FC Inter Sibiu este noua campioană județeană. ”Bleu-albaștrii” vor disputa barajul pentru promovarea în Liga 3

FC Inter Sibiu este noua campioană județeană. ”Bleu-albaștrii” vor disputa barajul pentru promovarea în Liga 3

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa lui Marius Zăvoi a câștigat, astăzi, derbiul cu ocupanta locului secund, la Avrig, și și-a asigurat matematic titlul județean, cu 3 etape înainte de finalul play-off-ului și, implicit, al acestui sezon din Liga a IV-a. După 90 de minute, ”bleu-albaștrii” s-au impus cu 4-1 prin golurile lui Stoia '3, Cătălin Tineiu '9, '30 și Ionuț Bărculeț '64.
În urma acestui rezultat, FC Inter acumulează 45 de puncte, cu 10 mai multe decât Păltiniș Rășinari și 12 peste FC Avrig, care are însă un meci mai puțin disputat. Ultima ar putea-o egala pe Inter la puncte în scenariul în care ar câștiga toate cele patru jocuri pe care le mai are de disputat, iar ”bleu-albaștrii” ar pierde tot până la final, însă și în acest scenariu câștig de cauză va avea Interul datorită puctajului mai bun din sezonul regular. Reamintim că FC Inter nu a pierdut niciun punct în actuala ediție de campionat, ajungând acum la 24 de victorii consecutive.

 

Autor - Ovidiu BOICA
21 mai 2022 la 19:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Fostul atacant al lui FC Hermannstadt ajunge la o de opt ori campioană a României
Încă un jucător din lotul de anul trecut al lui FC Hermannstadt şi-a găsit echipă, în ultima zi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Crosul Copiilor Sibiu ajunge la cea de-a treia ediţie. Invitaţie la “o dimineață plină de energie, mișcare, distracție și voie bună”
Ediţia de toamnă 2026 a “Crosului Copiilor Sibiu” va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, în Parcul Sub Arini....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Eugen Beza: “Rezultat meritat”. Ce concluzii trage antrenorul “călăreţilor roşii” după remiza cu Metalul
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că echipa sa a făcut un meci bun în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Metal(ul) dur. Şelimbărul rămâne fără victorie acasă după 1-1 cu Buzăul. Rezerva Şerban salvează un punct
”Călăreţii roşii” au terminat la egalitate meciul disputat, sâmbătă, la Cisnădie. Buzoienii au decis scorul după ce portarul...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
CSU Sibiu pierde la o posesie finala ”Cupei Timişoara”. Pentru ”galben-albaştri” urmează participarea la ”Memorialul Ziguli”
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această după-masă, la diferenţă de un coş finala mare a ”Cupei Timişoara”. CSU...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
(FOTO) Interul, răpus dintr-o lovitură de la 11 metri, la revenirea pe “Municipal”
Cei peste o mie de spectatori au avut parte de un spectacol bun din partea ambelor echipe, în...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Sibienii de la ACS Senchu, la stagiul internațional ”Pantheon Judo Camp”, în stațiunea Venus
ACS Senchu a participat cu zece sportive la ediţia a X-a a stagiului internațional ”Pantheon Judo Camp 2026”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Lot complet la CSU Sibiu. Un internaţional de juniori, născut în Franţa, ultimul transfer
CSU Sibiu anunţă transferul unui small forward de 2,02 metri, internaţional de juniori. Melvin Dubuc are 19 ani,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Rapid câştigă pe final meciul de la Sibiu cu Poli Timişoara, din grupele Cupei României
Echipa giuleşteană s-a impus, în această seară, cu 2-0, în faţa divizionarei secunde Poli Timişoara, pe Stadionul ”Municipal”...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Prima victorie pentru CSU Sibiu în amicale. “Galben-albaştrii” au câştigat cu maghiarii de Kecskemét şi joacă finala “Cupei Timişoara”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, la Timişoara, în faţa ocupantei locului 12 din prima divizie a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Ce lovitură! ACS Bradu transferă un portar care a cucerit titlul de campion naţional cu CFR Cluj şi trei trofee ale Cupei României
Vicecampioana judeţeană ACS Bradu închide campania de transferuri cu o mutare spectaculoasă. Echipa sibiană şi-a asigurat serviciile portarului...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.