Sibianul Adrian Văsîi califică naționala României la turneul final al Campionatului European

Sibianul Adrian Văsîi califică naționala României la turneul final al Campionatului European

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Selecţionata României, pregătită de Adrian Văsîi, s-a calificat la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-19 din 2022, după ce Islanda şi Georgia au remizat, scor 1-1, sâmbătă, în grupa a 4-a a turului de elită.
România a învins, tot sâmbătă, echipa Croaţiei cu scorul de 2-1 (1-1), la Karlovac (Croaţia), şi nu mai poate pierde primul loc în grupă.
Golurile ”tricolorilor” au fost reuşite de Andreas Chiriţoiu (10) şi Rareş Ilie (73), ultimul dintr-un penalti obţinut chiar de el. Pentru gazde a înscris Karlo Speljak (28).
Fundașul lui FC Hermannstadt, Alexandru Pantea, a fost integralist, la fel ca în meciul cu Georgia.
Selecţionerul Adrian Văsîi a aliniat echipa: Robert Popa (căpitan) – Sergiu Pîrvulescu (Botond Gergely 76), Andrei Coubiş, Gabriel Dănuleasă, Alexandru Pantea – Andrei Pandele, Luca Mihai (Nicolas Popescu 28) – Albert Hofman (Andrei Doru 46), Răzvan Ilie, Luca Andronache – Andreas Chiriţoiu (Răzvan Tănasă 59).
În primele lor meciuri, România a surclasat Georgia cu 5-1, în timp ce Croaţia a dispus de Islanda cu 2-1.
România ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Croaţia (3 puncte), Islanda și Georgia (câte unul). La egalitate de puncte primul criteriu de departajare este rezultatul direct.
La turneul final (18 iunie – 1 iulie 2022) se califică echipele câştigătoare ale celor şapte grupe din turul de elită, alături de formaţia gazdă, Slovacia.
România va juca ultimul său meci din grupă pe 29 martie, contra Islandei (ora 13:00), la Velika Gorica.

Autor - Ovidiu BOICA
26 martie 2022 la 19:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.