(FOTO) FC Inter a ratat barajul pentru promovarea în Liga 3! Prima (și ultima) înfrângere din sezon, dar cea mai dureroasă

(FOTO) FC Inter a ratat barajul pentru promovarea în Liga 3! Prima (și ultima) înfrângere din sezon, dar cea mai dureroasă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Inter a ratat promovarea în Liga 3 la finalul ”dublei” cu campioana Brașovului, Olimpic Zărnești. După un parcurs fără sincopă în Liga a IV-a Sibiu, cu 27 de victorii din tot atâtea posibile și 158 de goluri marcate, ”bleu-albaștrii” au terminat la egalitate în prima manșă, acum o săptămână (1-1), dar au pierdut barajul după ce au fost învinși pe ”Obor”, sâmbătă, cu 2-1. Evoluția jucătorilor lui Marius Zăvoi a fost sub așteptări, în fața unei formații care are în componență destui jucători cu experiență cel puțin la al treilea eșalon, iar promovarea celor din Zărnești nu poate fi pusă la îndoială, este meritată, lucru recunoscut și de o parte dintre cei aproape 2.000 de suporteri care s-au aflat în tribunele stadionului sibian.

Custom Image

Însoțiți de o galerie numeroasă, care a cântat și i-a încurajat în permanență, dominând fondul sonor al pe ”Obor”, galerie însă numeric net inferioară suporterilor sibieni, care în mare parte au urmărit meciul ca la teatru, fără scandări, fără să-i împingă un pic e la spate, cum se spune, pe jucătorii lui Zăvoi, brașovenii au început curajos meciul și Mariean putea deschide scorul după numai câteva zeci de secunde. Tot echipa lui Mihai Stere a reușit să deschidă scorul la capătul unui contraatac, centrare Berloiu pentru Mielușoiu, care a punctat din interiorul careului mic (7).

Custom Image

Sibienii au avut nevoie de minute bune pentru a-și reveni din șoc, iar în partea a doua a reprizei au început să apară ocaziile și la poarta lui Mihok, goal-keeper-ul fiind serios întrebuințat la șuturile lui Adi Stoia și Cătă Tineiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

”Bleu-albaștrii” au restabilit egalitatea cu un minut înainte de pauză dintr-o lovitură de la 11 metri obținută de Tineiu la un fault al lui Albu. Oaspeții au contestat vehement acordarea penaltiului, fără succes, iar Adi Greavu l-a învins pe Mihok de la punctul cu var cu un șut plasat, după ce l-a trimis pe celălalt colț.
Brașovenii puteau totuși intra în avantaj la veastiare pentru că imediat Maier a respins până la Miclis șutul lui Albu, în cros, însă mijlocașul a reluat în bară, din apropiere.

Custom Image

Maier – înlocuitorul lui Comăniciu, absent după ce a fost eliminat în finalul meciului tur – a fost salvat încă o dată, de data asta de transversală, la reluarea lui Șerban, la 10 minute de la reluare.
Meciul a fost întrerupt apoi minute bune după ce Mihok s-a accidentat în încercarea de a îndepărta o minge din propriul careu, fiind luat cu salvarea și transportat la spital.

Custom Image

La puțin timp după reluarea jocului, Mariean a readus Zărneștiul în avantaj cu un șut din afara careului mare, iar reușita le-a turnat parcă plumb în ghete celor de la Inter. Deși au avut suficient timp la dispoziție, aceștia parcă și-au pierdut limpezimea de  altădată în atac, au atacat haotic, fără direcție, astfel că nu au reușit să marcheze nici măcar golul cu care să ducă meciul în prelungiri. Minutele s-au scurs, iar fluierul de final a declanșat fiesta în partea de tribună în care a luat loc galeria Olimpicului. De cealaltă parte, după ce, anul trecut, a ratat participarea la barajul pentru promovare, acum ”bleu-albaștrii” sunt învinși în barajul pentru Liga 3 și s-ar putea să joace și la anul în Liga a IV-a. S-ar putea… 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom ImageCustom Image

Autor - Ovidiu BOICA
25 iunie 2022 la 21:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
CSC Şelimbăr, calificată direct în play-off-ul Cupei României, sau FC Hermannstadt se va prezenta cu juniorii, săptămâna viitoare?
Echipa din Şelimbăr ar putea să se calificate direct în play-off-ul Cupei României. ”Călăreţii roşii” ar fi trebuit...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Golgeterul Superligii, în probe la FC Inter. “O răsplată pentru munca, sacrificiile şi efortul depus”. Cum în caracterizează antrenorul său
Cel mai bun marcator al primei ediţii a Superligii Sibiu a fost un jucător de perspectivă al uneia...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Capăt de drum pentru ACS Mediaş în Cupa României. Înfrângere într-un meci cu prelungiri, la Blaj
Echipa din Mediaş părăseşte Cupa României la o săptămână după ce câştigase pe ”Obor”, cu 2-0, în faţa...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.