(FOTO) Continuă suspansul! FC Hermannstadt și Petrolul au terminat la egalitate (și) la Mediaș! Acuzații la golul egalizator al ploieștenilor, care își amână însă promovarea matematică

(FOTO) Continuă suspansul! FC Hermannstadt și Petrolul au terminat la egalitate (și) la Mediaș! Acuzații la golul egalizator al ploieștenilor, care își amână însă promovarea matematică

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cazul unei victorii la Mediaș, Petrolul ar fi promovat matematic încă de pe acum în Liga 1, în vreme ce sibienii aveau, la rându-le, mare nevoie de un succes, pentru că jucătorii echipei ”șepcilor roșii” le suflă-n ceafă, iar promovarea directă e sub semnul amenințării. Miza jocului fiind mare, spectacolul a cam lipsit, acesta lăsând loc prudenței de ambele părți, rezultând un joc mai degrabă gri, între două echipe care au toate șansele să joace, la anul, pe prima scenă. 

Custom Image

 Prima repriză a fost de-a dreptul plictisitoare, de-abia pe finalul acesteia devenind mai animată. Nașul Nae Constantin și finul Măldărășanu se cunosc atât de bine încât au reușit să se anuleze reciproc, ocaziile de gol putând fi numărate pe degetele de la o singură mână.
Balaure a trimis în careul mic, la al doilea corner consecutiv al sibienilor, dar Baba Alhassan a reluat neconvingător și, din spatele lui Huja, mingea a juns în brațele lui Avram ('3).

Custom Image

Mai periculoși au fost oaspeții, trei minute mai târziu Iliev respingând de sub transversală, în lateral, la bolta lui Măzărache, cu capul, din centrarea lui Pârvulescu.
Au urmat câteva șuturi de la distanță ale sibienilor, dar Mino Sota ('7), Pantea ('21) și Baba Alhassan ('29) au fost impreciși, iar Avram s-a opus la reluările acelorași Pantea ('23) și Mino Sota ('37).
Măldărășanu s-a văzut nevoit să facă prima schimbare încă înainte de pauză. Petrișor Petrescu, mijlocașul care a început jocul pe bancă după ce, cu o zi mai devreme, era dat incert, a bătut penaltiul obținut de Oroian la o gafă impardonabilă a lui Pârvulescu, deblocând tabela, cu un minut înainte de pauză.

Iliev le-a dat emoții sibienilor, în prelungiri, scăpând din brațe mingea centrată de Velisar pentru Lică, dar a revenit și a reținut la a treia încercare ('45+1).

Custom Image

Repriza s-a încheiat cu sprintul lui Pantea, în stânga, dar fundașul de pe cealaltă parte al Sibiului a tras slab și Avram a reținut ('45+2).
Repriza secundă a început cu ceva mai mult nerv, iar Velisar a semnat prima ocazie de gol, însă a trimis pe lângă vinclu de la aproape 30 de metri ('48).
În replică, Daniel Paraschiv a luat-o la goană cu mingea la picior de la jumătatea terenului, însă în careu a fost ajuns de Meijers și deposedat, spre supărarea lui Baba Alhassan, care aștepta singur-singurel în fața porții ('60), iar în urma cornerului Ionuț Stoica a trimis alături, cu capul.

Custom Image

Ploieștenii au egalat la o fază la care asistentul Păunescu pare să fi adormit cu fanionul în mână. Mario Bratu și Meijers au șutat în blocaj, apoi mingea a juns la Takayuki Seto, iar niponul a catapultat-o în plasa laterală a porții unui Iliev stană de piatră. Pe direcția șutului, într-un ofsaid văzut probabil și de la Ploiești, era Măzărache, care în plus s-a și făcut că joacă mingea, derutându-l pe bulgarul dintre buturile lui Hermannstadt, dar atât asistentul Păunescu, cât și ”centralul” Barbu au închis ochii ('66).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nouă cartonașe galbene în mai puțin de o jumătate de oră!

Nervii au cedat, Ionuț Stoica, Iliev și Năstăsie au fost avertizați de arbitrul din Făgăraș, care până la final a acordat alte șase ”galbene”.
În timpul rămas, sibienii au căutat cu disperare să preia din nou conducerea pe tabelă, dar au acuzat șocul golului egalizator. Petrescu a trimis în două rânduri, din lovitură liberă, pe lângă poarta lui Avram ('77, '89), iar Mino Sota a reluat alturi, cu capul, în prelungiri, după o centrare din flancul drept ('90+2).

Custom Image

După 0-0 în turul play-off-ului, pe ”Ilie Oană”, cele două echipe au terminat la egalitate și la Mediaș. Petrolul și FC Hermannstadt sunt în continuare pe primele doupă locuri, despărțite de două puncte, cu două etape înainte de finalul campionatului, dar în lupta pentru promovarea directă continuă să se amestece și echipa ”șepcilor roșii”, clujenii stând la cotitură, fiind acum la egalitate de puncte cu formația lui Măldărășanu (57), iar marți se joacă ”U” – FC Hermannstadt, sub Feleac! 

 

Liga 2, play-off, et. a VIII-a

FC HERMANNSTADT – PETROLUL PLOIEȘTI 1-1 (1-0)

Au marcat: Petrișor Petrescu '44 – penalti / Takayuki Seto '66.

FC HERMANNSTADT: 12. Plamen Iliev – 98. Alexandru Pantea, 4. Ionuț Stoica (cpt.), 23. Florin Bejan, 18. Raul Opruț – 14. Mino Sota, 8. Baba Alhassan (10. Ionuț Năstăsie '62) – 96. Silviu Balaure (7. Petrișor Petrescu '40), 29. Ionuț Biceanu (28. Valentin Buhăcianu '77), 51. Alexandru Oroian (13. Cosmin Bucuroiu '62) – 30. Daniel Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărășanu. Rezerve neutilizate: 31. Vlad Muțiu, 21. Gheorghe Tomșa, 77. Andrei Blejdea, 6. Paul Antoche, 9. Ioan Hora. Absenți: Călin Popescu (accidentat).

PETROLUL: 12. Raul Avram – 6. Viorel Lică (19. Senad Jarovic '46), 2. Marian Huja, 3. Bart Meijers – 22. Sergiu Pârvulescu, 37. Eugeniu Cebotaru (cpt.), 11. Takayuki Seto, 30. Mihai Velisar – 95. Mihai Constantinescu (98. Mario Bratu '62), 93. Simon Măzărache (26. Georgi Pashov '87), 24. Marius Cioiu (77. Cosmin Tucaliuc '62). Antrenor: Nicolae Constantin. Rezerve neutilizate: 28. Sebastian Moroz, 89. Alexandru Sabău, 36. Marius Boțogan, 17. Șaim Tudor, 33. Marius Chindriș. Absenți: Bogdan Țicu (suspendat), Sory Diarra (accidentat).

Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș). Asistenți: Florin Păunescu (Rm. Vâlcea), Ionuț Marius Bobe (București). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei/Satu Mare).

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara), Viorel Lolea (Reșița).

Cartonașe galbene: Pantea '45, I. Stoica '67, Iliev '68, Năstăsie '71, Opruț '84 / Meijers '74, Jarovic '90, Cebotaru '90+1.

Cartonașe roșii: – / -.

Raportul șuturilor: 13-6 (pe poartă 5-2). Cornere: 7-1. Ofsaiduri: 0-2. Raportul faulturilor: 8-12.

Omul meciului: Takayuki Seto (Petrolul).

Stadion: ”Gaz Metan” Mediaș. Spectatori: circa 4.000. Timp: primăvăratec. Gazon: denivelat.

Autor - Ovidiu BOICA
05 mai 2022 la 19:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.