Antim Ivireanul, un Sfânt adus aproape de inima noastră

Acasa >

Articol

O lucrare a distinsului patrolog și traducător român Ion Marian Croitoru mi-a inspirat titlul Picăturii acesteia. Îngrijit cum se cuvine a apărut volumul său Sfântul Antim Ivireanul- apărător al legii strămoșești (Ed. Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, 2019, 78 pg.). O aducere dinaintea cititorului a unei icoane de Arhiereu inspirat de Duhul Sfânt în misiunea Bisericii, în tipărirea și răspândirea cuvintelor celor bune ale teologiei. O scurtă introducere- Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – mărturisitor al dreptei credințe (pp. 5- 9)- semnată de IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, deschide cercetarea la care colegul nostru târgoviștean a muncit cu mare acrivie: Atitudini și gesturi de urmat ale Sfântului Antim Ivireanul: îndreptător de moravuri, analist al vieții politice și apărător al legii strămoșești (pp.. 11- 70) – cum își numește cercetarea. Personal o socotesc o provocare la deschiderea mai amplă a orizontului cunoașterii scrierilor și atitudinilor marelui Ierarh, care s-a împăcat în moarte cu Voievodul Constantin Brâncoveanu, peste viață și încercare de slăbiciune umană. Nu este suficient să vă spun despre bibliografie sau seriozitatea scriiturii ci trebuie să vă spun că fiecare informație este construită să îmbie la cercetare, la asumarea certitudinii istorice în creșterea cunoașterii în Duh a unei rațiuni luminate de Hristos. Am parcurs cu mare bucurie paginile lucrării, respirând grăbit ritmului ei descriptiv. E un mare har să scrii atât de intens emoțional istoria. Iar când reușești, e o bucurie pentru cititor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
10 aprilie 2022 la 07:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 12 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
1 Mai la Sibiu: de la Ziua Muncii, la o zi liberă: „Nu găseai mici și cârnați așa de ușor”
„Ziua Muncii” s-a transformat de-a lungul anilor, dintr-o zi de sărbătoare populară, într-o o zi liberă de relaxare....
Actualitate
3 min de citit