Ziua Veteranilor, marcată la Sibiu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Veteranilor de război, celor cărora le datorăm  apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale şi a intereselor României, le-a fost adusă recunoștință eternă și în acest an, potrivit  Hotărârii de Guvern din 2007, când data de 29 aprilie a fost instituită ca  fiind Ziua Veteranilor de Război.  Astfel pe cuprinsul țării dar și peste hotare, în dreptul operelor comemorative, în cimitire ori în fața monumentelor care omagiază sacrificiul veteranilor de război, au fost organizate ceremonii militare  de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori.

 

Și în Sibiu am consemnat o astfel de activitate organizată de structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administrația publică locală, Mitropolia Ardealului și Asociația Națională a Veteranilor de Război, Filiala Sibiu. Slujba de pomenire a fost săvârșită la  „Monumentul Veteranilor” din Pădurea Dumbrava. Ziua Veteranilor a fost marcată în acest an de sărbătoarea creștinilor ortodocși anume Izvorul Tămăduirii”.

Se cuvine a readuce în memoria colectivă a României file din arhiva istoriei acestor jertfe după cum urmează: ”

În Războiul de Independență (1877-1878) au murit 10.000 de ostași din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operații. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populația țării (n.n. peste 880.000 de militari) a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldați (n.n.  morți și dispăruți și 75.000 de invalizi), în vederea eliberării și reîntregirii naționale”. Trebuie menționat că acestor pierderi trebuie alăturați și cei 650.000 de morți din  rândul populației civile. ”Ulterior , în Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi, din care circa 92.000 de militari decedați”.

Autor
01 mai 2022 la 17:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
1 Mai în Dumbrava: probabil cel mai liniştit loc din Sibiu (şi împrejurimi)
Până nu demult, Dumbrava era locul obligatoriu şi tradiţional pentru toate distracţiile "câmpeneşti" ale sibienilor. Am scris de...
Actualitate
9 min de citit