Ploaie de goluri pe soare, în Zăvoi. ”Călăreții roșii” își iau revanșa în fața ciucanilor

Ploaie de goluri pe soare, în Zăvoi. ”Călăreții roșii” își iau revanșa în fața ciucanilor

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Călăreții roșii” și-au luat revanșa în fața ciucanilor, obținând o victorie extrem de importantă, la Rm. Vâlcea, în etapa a III-a a play-out-ului. Cu acest succes, jucătorii lui Eugen Beza își asigură cât de cât linișytea, ducându-se la 6 puncte de Poli Timișoara, echipa de pe locul 5, cel de baraj. Cu toate acestea, sibienii n-ar trebui, cum se spune, să se culce pe-o ureche, pentru că lupta pentru supraviețuirea în Liga 2 nu e încă încheiată.
Sâmbătă, CSC-ul s-a impus cu 3-2, golurile fiind împărțite inegal în cele două reprize, toate cele cinci reușite venind înainte de pauză. A plouat cu goluri în primele 45 de minute, chiar dacă deasupra arenei din Zăvoi soarele de primăvară era la post.
Ciucanii au deschis scorul la primul lor atac. De fapt, a fost pe contraatac, mingea ajungând la Lorant Kovacs, care l-a executat cu un șut din interiorul careului pe Gal ('4).
Șase minute mai târziu, sibienii au reușit să egaleze, Yazalde strecurând mingea printre bară și portarul Gyenge, la colțul scurt, din unghi, după o centrare în cros a căpitanului Monea.
Bucuria jucătorilor lui Beza a fost de scurtă durată pentru că, la doar câteva zeci de secunde, Kovacs făcea ”dubla”, la o fază în care Schieb a pătruns pe stânga și a trimis în centrul careului, iar Rodri Hernandes a sărit peste minge, la intimidare ('11).
Mai mult, Kovacs a fost aproape de triplă, mingea trimisă de șesarul lui Csikszereda, de la vreo 30 de metri, cu boltă, căzând pe plasă ('14).
Sibienii au fost aproape de egalare la jumătatea reprizei, când Ciocâlteu a trimis pe bara a doua, dintr-o lovitură liberă, Cărăruș a recentrat, dar Yazalde a fost imprecis ('23).
Egalarea a picat totuși, patru minute mai târziu, Cărăruș învingându-l pe Gyenge cu un șut dintr-o lovitură liberă de pe 18 metri, pe lângă zid, jos la colț ('27).
Mai mult, ”călăreții roșii” au preluat inițiativa pe tabelă cu 10 minute înainte de pauză, când Mubele a pivotat în marginea careului mare și a trimis la colț, fără speranțe pentru nefericitul Gyenge ('35).
Ar fi putut fi 3-3 dacă Csuros ar fi ajuns la mingea trimisă în fața porții de Kovacs dintr-o lovitură liberă ('38), sau dacă Gal l-ar fi ratat pe același omniprezent Lorant Kovacs, în marginea careului de 6 metri, în lateral ('41), la fel de bine cum s-ar fi putut intra la cabine cu 4-2 dacă Telcean ar fi fost mai precis, după o lovitură de la colțul terenului ('44).
Amatorii de pariuri își făceau calcule, la pauză, mai cu seamă cei care joacă pe goluri marcate. Cu cinci reușite în prima parte a jocului, existau premise să se mai marcheze, în repriza secundă, de cel puțin 2-3 ori, mai cu seamă că cele două echipe au jucat deschis, fiind preocupate  bine de tot de ofensivă. Lucrurile n-au stat însă deloc așa din minutul 46 încolo, chiar dacă ocaziile de poartă au continuat să apară.
Mai întâi a fost Ciocâlteu, care a trimis prea înalt, de la distanță (48), apoi și Rodri Hernandes a reluat peste transversală, cu capul, la celelalte buturi ('50).
Marrone și-a pus mâinile-n cap, șutul său, din poziție ideală, fiind deviat în corner ('61). Apoi a fost rândul lui Rodri Hernandes să-și încerce șansele, dar a reluat alături, la colțul lung, de pe la 10-11 metri lateral dreapta ('66).
Emoții au avut și ciucanii, nou-intratul Alexandru Luca trimițând din voleu, portarul Gyenge fiind surprins, respingând cu dificultate în față ('70).
Oaspeții au reluat ofensiva și Bara a reluat pe lângă… bară, cu capul, în cros, tot în urma unui corner ('76), iar Csedo a fost și el imprecis – cum altfel? – tot în urma unei lovituri de la colțul terenului ('78).
Dican a riscat totul pe ofensivă, în ultimele 10 minute, introducându-i pe Ivanovici și Jebari, dar schimbările n-au avut efectul scontat. 
Mai periculoși au fost ”călăreții roșii”, printr-un alt jucător intrat pe parcurs, Bogdan Rotar, sibianul care a ajuns la CSC sub formă de împrumut chiar de la Csikszereda. Mai întâi Rotar l-a lobat pe Gyenge, ieșit neinspirat dintre buturi, dar mingea s-a scurs alături ('86), pentru ca, în prelungiri, șutul tânărului atacant, după o pasă primită de la Buzan, să fie deviat în corner ('90+1).
Ultimul care a încercat să se infiltreze pe lista marcatorilor a fost Yameogo, dar Gyenge a fost la post, astfel că meciul s-a încheiat cu același scor afișat pe tabelă încă de la pauză. 

CSC ȘELIMBĂR: R. Gal – Monea (cpt.), Natea, Tud. Telcean, Arhirii – Ciocâlteu, R. Boboc, Cărăruș, Vecerdea – Mubele – Yazalde. Au mai intrat Yameogo, Al. Luca, Al. Curtean, Buzan și Bg. Rotar.
FK CSIKSZEREDA: Gyenge – Csiszer, Csuros (cpt.), Apro, Marrone – Bara, Szondi – L. Kovacs, Sandor, Schieb – Rodri Hernando. Au mai intrat Csedo, Ivanovici, Jebari și Gal-Andrezly.

Autor - Ovidiu BOICA
09 aprilie 2022 la 10:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.