorhge – FC Botoşani

Universitatea Cluj-Napoca – Chindia Târgovişte

FC Argeş – CFR Cluj-Napoca

Rapid București – CS Mioveni

Universitatea Craiova – FCSB

FC Voluntari – FC ”U” Craiova 1948

ETAPA A XXII-A

CFR Cluj-Napoca – Petrolul Ploiești

Farul Constanţa – UTA Arad

FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

FC Botoşani – Universitatea Cluj-Napoca

Chindia Târgovişte – Rapid București

FCSB – FC Argeş

CS Mioveni – FC ”U” Craiova 1948

Universitatea Craiova – FC Voluntari

ETAPA A XIII-A

Petrolul Ploiești – FCSB

UTA Arad – CFR Cluj-Napoca;

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Farul Constanţa

Universitatea Cluj-Napoca – FC Hermannstadt

Rapid București – FC Botoşani

FC ”U” Craiova 1948 – Chindia Târgovişte

FC Argeş – Universitatea Craiova

FC Voluntari – CS Mioveni

ETAPA A XXIV-a

Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești

FCSB – UTA Arad

CFR Cluj-Napoca – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Farul Constanţa – Universitatea Cluj-Napoca

FC Hermannstadt – Rapid București

FC Botoşani – FC ”U” Craiova 1948

Chindia Târgovişte – CS Mioveni

FC Argeş – FC Voluntari

ETAPA A XV-A

Petrolul Ploiești – FC Argeş

UTA Arad – Universitatea Craiova

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB

Universitatea Cluj-Napoca – CFR Cluj-Napoca

Rapid București – Farul Constanţa

FC ”U” Craiova 1948 – FC Hermannstadt

CS Mioveni – FC Botoşani

FC Voluntari – Chindia Târgovişte.

 

 

 

Autor - b.o.n.
01 iulie 2022 la 13:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.