Se sugerează o anumită linie de comportament, o anumită atitudine, reacţie, implicare, acţiune, cu mesajul subtil că numai fiind aşa eşti cu "noi", doar aşa eşti cool, doar faci parte din lumea bună şi responsabilă, doar aşa eşti cum spueau comuniştii (se pare că mult mai puţin experţi decât urmaşii lor de acum), "corespunzător" Sistemului. Şi că dacă nu toate astea, dimpotrivă, eşti cu ceilalţi: ciumaţii, ciumeţii, damnaţii, blestemaţii, necorespunzătorii, sub-oamenii. Totul conorm citatului biblic răstălmăcit, culmea, de către cei fără Dumnezeu, "cine nu e cu noi, e împotriva noastră". Era clar că cei care nu se încadrau în cerinţe-credinţe şi nu se comportau conform standardelor impuse la alegere sau, mai rău, care gândeau cu capul lor, nu cu părerile altora la care dădeau copy-paste, sau şi mai rău, se împotriveau public la aceste mostre de dresură ideologică, erau şi sunt socotiţi persoane de categoria a doua, handicapaţi intelectual, tâmpiţi, recalcitranţi sau chiar un fel de "duşmani ai poporului". Aşa este şi cu acuzaţia asta de "putinism", se pare. Nimeni nu ştie prea bine ce e, ce înseamnă, nu poate da un exemplu concret, dar acuzaţiile plouă în averse peste tot. Ba chiar a apărut şi un scandal măricel la Teatrul Naţional, scandal generat de cei de la USR, care a ajuns moţiune care moţiune s-a împotmolit frumos. Le vom descoase aici.

O istorie rapidă a "reeducării", de la fumătorism la OFCR-ism… 

Ca la orice antrenament, s-a pornit de la uşor şi a avansat la dificil. Un mic preambul a acut loc, la noi, încă din 1990 timpuriu, când lumea, proaspăt scăpată de dictatura ceauşistă, avea chef de alte dictaturi, îns chimbul comodităţii unui socialismo-capitalism de nicio culoare. În funcţie de preferinţele politice, Frontul sau Opoziţia, lumea s-a împărţit în cei buni – "oamenii de bine" care ţineau cu  Iliescu şi voiau "linişte în ţară" şi "golanii" lui Raţiu şi Coposu, care vindeau Ardealul la maghiari (pe forinţi!), România la capitalişti, şi care îi aduceau înapoi pe patroni şi boieri ca să îi exploateze pe oamenii de bine, care erau, pe deasupra şi oameni ai muncii. Povestea s-a terminat cu bine pentru prima categorie că "golanii" au fost mătrăşiţi fizic de către miliţienii deveniţi poliţişti şi mineri. Oameni de bine şi ei. După o perioadă de confuzie şi durere la patină totale ambele, în care fiecare era pentru el şi i se rupea de semeni şi de viaţa comunitară, hop a apărut, odată cu dezvoltarea reţelelor sociale, un fel de campanie de reeducare a "omului vechi" şi retrograd, pentru a fi transformat în om nou, vis de aur al oricărei ideologii "cool" la vremea ei, de la iluminişti, fascişti şi comunişti, la globalişti. 

Eu zic că unul din primele stadii ale luptei acesteia ideologice a fost cel cu discuţiile privind legea antifumat. Atunci se crease o falsă problemă: cică nefumătorii erau foarte afectaţi de existenţa fumătorilor în acelaşi spaţiu, chiar în aceeaşi lume. Spaţiile speciale fumător-nefumător nu au fost mulţumitoare aşa că s-a băgat pe gât ca orice spaţiu închis să fie "nefumător". Cine era din ăsta, "fumătorist", era deja taxat. Se apela la chestii din astea de sentiment: fumul tău afectează sănătatea mea, vaivai, doar nu vrei să mor sau of viaţa mea şi copilaşii mei care se intoxică atunci când vin cu mine la cârciumă. Dacă le conetstai teoriile, nu era grav; te urecehau cochet şi plângăcios, că "fumaţi vă priveşte dar nu ne afumaţi şi pe noi". Atunci am auzit cred că prima oară că "libertatea ta se opreşte udne începe libertatea mea", lozincă ce a făcut furori în pandemie.

O chestie mai tranşantă a fost cu atentatul islamist de la Charlie Hebdo. Aici au apărut, o dată, eticheta care te făcea om şi te definea ca supus al sistemului: "Je suis Charlie". Cometai că tu nu eşti Charlie pentru că tu eşti tu? Ţineai cu teroriştii. Spuneai că charliştii şi-au mai şi căutat-o cu pornirile lor de băgat picioarele şi făcut mişto de credinţele oamenilor? Erai cu teroriştii. Spuneai că nu te interesează? Erai cu teroriştii. Morala: dacă nu erai Charlie, erai cu teroriştii, punct.

Apoi a urmat ceva care să mai sedimenteze puţin capitalul de ură: orele de religie şi prezenţa icoanelor în şcoli. Cine era contra lor, era Forţa Binelui, evoluţionar de frunte, Ştiinţistul Spătămânii. Cine lua apărarea, era clar că aveai de a face cu un idiot cu capul în Evul Mediu, care crede în prieteni imaginari, care neagă ştiinţa şi realizările ei epocale, de la corabia cu pânze la prezervativ şi selfie. Apăruseră şi epitetele care să-i facă pe ceilalţi să se simtă prost (asta în cazul în care le luau în serios) ca: "pupători de moaşte" sau "îndoctrinaţi religios". Au apărut stupidităţi ca un "calendar ştiinţific" cu savanţi în loc de sfinţi, (super-ateiştii uitând că mulţi savanţi erau şi creştini sau religioşi) sau botezul cu popă ateu. Iar OFCR a ajuns lozinca zilei printre progresişti: Opriţi Finanţarea Cultelor Religioase!

… şi de la Colectiv-ism la vaccinism 

OFCR a fost doar începutul. Un incendiu la un club pe nume "Colectiv" a declanşat, pe lângă o schimbare ciudată (dar foarte favorabilă cuiva) de guvern (care nu avea nimic în comun cu un incendiu într-un spaţiu privat), pe lângă omologarea doctrinei "cine latră mai tare are dreptate" adevărata ofensivă anti-creştină. Printr-o rafală de proteste aşa de spontane încât trebuia să fii boul boilor ca să nu vezi că logistica era pregătită din vreme)  care erau 200% pe lângă subiect. Au apărut şi marii luptători de stradă şi de mouse, autointitulaţi "tinerii frumoşi şi liberi", (sau, mai pe româneşte, pentru tabăra cealaltă, "tefelişti") care au lansat teoria că nu sunt spitale din cauză că se construiesc biserici. Deci "vrem spitale nu catedrale". Dorinţa li s-a îndeplinit în pandemie, au avut parte de spitale grupa mare. Dar Colectiv a adus prntru prima oară, o "marcare" a duşmanului: creştinul şi mai ales ortodoxul. Şi ca la faza cu jesuicharlie, cine spunea că sunt destule spitale dar că-s praf deşi toţi sparg bani în ele, că la fel cum Cultele construiesc biserici pe banii lor şi Sănătatea poate construi spitale pe mult mai mulţbani sau chiar că că black-metalul este satanist, era socotit idiot, incult, şi restul meniului. Aveai de ales. Să te simţi jenat şi să îţi ţii gura, ca să câştige ei, ori să le dai teoriile peste cap, adică să te înhami la un război necruţător. Tot respectul pentru cei care au ales a doua variantă.  

Apoi, o mişculaţie juridică a fost pretextul de a porni un fel de maraton al urii şi al dresurii. Al reeducării. Vorbim de aşa -zisa mişcare "Rezist" care a fost ceva perfect în materie de separare între oamenii Sistemului şi cei nesupuşi. Pretextul a fost clar fost politic, dincolo de manelele civice: eliminarea PSD de la guvernare sau, dacăs e poate din viaţa politică, pentru a fi înlocuit cu ceea ce generic era numit "guvernul meu". Controversatele legi ale justiţiei erau invocate şi răsinvocate, deşi dacă întrebai detalii, se ridica din umeri sau ţi se lălăia ceva despre "independenţa justiţiei". La fel se fălfâia o posibilă dictatură PSD-Dragnea, mai ales de către cei care doreau instaurarea dictaturii lor. Dar pentru că majoritatea habar nu aveau de detalii legislative şi din dorinţa de a avea mai multă audienţă, a fost adus în vocabularul uzual o înjurătură de curtea şcolii sau de stadion. MUIE. MUIE PSD, MUIE Dragnea, MUIE – "înjurătura care ne uneşte". Rezist-ul a fost şi o rampă de lansare pentru o grupare politică devenită faimoasă: USR, care a alimentat protestul în mod permanent, inclusiv cu membri şi simpatizanţi.

Deja se ajunsese cu reeducarea la un "next level". Oamenii "de bine" erau cei care ţineau cu Iohannis, care transpirau înjurând "Ciuma Roşie", care "stăteau în frig", care săreau că "cine nu sare are dosare", care îşi puneau "REZIST" la pozica de profil, pe maşina "proprietate" sau pe poşetuţe, care-şi trăgeau selfie la proteste şi care consumau pe nepi*atelea produse media de la Rareş Bogdan, Moise Guran, Mălin Bot, Mihai Şora,  Oana Pellea, Victor Rebengiuc sau Tudor Chirilă. Cine avea o virgulă împotriva lui Rezist sau a urlăturilor de pe la proteste, era clar cu PSD-Ciuma Roşie. Evident că s-a făcut şi conexiunea cu ateismul spitalo-catedralist: cei care nu erau rezişti sau, mai rău, erau anti, erau evident ortodocşii pupători de moaşte şi cu capul în evumediu. 

Noutatea la acest stadiu al reeducării au fost campaniile anti- cu ţintă pe "duşmanii" care contestau protestul aşa-zis civic, care de fapt era ditamai presiunea opoziţiei de atunci pentru a ajunge pe la putere via plimbăreli de stradă. Cum îi spune?  "Rent a crowd". Era o "demascare" publică şi o expunerea la ura plebei. Un stâlp mediatic al infamiei. Care persoană avea o atitudine publică ce nu era pe placul ultraşilor "civici", era supusă la o avalanţă de atacuri şi insulte atât în presa care slugărea Rezistul, (de obicei nişte pagini web de nişă care au profitat de moment pentru a deveni celebre), sau de către "fruntaşii" activişti ai protestului. Chestia era amplificată apoi prin preluarea în presa centrală de către nişte jurnalişti "civici" care şi-au băgat, voluntar, plătit sau la ordin de sus, picioarele în corectitudinea jurnalistică. Cu sprijinul nemijlocit al unor lătrăi de reţele care aveau postări aşa dese încât pun pariu că erau plătite, că altfel nu pui de nebun unul şi acelaşi lcuru de vreo 5-6 ori pe zi minimum.

Să ceri cenzură în numele libertăţii

Tot atunci s-a "marcat" şi îndemnul la cenzură şi boicot împotriva celor care se opuneau curentului isteric al străzii: solicitări de inetrzicere a unor posturi de televiziune sau publicaţii, doar pe motiv că nu "erau cu noi". Îndemnuri la boicot. Liste negre cu firmele care fac reclamă la media nefavorabilă reziştilor. Atacuri verbale, chiar fizice la adresa oponenţilor. Plus mini-răzmeriţa de pe 18 august 2018, mult amplificată ca intensitate şi ca victime de către reziştii de profesie şi partidele profitoare. 

Apoi fake-romantismul revoluţionar şi-a luat-o efectiv în gură, pentru că stradalii nu ştiau că masa de manevră e o masă de manevră şi atât: "ai noştri au bătut palma cu "ciuma roşie" iar USR a fost eliminat de la putere pentru că oricum ajunsese acolo prin jonglerii politice. Dar asta e altă poveste.

Au mai fost nişte mici incidente care au sedimentat separaţia dintre oamenii Sistemului şi cei "indezirabili": Referendumul pentru "familia tradiţională" şi alegerile (de orice fel).

Evident că omul regulamentar era cel care boicota "referendumul urii" pentru că "dragostea nu se votează" şi pentru că îi dădea puteri sporite spre nelimitate lui Dragnea.Omul regulamentar  îşi exhiba cartea de identitate cu ştampilele cu "votat" de parcă cine ştie ce mare efort ar fu'if ost mişcarea fundului până la secţia d evotae din vecini. "Votat" la parlamentare, la europarlamentare, la locale, la prezidenţiale, ca să arate lumii cât e el de implicat şţi cum "Eu Yes la vot". Şi mai ales să-ţi arate cu ce Partid Minune a votat, cum şi-a convins bunica să voteze şi ea cu Omu' Nou şi cum să votezi şi tu cu cine trebuie. Cei care nu se supuneau (iar!) sau se opuenau, erau clar anti România, anti bineţe ţării şi mati Europa care era cu ochii pe noi şie ra trimis în Rusia. Ta-dammm!

Cert e că Rezistul a tras exact o cortină de fier între oameni. Şi se putea chirăi oricât că "ne-am unit-neam unit": Lumea era deja despărţită în două tabere ireconcibialile:  "hashtagiştii" cei buni şi "ciumele roşii" cele rele care muie lor! 

Pandemismul, sau cum să faci politica ascuns după o boală 

A urmat la scurt timp, un level mai profesional: pandemia. Boala ca atare a fost un excelent pretext pentru a aduce dresura socială şi mai ales ceea ce numim reeducare, pe noi culmi şi la noi complexităţi. S-au impus măsuri care excelau prin lipsa de logică, precum purtatul măştii în aer liber, restricţionarea circulaţiei în timpul zilei, interzicerea ei în timpul nopţii, armată pe străzi, cenzură, închiderea inclusiv a bisericilor. Toate veştile proaste erau anunţate sâmbăta seara, pentru că impactul şi deranjul erau mai mari. Covidul a devenit o adevărată religie extremistă, cu credincioşi ultrafanatici. Orice măsură mai radicală, ca lockdown, obligativitatea măştii, vaccinarea, erau precedate de o campanie isterică a anumitor persoane fizice sau publice care cereau, pe un ton ultimativ, locdown-ul, masca, testarea, termoscanarea, vaccinarea, certificatul verde. "Stau acasă", poze vcu masca pe figură în dormitor sau la webcam, "Stop Covid 19" erau etichetele-status care te făceau jupân. Cei care nu se înregimentau, erau victimele unei campanii expremd  eviolente de demonizare, pe diverse tonuri şi registre, de la acuzaţia flegmatică de "conspiraţionist", "dac liber", prostalău care crede că masca emite 5G, până la inconştient sau, direct, criminal care ucide 11 persoane pentru că e "asimptomatic" (adică sănătos de fapt) şi iese după ţigări la colţ. Sau pentru că nu se închină la vaccin. Sau pentru că merge prin parc. Sau pentru că nu îndeamnă luema să se vaccineze sau (acuzaţie adusă mie) pentru că "face mişto de pandemie".

Ortodocşii şi mai ales "popii" erau, din nou, în primele rânduri ale persoanelor neagreate de ultraşii pandemişti. A te împărtăşi era "linguriţa cu covid" (deşi urlătoarele de profesie nu se înghesuiau prin biserici). Orice întâlnire de creştini de la două persoane în sus, orice Paşti sau Crăciun sau orice pelerinaj erau focare de covid care ucideau miliarde de români.

O religie pandemică 

Celor care nu se dăruiau cu trup şi suflet Pandemismului nici nu mai erau socotiţi oameni: se cerea "tăierea" lor de la orice tratament medical, arestarea, deportarea, internarea în lagăre, eliminarea ("să crape acasă, nu în spitale", "a crăpat şi antivaccinistul X"). Cine gândea contrar ori îşi exprima îndoieli, era anulat atât "pe reţele" cât şi într-o presă despre care a spune că e vândută, ar fi un compliment înainte de o invitaţie la dans. Ura era mai mare mai ales dacă  persoanele erau publice şi erau considerate periculoase prin faptul că poate convingeau mai mulţi oameni să nu mai creadă fără să cerceteze. Medici "conspiraţionişti" si "controversaţi", actori şi interpreţi (Carmen Tănase, Dragoş Bucur, Dan Bittman, ca să-i numim doar pe cei care au stârnit valuri de scuipaţi), oricine mişca în front era "executat" pentru ca ori să se potolească, ori să dispară din zona publică. 

Au apărut şi eroii oficiali, care OBLIGATORIU erau dincolo de orice îndoială sau eroare: medici, ambulanţieri, pompieri, şefi DSU sau miniştri ai sănătăţii. Eroi apăruţi pe panouri publicitare, ca în vremea stalinismului. Desenaţi inclusiv ca sfinţi ai Noii Religii. Evident că orice îndoială cu privire la puritatea acestora era taxată. A apărut şi vaccinul adus ca un dar de Crăciun, în Ziua de Crăciun, unei (anumite) populaţii care îl cerea vehement. A apărut şi certificatul verde care legaliza separaţia dintre poaemnii supuşi şi pleava care nu merita să-şi cumpere un bec sau o carte. A apărut şi o teologie vaccinistă, cum că vaccinul ar fi un dar de la Dumnezeu. Era clar că s-a avansat în reeducarea maselor. Era populaţia cea supusă, bună şi vaccinată versus conspiraţionişti, şoşocari, daci liberi, antivaxeri. Noul Bine cu o conştiinţă de clan sau trib cât se poate de acută. Toată pandemia aceasta a fost mai puţin despre boală cât despre o anume reeducare. Apoi s-a dat pauză, mai ales că tulpina Omicron a făcut varză tot şi nu a ales între "specia superioară" şi "nevacşi". (va urma)