Ziua și Noaptea Muzeelor 2022, sărbătorită la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Ziua și Noaptea Muzeelor 2022, sărbătorită la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Sâmbătă, 14 mai 2022, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, se alătură instituțiilor muzeale, sărbătorind Ziua și Noaptea Muzeelor 2022, eveniment care susține și promovează patrimoniul local și național, cultura și educația. Cei care își vor îndrepta pașii spre biblioteca publică sibiană vor avea ocazia să viziteze spații ale bibliotecii și, în egală măsură, să ia parte la o serie de activități și evenimente culturale pregătite de echipa bibliotecarilor astriști.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Palatul ASTRA va fi deschis pentru vizitare în intervalul orar 10:00 – 22:00. Pasionații de istorie, patrimoniu și memorie locală vor beneficia de vizite ghidate care cuprind spațiile clădirii istorice a Asociațiunii ASTRA: Colecțiile Speciale, Muzeul Asociațiunii și cabinetele documentare, Fondul Academia Română și Sala Festivă. Tururile ghidate vor fi organizate la orele 11:00, 13:00, 15:00 și 17:00. Acestora li se adaugă povestea Parcului Astra și a străzilor din apropiere, relatată de dl. Răzvan C. Pop, istoric, în spațiul Terasei Bibliotecii situată în Corpul B. În egală măsură, cei interesați vor avea ocazia să viziteze în Foaierul Bibliotecii expoziția „175 de ani de la înființarea învățământului militar românesc”, organizată în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu" din Sibiu.

Pentru prima dată, evenimentul Ziua și Noaptea Muzeelor va fi marcat și în orașul Cisnădie, publicul având prilejul să viziteze, incinta Casei de Cultură, Expoziția de carte veche din Colecțiile Bibliotecii ASTRA Sibiu. Cisnădiorenii de toate vârstele vor putea descoperi volume de patrimoniu vechi de sute de ani.

Programul Cinematecii ASTRA va debuta cu proiecții de filme artistice clasice din colecțiile bibliotecii. Vor avea loc retrospectivele „Charlie Chaplin” (Sala Festivă, orele 18:00 și 20:00) și „Audrey Hebpurn” (Filiala Valea Aurie , orele 17:00 și 20:00).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un moment inedit în programul Ziua și Noaptea Muzeelor 2022 îl reprezintă atelierul „Povești în pijamale”, eveniment dedicat lecturii pentru cei mai mici dintre vizitatori. Sunt așteptați toți cei care îndrăgesc personajele de poveste, părinți și copii, deopotrivă. La această activitate, echipamentul adecvat al participanților este binevenit.

Sediile centrale și ale filialelor Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Bâlea, Valea Aurie, Vasile Aaron, Cisnădie) vor fi gazda numeroaselor activități dedicate iubitorilor de istorie, lectură, teatru și muzică. Programul include ateliere de lectură și joc de rol, ateliere creative, atelier de caligrafie, un spectacol de teatru și muzică, expoziții documentare, proiecții de filme. Atelierul de caligrafie se va desfășura cu sprijinul doamnei înv. Maria Munteanu, profesoară, iar atelierul de lectură și joc de rol, cu susținerea doamnei Raluca Răducă, actor-mânuitor păpuși. Participanții la Atelierele de dezvoltarea personală prin actorie, îndrumați de actorul Lucian Dragotă vor susține momentele de teatru, iar un grup de elevi de la Palatul Copiilor Sibiu, coordonat de Cătălina Minodora Dumitrean, va susține momentele muzicale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activitățile și evenimentele sunt organizate în parteneriat cu: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu" din Sibiu, Teatrul Gong Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu și Centrul Cultural Cisnădie.

***
Informații referitoare la activitățile și colecțiile Bibliotecii ASTRA Sibiu se regăsesc accesând canalele de comunicare și promovare (website, facebook, instagram), Catalogul online, platforma de cărți electronice Cloud Library, Depozitul Digital, serviciul BiblioSuport.

11 mai 2022 la 21:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Gata cu amicalele. CSU Sibiu debutează la Piteşti în noul sezon al LNMB
Baschetbaliştii sibieni joacă, în prima etapă a sezonului 2026/27 al LNMB, cu FC Argeş, la Piteşti. Meciul este...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Meciul AFC Agnita – ACS Bradu, capul de afiş al etapei a V-a în SuperLiga Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, la Agnita se vor afla faţă în faţă campioana en-titre, respectiv...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Restricții de circulație la Mediaș pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă
Mai multe restricții de circulație vor fi instituite la Mediaș, în perioada 3–4 octombrie, pentru desfășurarea celei de-a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 17 ore
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Poveștile lui Ion Creangă se aud și în limba germană la Teatrul „Gong” din Sibiu
Poveștile lui Ion Creangă ajung pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu și în limba...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.