La un meci de vacanță! ”Vulturii” debutează în play-off cu un eșec pe terenul campioanei

La un meci de vacanță! ”Vulturii” debutează în play-off cu un eșec pe terenul campioanei

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii n-au putut produce surpriza în debutul play-off-ului, cedând la o diferență de 10 puncte în ”BT Arena”, în fața campioanei ”U” BT. După 40 de minute, clujenii lui Mihai Silvășan s-au impus cu 89-79, făcând primul pas spre calificarea în semifinalele Ligii Naționale. Pentru echipa ibericului Hoyo, cel de-al doilea joc din seria cu ”U” BT ar putea fi ultimul din actualul sezon. O nouă înfrângere, vineri seara, de data asta în ”Transilvania”, îi va băga pe ”galben-albaștri” în vacanță încă de pe acum, pentru că, în prima fază a play-off-ului, se joacă după sistemul ”cel mai bun din 3 meciuri”.

Hoyo a început meciul disputat cu o asistență de aproape 3.000 de spectatori cu internaționalii Lucas Tohătan și Rareș Uță alături de Tamulis, ”Mo” Pratt și McGrew, răspunzând ”cinciului” Clujului alcătuit din Brown, Patrick Richard, Guzman, Ștefan Grasu și Stipanovic.

Brown l-a faultat pe Tohătan în debutul jocului și cel mai bun baschetbalist român eligibil regulii U23 din Liga Națională în sezonul regular a deschis scorul de la linia de ”libere”. Grasu a reacționat cu un three-point play. Uță a readus Sibiul în avantaj (4-3), dar Brown și Stipanovic au înscris pentru 7-4.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Uță și Tohătan au mai înclinat o dată balanța în favoarea ”galben-albaștrilor” (8-7), dar cu un ”run” de 6-0 ”U” s-a dus pentru prima dată la cinci lungimi (13-8).

Prima triplă din meci a înscris-o Stewart, venit de pe bancă, de-abia în minutul 6, apoi Brown l-a imitat și Hoyo a luat primul time-out la 19-10 ('7).

La reluare, sibienii au pornit cursa de urmărire și, până la prima pauză, aproape au anulat avantajul gazdelor, ”U” BT mai având doar o jumătate de coș în fața adversarului (22-21), la capătul unei perioade în care jucătorii celor două echipe au trecut mult prea des pe la linia de ”libere” (23).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Avantaj de o jumătate de coș pentru ”U” BT la prima pauză

 

Hogue a inaugurat tabela în actul secund, iar după reacția lui Blake, Steward a pus două posesii între ”U” și adversar cu o aruncare din spatele semicercului (27-23).

”Vulturii” s-au ținut aproape, dar au reușit să preia controlul de-abia la jumătatea perioadei prin four-point play-ul lui McGrew, americanul fiind faultat de Stipanovic pe aruncare (32-31).

Stipanovic s-a revanșat la următorul atac, dar Pratt a înscris o triplă, iar McGrew și Tohătan au completat seria pozitivă pentru un ”run” de 7-0 al CSU, Silvășan cerând time-out, cu 3 minute înainte de pauza mare (39-35).

Stewart, de la linia de ”libere”, și Richard au egalat la 39, acum fiind rândul lui Hoyo să ia time-out. La revenirea pe parchet, McGrew a readus-o pe CSU în avantaj, dar Colceag a stabilit scorul primei reprize cu o aruncare de la distanță. ctul secund s-a terminat nedecis (20-20), iar Clujul păstra avantajul fragil de o jumătate de coș, pe tabelă, la fel ca după primul sfert (42-41).

”Galben-albaștrii” au început în forță repriza secundă, Uță a deschis scorul, iar Blake a înscris o triplă, CSU preluând inițiativa și având avantaj de două posesii (46-42).

”U” a reacționat prin Stipanovic, dar imediat Pratt a înscris o triplă, iar Tohătan a trecut la linia de ”libere”, fixând diferența la +6 (50-44). Situația arăta bine pentru jucătorii lui Hoyo…

Bircevic a dat semnalul revenirii, cu un coș de la distanță, apoi Steward, cu un dunk și apoi de la linia de ”libere”, au întors rezultatul (51-50).

Echilibrul s-a menținut până la finalul perioadei, una câștigată la o posesie diferență de ”U” BT, care conducea la ultima pauză cu 61-58.

 

Diferența s-a făcut în actul decisiv

 

Sârbul Bircevic a înscris 7 puncte în debutul actului deciciv și ”U” se desprindea la aproape 10 puncte în primele 3 minute (68-59), iar după coșul lui Pratt, tot el a făcut ca tabela să scrie pentru prima dată diferența din două cifre, cu o aruncare de la distanță (71-61).

Tot din spatele semicercului a punctat și Richard, iar la +11 pentru adversar, Hoyo a cerut în sfârșit time-out (74-63).

Cel mai mare ecart a fost de 14 puncte (84-70), ”galben-albaștrii” nereușind, în cele 3 minute rămase, să mai schimbe soarta meciului, cedând în cele din urmă cu 89-79.

Cele două echipe se vor întâlni din nou, în meciul doi al seriei, vineri seara, la Sibiu, meciul din Sala ”Transilvania” fiind programat de la ora 19:00. Jucătorii lui Silvășan mai au nevoie de un succes pentru a ajunge în semifinale. În ceea ce-i privește pe baschetbaliștii ibericului Hoyo, aceștia ar putea juca eventual cu bagajele făcute, vacanța bătând la ușă. Nu este exclus însă ca seria să ajungă în decisiv pentru că, la ultimul duel direct din ”Transilvania”, CSU s-a impus cu 85-82.

 

Rareș Uță, Tohătan și Blake, cei mai buni marcatori ai lui CSU

 

Cu 14 puncte, pitotul de 2,12 metri a fost cel mai bun marcator al echipei sibiene în ”BT Arena”, cu 14 puncte. Cu unul mai puțin au reușit să înscrie celălalt internațional din lotul lui CSU prezent la ultimele meciuri ale echipei naționale, Lucas Tohătan, dar și Javion Blake. În plus, Uță a încheiat meciul cu 6 recuperări, două assist-uri și o intercepție, iar Tohătan a făcut 3 recuperări și o intercepție, dând 3 pase decisive. Blake a fost un pic mai modest, cu câte doupă recuperări și assist-uri.

Alți trei jucători de la BC CSU au înscris mai mult de 10 puncte. James Padgett a încheiat partida cu 12 puncte și 3 recuperări, iar Monyea Pratt și Tanner McGrew au marcat fiecare câte 11 puncte. ”Mo” a făcut 7 recuperări, capitol la care a fost lider în rândul sibienilor, și a dat 3 assist-uri, iar McGrew a făcut 5 recuperări și a dat 3 pase decisive.

Pentru BC CSU au mai jucat Mirel Dragoste (3 puncte, 3 recuperări)Olaf Schaftennar (două puncte, 3 recuperări), Toni Rotaru, dar cea mai slabă impresie a lăsat-o lituanianul Tamulis, care în aproape 20 de minute n-a reușit să înscrie nici măcar un punct, având 0/3 la aruncările de la distanță și 0/5 la cele de la semi-distanță.

De cealaltă parte, Andrija Stipanovic și Stefan Bircevic au marcat fiecare câte 16 puncte, dar primul a avut un indice al eficienței superior (18), cu patru unități peste sârb. Bosniacul a făcut 5 recuperări și 3 intercepții, la care a adăugat 3 pase decisive, în vreme ce cifrele lui Bircevic au fost următoarele: 4 recuperări și un assist.

Elijah Stewart a fost aproape ce Stipanovic și Bircevic, cu 14 puncte, iar liderii la recuperări și pase decisive, din lotul lui ”U” BT, au fost Dustin Vogue, respectiv Patrick Richard, cu câte 8 reușite.

Autor - Ovidiu BOICA
04 mai 2022 la 08:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 minute
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Vicecampioana CSO Tălmaciu câştigă derbiul cu campioana CFR Cluj, în deplasare. Diferenţă de numai 17 “beţe”. Sibienii sunt liderii Campionatului Naţional
CS Orăşenesc Tălmaciu a câştigat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, derbiul cu campioana CFR, în Campionatul Naţional de seniori. Vicecampioană...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Cine sunt sportivii de la PUMA care vor reprezenta Sibiul la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF 2026, în Spania
Clubul Sportiv PUMA participă cu 10 sportivi, antrenorii Alin Lazurca și Arthur Meizel, alături de arbitrul Ciprian Banea...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.