Mieii își dau lâna pe nimic, dar carnea pe 45-60 de lei/kg

Mieii își dau lâna pe nimic, dar carnea pe 45-60 de lei/kg

Ultima săptămână a Postului înseamnă declanșarea operațiunilor de mobilizare pentru Paști. De la curățenia generală, până la aprovizionările furibunde, românii intră în febra pregătirilor. Pentru cei mai mulți, capul de afiș al mesei festive este mielul. Preparat sub formă de drob, ciorbă, friptură sau tocană, carnea de miel e cea mai căutată în această perioadă. Cum majoritatea produselor alimentare s-au scumpit, nici prețul animalului sacrificat de Paști nu putea scăpa de avalanșa majorărilor. Încetul cu încetul, preparatele altădată banale se transformă într-unele de lux, carnea de miel scumpindu-se în acest an cu aproximativ 25%.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Zvonurile potrivit cărora carnea de miel urma să ajungă la 50 de lei în acest an sunt confirmate de prețurile din hipermarket, unde au sărit de acest prag: 599 lei un miel întreg de 12 kg, 137 lei 3 kg de piept de miel cu os, pulpa de miel cu os întreagă la 3 kg costă 194,7 lei. Sibienii nădăjduiesc că în halele din piață carnea va costa ceva mai puțin în jur de 42-45 lei/kg.  

 

Miei cu 25% mai scumpi

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Mașca este unul dintre crescătorii de ovine din județul Sibiu. Locuiește și își desfășoară activitatea în Slimnic de o viață, dar spune că această îndeletnicire e din ce în ce mai grea: „Am vândut mieii en-gros cu 20 lei/kg în viu. Mulți dintre crescători au făcut la fel, mieii de Sibiu ajungând la arabi. S-au scumpit cu aproximativ 25% față de anul trecut, dar nu putem vorbi despre un câștig al crescătorilor pentru că s-au majorat prețurile la tot ceea ce înseamnă îngrășământ pentru pământ, porumb, motorină, tot, tot. Nici forță de muncă nu mai găsești, dacă ai un cioban, ții de el să nu-ți plece, e tot mai greu și în ritmul ăsta îmi e teamă că mulți vor renunța la creșterea oilor. Nu avem unde să vindem lâna, mieii îi dăm la export pe sume care abia acoperă cheltuiala, nu mai ești motivat, așa cum erai odată”. 

 

Adio vânzări la stână

 

Marius Mașca își amintește de vremurile în care mieii se vindeau direct la stână: „Pe vremuri venea omul la stână, îi tăiai mielul, îl lua, nu se mai temea nimeni de boli și alte cele. Tăiam non-stop, dar acum regulile s-au schimbat: nu mai vindem la stână, pentru că nu e voie. În plus, nici nu mai ai oameni destui pentru a face față cererii. Eu îi înțeleg și pe cei care se plâng că s-a scumpit carnea de miel pentru că, gândiți-vă, dintr-o pensie de 1000 de lei, ce ar însemna să dai jumătate pe un miel. Pe de altă parte, au crescut enorm cheltuielile oierilor, așa că scumpirea e justificată”.

Dacă la hipermarket carnea de miel costă între 45-60 lei/kg, sibienii speră ca cu câteva zile înainte de Paști să poată cumpăra din Piață puțin mai ieftin cu 42-45 lei/kg. 

Mulți dintre cei ce țin morțiș să aibă pe masa de Paști preparate din carne de miel, încep să se orienteze către preparatele comercializate în magazine, în cantități mai mici. „Voi cumpăra drob la caserolă, din magazin, pentru că e mai ieftin. Luăm puțin, de poftă, să nu zicem că nu am avut pe masă. Costă cam 15 lei bucata de 250 de gr. Nu știu dacă e ca cel pe care îl făceam noi acasă, dar e mai avantajos”, spune Brândușa, o sibiancă pentru care masa de Paști trebuie să conțină măcar puțină carne de miel. 

Autor - Dragos BAKO
17 aprilie 2022 la 11:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
(INTERVIU) Directorul CSU Sibiu despre locul 7 ocupat la finalul sezonului, staff-ul şi lotul pentru viitorul sezon, suportul fanilor şi unde se mută echipa când intră “Transilvania” în şantier
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.06.2026 SEBESUL DE...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol
Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 14 ore
Expoziția INSCRIPT a artistei Dana Fabini se deschide la Palatul Brukenthal din Sibiu
Expoziția INSCRIPT, semnată de artista Dana Fabini, va fi vernisată miercuri, 3 iunie, la Palatul Brukenthal din Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
ACS Champions ratează medaliile în Campionatul Naţional U13. Un sezon extraordinar pentru voleiul juvenil sibian
Voleiul juvenil sibian continuă să confirme la nivel național. ACS Champions “Casa Frieda” Sibiu a încheiat pe locul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Casa de Cultură a Studenților Sibiu, palmares extraordinar: 41 de medalii și premii într-o singură săptămână
Palmares extraordinar pentru Casa de Cultură a Studenților Sibiu. Instituția a obținut 41 de medalii și premii în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dorinel Munteanu dă vina pe arbitraj pentru retrogradare: ”Am crezut în Kovacs mititelul. Să le fie ruşine”
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, acuză arbitrajul din returul cu FC Voluntari, pierdut cu 3-0, în urma căruia...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt retrogradează în Liga 2
Echipa sibiană pierde cu 3-0 la Voluntari returul barajului pentru menţinerea/promovarea în Superligă şi coboară în eşalonul secund...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Cursele Copiilor au adus cei mai tineri participanți în Piața Mare
După ziua dedicată adulților, duminică a venit rândul celor mai tineri participanți să intre în cursă. Cursele Copiilor din...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Mesajul lui Dorinel Munteanu înaintea returului cu FC Voluntari: “Nu mergem să supravieţuim, ci să câştigăm”. Au venit banii…
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, susţine că toată săptămâna le-a repetat jucătorilor săi mesajul “Nu mergem să supravieţuim,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Iunie începe cu ploaie. Dar nu va fi exagerat de rece
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi în general...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 02.06.2026 ORLAT, Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.